"Prostanacul"
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 14/02/2007
Iata o scurta istorie intelectuala si politica a "prostanacului"
Acest articol nu este despre Mircea Geoana. Este, mai degraba, despre Ion Iliescu. Si, inainte de orice, este despre Fonvizin.Cum care Fonvizin? Denis Ivanovici Fonvizin, faimosul dramaturg rus din secolul 18, autorul unei nu mai putin faimoase piese de teatru in care "prostanacii" sint personajele principale. Piesa, in traducere romaneasca "Neispravitul", este o comedie iluminista tipica, satirizind proastele moravuri, ignoranta si despotismul aristocratiei ruse de provincie. Pe scurt, sotii Prostacov, boieri undeva in Imperiul rus, fac eforturi sa-si casatoreasca fiul - Mitrofan, "neispravitul" - cu Sofia, tinara mostenitoare a unei averi impresionante lasate de unchiul Starodum, un nobil progresist. Bineinteles, Sofia este indragostita de altcineva, de tinarul ofiter Milon, si, in cele din urma, cu ajutorul lui Starodum si al reprezentantului imperial Pravdin, cei doi reusesc sa ramina impreuna. Comedia "Neispravitul" este vadit normativa, didacticista. Fonvizin urmeaza canonul neo-clasic, ipostaziind binele si raul cu ajutorul personajelor sale (care, dupa cum se poate usor sesiza, poarta in numele lor etichete caracterologice). Prostacovii sint ilustrarea nobilimii ignobile - ignara, filistina, dezumanizata, retrograda, avida de avere si de titluri, brutala cu robii si servila cu superiorii - care, in imaginarul secolului 18, era tinta dispretului spiritelor luminate. In contrast, Starodum, Pravdin, Sofia, Milon apar ca reprezentanti ai nobilimii virtuoase, cu vederi luminate, care isi fundamenteaza pozitia sociala, inainte de toate, pe merit. Ce legatura au toate acestea cu Ion Iliescu? Inca putina rabdare. Opera lui Fonvizin a avut un destin politic nefericit. Dupa intrarea in dizgratie a protectorului sau de la curtea Ecaterinei cea Mare, Nikita Panin, lucrarile lui Fonvizin au fost puse la index. In secolul XIX, a fost recunoscut in mediile literare ca unul dintre cei mai mari dramaturgi rusi, dar marea faima o va obtine, paradoxal, in timpul Uniunii Sovietice. Piesa "Neispravitul" a fost utilizata intens de propaganda comunista, imediat dupa 1917, din cauza mesajului sau presupus anti-aristocratic si pentru ca unul din episoadele piesei parea a se constitui intr-un precedent al nationalizarii. La final, averea Prostacovilor este sechestrata de Pravdin in virtutea unui edict al imparatesei Ecaterina. In realitate, edictul cu pricina, emis in 1775, facea parte din arsenalul de masuri prin care imparatii luminati ai secolului XVIII incercau sa disciplineze nobilimea si sa-i limiteze abuzurile. Oricum, actul nu a fost aplicat in extenso. Apoi, cum s-a putut deja intelege, Fonvizin nu avea un mesaj anti-aristocratic, ci era, impreuna cu factiunea nobiliara a lui Panin, pe care o reprezenta artistic, adeptul refondarii si diminuarii corpului nobiliar pe baze meritocratice. Insa propaganda isi are logica ei. Cu aceasta cheie de lectura a patruns piesa si in Romania, dupa institutionalizarea comunismului la noi. In 1953, comedia a aparut in traducere la Editura ARLUS Cartea rusa, cu titlul "Neispravitul", si a fost imediat si repetat pusa in scena. Concomitent, lucrarea a fost utilizata in materialele de propaganda ale Comsomolului traduse si in cele ale Uniunii Tineretului Muncitor, ca o dovada a influentei nefaste pe care parintii o aveau in timpul Vechiului Regim asupra odraslelor. Sa nu uitam, erau vremurile de apogeu al stalinismului romanesc, in care copiii erau incurajati sa-si denunte parintii. Interesant este ca in aceste materiale propagandistice piesa apare sub titlul "Prostanacul". In limba rusa, titlul este "Nedorosl", termen care pe vremea lui Fonvizin ii desemna pe tinerii nobili care nu obtinusera inca certificatul de studii si nu intrasera in serviciul statului. Ulterior, gratie lui Fonvizin, cuvintul s-a incetatenit cu sensul de "nepriceput", "prostanac". In engleza, piesa a fost tradusa ca "The Minor" (Minorul), dar si "The Young Oaf" (tinar "neindeminatic", "prost"). Ambivalenta cuvantului a permis traduceri diferite.
