joi, 15 noiembrie 2007

Situaţia Gravă de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” DIn Iaşi

Comunicat de presă


Situaţia Gravă de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” DIn Iaşi


Blocajul instituţional
Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” continuă să se afle în stare de blocaj, de la izbucnirea conflictului din primăvară despre care opinia publică a putut afla din mass-media. Reamintim că totul a pornit de la un memoriu, din luna martie, formulat de 14 cercetători, în care era cerută, printre altele, convocarea unei Adunări Generale pentru alegerea unui nou Consiliu Ştiinţific, în condiţiile în care mandatul legal al vechiului Consiliu expirase de peste un an. Adunarea Generală s-a desfăşurat pe 27 martie a.c., cu respectarea prevederilor statutare, şi a rezultat un nou Consiliu Ştiinţific. Noua formulă a Consiliului nu a fost însă acceptată de directorul Alexandru Zub, motiv pentru care acesta stopează prin orice mijloace intrarea în activitate a organismului de care depinde funcţionarea ştiinţifică şi administrativă a instituţiei.
Semnatarii memoriului au iniţiat în luna mai o acţiune în justiţie pentru a cere asigurarea activităţii Consiliului şi aşteaptă un verdict până la sfârşitul acestui an. În aceeaşi idee, au fost făcute demersuri la conducerea Academiei Române de la Bucureşti şi Iaşi, cerându-se un arbitraj pentru conflictul în desfăşurare. Academia a întârziat însă să intervină, lăsând toate deciziile la latitudinea d-lui Alexandru Zub. Totuşi, printr-o adresă recentă, Biroul Prezidiului Academiei a pus în vedere directorului Institutului să deblocheze situaţia până la 15 noiembrie.
Acest termen a expirat fără să se întâmple nimic. Până acum, dl. Alexandru Zub a respins sistematic orice chemare la dialog, inclusiv ofertele de mediere din partea unor membri ai Academiei Române, preferând să conducă Institutul într-o manieră discreţionară, netransparentă şi imprevizibilă. A declarat de mai multe ori că Academia nu poate interveni şi că nu va respecta nici decizia justiţiei dacă aceasta îi va fi defavorabilă. În schimb, dl. Zub a apelat la calomnii, inclusiv prin invocarea unor presupuse ameninţări cu moartea, a adresat protestatarilor injurii, i-a ameninţat cu desfacerea contractului de muncă şi a cerut ultimativ unora să se disocieze de protest. Prin ordine interne ilegale, a blocat accesul cercetătorilor la informaţii şi decizii care privesc soarta Institutului, iar recent a constrâns-o chiar pe o colegă din personalul administrativ să declare, în scris, că ar fi fost agresată de protestatari, ca urmare a unei solicitări imperioase de a ni se pune la dispoziţie o adresă către Filiala Iaşi a Academiei Române.
În speţă, încălcând flagrant Statutul Academiei, legislaţia românească din domeniu, directorul Zub a convocat pe 7 noiembrie un Consiliu Ştiinţific al cărui mandat expirase de doi ani, pentru a recomanda Filialei Academiei prelungirea contractelor de muncă ale cercetătorilor aflaţi deja la vârsta pensionării, respectiv a celor cu ½ normă. Precizăm că aceştia au nevoie anual de o reconfirmare din partea Filialei Academiei, la recomandarea Consiliului Ştiinţific, pe baza unor criterii de performanţă ştiinţifică. În fapt, de mai mulţi ani, excepţia de la lege a fost transformată în regulă, contractele tuturor pensionabililor fiind prelungite automat, pe baza unor solidarităţi care transcend criteriile academice. Decizia din 7 noiembrie este ilegală pentru că a fost luată în discuţie de un organism al cărui mandat expirase şi implică, în plus, un flagrant conflict de interese: D. Ivănescu şi D. Vitcu, membri ai vechiului Consiliu, au cerut prelungirea propriilor contracte de muncă. Nu este lipsit de interes şi faptul că prin acest act ilegal a fost practic înlăturat din Institut unul dintre protestatari.
Insistenţa pensionabililor de a rămâne în Institut are o motivaţie pur financiară. Amintim că salariile cercetătorilor cu gradul CS I au fost triplate printr-o măsură recentă, atingând 4.500-6.000 RON net lunar, în timp ce angajaţii tineri şi activi, menţinuţi deliberat pe poziţiile de asistent cercetare, cercetător ştiinţific sau CS III, câştigă mai puţin de un sfert din sumele mai sus menţionate. Distribuţia salariilor şi discrepanţa uriaşă dintre acestea nu se reflectă în activitatea ştiinţifică şi nici nu se bazează pe evaluări reale ale performanţelor ştiinţifice. În condiţiile blocării activităţii Consiliul Ştiinţific legal constituit pe data de 27 martie şi ca urmare a menţinerii tuturor pensionabililor în activitate, nu se pot lua decizii privind scoaterea la concurs a posturilor. De trei ani, nu au mai avut loc practic promovări, fapt care afectează grav cariera şi veniturile cercetătorilor îndreptăţiţi prin activitatea de cercetare la o poziţie superioară în ierarhia academică.