Acum ajung la Ion Iliescu. Personal, dupa lectura a mii de pagini cu stenograme din arhivele UTC si PCR, continind discursuri de-ale lui Ion Iliescu rostite incepind cu anii '50, am convingerea ferma ca limbajul propagandistic din anii formarii tinarului activist i-a influentat decisiv discursul politic ulterior, comunist si post-comunist. Este foarte posibil ca figura "prostanacului" sa-i fi ramas intiparita in memorie inca din tinerete. Comedia lui Fonvizin a capatat faima la noi exact in momentul formarii tinarului Ion Iliescu, pe cind acesta era student la Moscova si isi incepea ascensiunea in UTM. Comedia s-a jucat cu precadere in anii '50, cind filo-rusismul oficial era la apogeu. Iliescu ori a vizionat punerea in scena a piesei la Moscova sau in Romania, ori, mai probabil, a auzit de ea in varianta apocrifa a propagandei care o pomenea sub titlul "Prostanacul".Propaganda perioadei efuziunii staliniste era, spre deosebire de limba de lemn monotona, ritualizata, din fazele tirzii ale comunismului, mai inventiva stilistic si mai agresiva. Limbajul propagandei comuniste a preluat numeroase elemente retorice si tropi din literatura secolelor 18-19, in special din satira si pamflet, care faceau ca mesajul sa fie mai percutant si mai usor memorabil. In vocabularul postcomunist al lui Ion Iliescu au supravietuit formule care sint databile, prin specificul lor, in anii '50. Iata inca doua exemple. Este de notorietate desemnarea protestatarilor din 1990, din Piata Universitatii, ca "huligani" si "golani". Aceasta formula de apostrofare nu este intimplatoare pentru un fost activist care doreste sa dea greutate vorbelor sale. "Huliganismul" - care in codul comunist desemna orice forma de opozitie si protest politic - era unul din "pacatele" capitale prevazute in primele statute ale UTM, care putea atrage excluderea din organizatie sau sanctiuni severe. Totodata, acuzatia de "huliganism politic" putea provoca, in anii '50 si '60, raspunderea penala si inchisoarea. Cu alte cuvinte, termenul "huliganism" era, in perioada comunista, un termen de drept penal, trimitind la o infractiune grava. Numeroase persoane au facut inchisoare politica din acest motiv. In decembrie 1968, Ion Iliescu, pe atunci prim-secretar al UTC, caracteriza faimosul Colind al studentilor din Bucuresti, intr-o stenograma pe care am publicat-o recent, drept o "manifestare huliganica". Mai multi studenti au fost exclusi din UTC si exmatriculati, iar alti trei au fost arestati. Intre acestia se numara Ana Sincai, care povesteste ce a indurat pe timpul celor citeva luni de detentie, intr-un interviu pe care l-am publicat odata cu stenograma din 1968. Celalalt exemplu. Daca veti avea curiozitatea sa faceti un dosar cu formulele favorite ale lui Ion Iliescu, veti vedea ca termeni precum "fripturisti", "arivisti", "profitori" apar foarte des in exprimarea sa. De exemplu, in 1998, Iliescu i-a numit "lacuste nesatioase, prapaditi, nenorociti, fripturisti si corupti" pe membrii guvernarii CDR, iar in 2004 cerea scoaterea din PSD-ul lui Adrian Nastase a celor "veleitari, corupti, fripturisti, arivisti si profitori". Nici acest uzaj nu este inocent. Dupa cum se poate vedea din documentele PCR si UTM, la sfirsitul anilor '40 si in anii '50, au fost declansate mai multe valuri de epurari pentru eliminarea celor "strecurati" in organizatii, incepind cu "verificarea" membrilor de partid si "reinscrierea" membrilor UTM, in care printre tinte se numarau si categoriile pomenite de Iliescu. Citez chiar din "Hotarirea CC al PMR asupra verificarii membrilor de partid": in sectiunea privind categoriile vizate de excludere, la punctul 4 se numarau "Carieristii, arivistii, profitorii, fripturistii, demagogii"... etc. Asemanarea cu citatele din Ion Iliescu este evidenta si socanta. In loc de concluzie, ar mai fi de spus ca vorbim aici nu doar de ticuri verbale. Automatismele de limbaj subintind automatisme de gindire. Dupa 1989, o parte din Ion Iliescu a continuat sa locuiasca mental in deceniile cinci-sase ale secolului 20, perioada formarii sale ca tinar activist. Multe din explicatiile pentru comportamentul sau nedemocratic de dupa 1989 aici se gasesc, in negura comunista.
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 14/02/2007
Iata o scurta istorie intelectuala si politica a "prostanacului"
Acest articol nu este despre Mircea Geoana. Este, mai degraba, despre Ion Iliescu. Si, inainte de orice, este despre Fonvizin.Cum care Fonvizin? Denis Ivanovici Fonvizin, faimosul dramaturg rus din secolul 18, autorul unei nu mai putin faimoase piese de teatru in care "prostanacii" sint personajele principale. Piesa, in traducere romaneasca "Neispravitul", este o comedie iluminista tipica, satirizind proastele moravuri, ignoranta si despotismul aristocratiei ruse de provincie. Pe scurt, sotii Prostacov, boieri undeva in Imperiul rus, fac eforturi sa-si casatoreasca fiul - Mitrofan, "neispravitul" - cu Sofia, tinara mostenitoare a unei averi impresionante lasate de unchiul Starodum, un nobil progresist. Bineinteles, Sofia este indragostita de altcineva, de tinarul ofiter Milon, si, in cele din urma, cu ajutorul lui Starodum si al reprezentantului imperial Pravdin, cei doi reusesc sa ramina impreuna. Comedia "Neispravitul" este vadit normativa, didacticista. Fonvizin urmeaza canonul neo-clasic, ipostaziind binele si raul cu ajutorul personajelor sale (care, dupa cum se poate usor sesiza, poarta in numele lor etichete caracterologice). Prostacovii sint ilustrarea nobilimii ignobile - ignara, filistina, dezumanizata, retrograda, avida de avere si de titluri, brutala cu robii si servila cu superiorii - care, in imaginarul secolului 18, era tinta dispretului spiritelor luminate. In contrast, Starodum, Pravdin, Sofia, Milon apar ca reprezentanti ai nobilimii virtuoase, cu vederi luminate, care isi fundamenteaza pozitia sociala, inainte de toate, pe merit. Ce legatura au toate acestea cu Ion Iliescu? Inca putina rabdare. Opera lui Fonvizin a avut un destin politic nefericit. Dupa intrarea in dizgratie a protectorului sau de la curtea Ecaterinei cea Mare, Nikita Panin, lucrarile lui Fonvizin au fost puse la index. In secolul XIX, a fost recunoscut in mediile literare ca unul dintre cei mai mari dramaturgi rusi, dar marea faima o va obtine, paradoxal, in timpul Uniunii Sovietice. Piesa "Neispravitul" a fost utilizata intens de propaganda comunista, imediat dupa 1917, din cauza mesajului sau presupus anti-aristocratic si pentru ca unul din episoadele piesei parea a se constitui intr-un precedent al nationalizarii. La final, averea Prostacovilor este sechestrata de Pravdin in virtutea unui edict al imparatesei Ecaterina. In realitate, edictul cu pricina, emis in 1775, facea parte din arsenalul de masuri prin care imparatii luminati ai secolului XVIII incercau sa disciplineze nobilimea si sa-i limiteze abuzurile. Oricum, actul nu a fost aplicat in extenso. Apoi, cum s-a putut deja intelege, Fonvizin nu avea un mesaj anti-aristocratic, ci era, impreuna cu factiunea nobiliara a lui Panin, pe care o reprezenta artistic, adeptul refondarii si diminuarii corpului nobiliar pe baze meritocratice. Insa propaganda isi are logica ei. Cu aceasta cheie de lectura a patruns piesa si in Romania, dupa institutionalizarea comunismului la noi. In 1953, comedia a aparut in traducere la Editura ARLUS Cartea rusa, cu titlul "Neispravitul", si a fost imediat si repetat pusa in scena. Concomitent, lucrarea a fost utilizata in materialele de propaganda ale Comsomolului traduse si in cele ale Uniunii Tineretului Muncitor, ca o dovada a influentei nefaste pe care parintii o aveau in timpul Vechiului Regim asupra odraslelor. Sa nu uitam, erau vremurile de apogeu al stalinismului romanesc, in care copiii erau incurajati sa-si denunte parintii. Interesant este ca in aceste materiale propagandistice piesa apare sub titlul "Prostanacul". In limba rusa, titlul este "Nedorosl", termen care pe vremea lui Fonvizin ii desemna pe tinerii nobili care nu obtinusera inca certificatul de studii si nu intrasera in serviciul statului. Ulterior, gratie lui Fonvizin, cuvintul s-a incetatenit cu sensul de "nepriceput", "prostanac". In engleza, piesa a fost tradusa ca "The Minor" (Minorul), dar si "The Young Oaf" (tinar "neindeminatic", "prost"). Ambivalenta cuvantului a permis traduceri diferite.
Acum ajung la Ion Iliescu. Personal, dupa lectura a mii de pagini cu stenograme din arhivele UTC si PCR, continind discursuri de-ale lui Ion Iliescu rostite incepind cu anii '50, am convingerea ferma ca limbajul propagandistic din anii formarii tinarului activist i-a influentat decisiv discursul politic ulterior, comunist si post-comunist. Este foarte posibil ca figura "prostanacului" sa-i fi ramas intiparita in memorie inca din tinerete. Comedia lui Fonvizin a capatat faima la noi exact in momentul formarii tinarului Ion Iliescu, pe cind acesta era student la Moscova si isi incepea ascensiunea in UTM. Comedia s-a jucat cu precadere in anii '50, cind filo-rusismul oficial era la apogeu. Iliescu ori a vizionat punerea in scena a piesei la Moscova sau in Romania, ori, mai probabil, a auzit de ea in varianta apocrifa a propagandei care o pomenea sub titlul "Prostanacul".Propaganda perioadei efuziunii staliniste era, spre deosebire de limba de lemn monotona, ritualizata, din fazele tirzii ale comunismului, mai inventiva stilistic si mai agresiva. Limbajul propagandei comuniste a preluat numeroase elemente retorice si tropi din literatura secolelor 18-19, in special din satira si pamflet, care faceau ca mesajul sa fie mai percutant si mai usor memorabil. In vocabularul postcomunist al lui Ion Iliescu au supravietuit formule care sint databile, prin specificul lor, in anii '50. Iata inca doua exemple. Este de notorietate desemnarea protestatarilor din 1990, din Piata Universitatii, ca "huligani" si "golani". Aceasta formula de apostrofare nu este intimplatoare pentru un fost activist care doreste sa dea greutate vorbelor sale. "Huliganismul" - care in codul comunist desemna orice forma de opozitie si protest politic - era unul din "pacatele" capitale prevazute in primele statute ale UTM, care putea atrage excluderea din organizatie sau sanctiuni severe. Totodata, acuzatia de "huliganism politic" putea provoca, in anii '50 si '60, raspunderea penala si inchisoarea. Cu alte cuvinte, termenul "huliganism" era, in perioada comunista, un termen de drept penal, trimitind la o infractiune grava. Numeroase persoane au facut inchisoare politica din acest motiv. In decembrie 1968, Ion Iliescu, pe atunci prim-secretar al UTC, caracteriza faimosul Colind al studentilor din Bucuresti, intr-o stenograma pe care am publicat-o recent, drept o "manifestare huliganica". Mai multi studenti au fost exclusi din UTC si exmatriculati, iar alti trei au fost arestati. Intre acestia se numara Ana Sincai, care povesteste ce a indurat pe timpul celor citeva luni de detentie, intr-un interviu pe care l-am publicat odata cu stenograma din 1968. Celalalt exemplu. Daca veti avea curiozitatea sa faceti un dosar cu formulele favorite ale lui Ion Iliescu, veti vedea ca termeni precum "fripturisti", "arivisti", "profitori" apar foarte des in exprimarea sa. De exemplu, in 1998, Iliescu i-a numit "lacuste nesatioase, prapaditi, nenorociti, fripturisti si corupti" pe membrii guvernarii CDR, iar in 2004 cerea scoaterea din PSD-ul lui Adrian Nastase a celor "veleitari, corupti, fripturisti, arivisti si profitori". Nici acest uzaj nu este inocent. Dupa cum se poate vedea din documentele PCR si UTM, la sfirsitul anilor '40 si in anii '50, au fost declansate mai multe valuri de epurari pentru eliminarea celor "strecurati" in organizatii, incepind cu "verificarea" membrilor de partid si "reinscrierea" membrilor UTM, in care printre tinte se numarau si categoriile pomenite de Iliescu. Citez chiar din "Hotarirea CC al PMR asupra verificarii membrilor de partid": in sectiunea privind categoriile vizate de excludere, la punctul 4 se numarau "Carieristii, arivistii, profitorii, fripturistii, demagogii"... etc. Asemanarea cu citatele din Ion Iliescu este evidenta si socanta. In loc de concluzie, ar mai fi de spus ca vorbim aici nu doar de ticuri verbale. Automatismele de limbaj subintind automatisme de gindire. Dupa 1989, o parte din Ion Iliescu a continuat sa locuiasca mental in deceniile cinci-sase ale secolului 20, perioada formarii sale ca tinar activist. Multe din explicatiile pentru comportamentul sau nedemocratic de dupa 1989 aici se gasesc, in negura comunista.
Comentarii