Administrarea discreţionară
Blocajul din Institut şi încălcările repetate ale legii afectează performanţele ştiinţifice ale instituţiei, activitatea administrativă şi politica de personal. Institutul, deşi este o instituţie publică, nu este condus după rigorile pe care le presupune acest statut. Proiectul de management pe baza căruia se presupune că dl. Zub a câştigat concursul de director nu este public, deşi legea cere să fie. Deciziile sunt luate exclusiv în funcţie de interesele imediate ale directorului. Acesta pretinde să conducă instituţia dictatorial şi să nu dea seamă pentru ceea ce face.
Dl. Zub cumulează în acest moment o mulţime de funcţii: şef al Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei, director al Institutului, şef al Colectivului de istoria culturii, preşedinte al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, redactor-şef al Anuarului Institutului, coordonator al revistei „Xenopoliana” (de care, în realitate, se ocupă tinerii protestatari) etc. Este ca şi cum ar fi, în sistemul universitar, şi rector, şi decan, şi şef de catedră etc. Apropiaţii d-lui Zub sunt în toate comisiile posibile din instituţie, obstrucţionând de multe ori iniţiativele concurente.
Institutul este în acest moment sub-administrat. Nu este pusă în aplicare vreo strategie de angajare în proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale. Manifestările ştiinţifice din acest an au fost puţine la număr şi precar organizate, iar directorul nu manifestă nici un fel de preocupare pentru interesele angajaţilor.
Recent, am putut afla cu stupefacţie cu dl. Dumitru Ivănescu a funcţionat ani în şir pe postul de secretar ştiinţific al Institutului, fără să fi dat concurs aşa cum prevede legea şi fără să fi primit formal această încadrare. Conform propriilor declaraţii recente, el a fost de fapt secretarul Consiliului Ştiinţific, însă pentru a fi desemnat în această funcţie ar fi trebuit să fi fost ales în prealabil ca membru al Consiliului de către Adunarea Generală cu o majoritate de două treimi, lucru despre care nu ştim să se fi întâmplat. Cert este că în practică dl. Ivănescu a avut dreptul de semnătură şi atribuţiile unui secretar ştiinţific.
De altfel, a devenit o regulă ca prevederile legale să fie ignorate cu uşurinţă în Institut. Nici şefii de colective nu au fost desemnaţi prin concurs, aşa cum cer reglementările interne ale instituţiei. Au existat, de asemenea, neregularităţi în organizarea concursurilor pe posturi. Legea accesului la informaţie este în mare parte ignorată. În fine, nu există proceduri birocratice transparente şi previzibile pe baza cărora să fie administrat Institutul.

Trecutul problematic
În luna iulie a.c., o parte dintre semnatarii acestui comunicat am făcut o cerere la CNSAS pentru verificarea mai multor cercetători din Institut. Ca urmare a acestei cereri, d-nii Dumitru Ivănescu, Dumitru Vitcu, Mihai-Ştefan Ceauşu, Gabriel Bădărău şi Viorel Butnariu au renunţat la calitatea de membri fondatori al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, iar d-nii Cătălin Turliuc şi Veniamin Ciobanu au notificat CNSAS că nu deţin poziţiile pentru care s-a cerut verificarea. Ca urmare a acestor demersuri, cercetarea de către CNSAS a încetat, în condiţiile legii. Menţionăm că tot în această perioadă a intervenit şi demisia d-lui Dumitru Ivănescu din funcţia de secretar al Consiliului Ştiinţific – poziţie pe care, amintim încă o dată, nu este clar cum a obţinut-o.
Ţinând cont de aceste fapte, care ridică legitime semne de întrebare, solicităm tuturor cercetătorilor vizaţi de cererea depusă la CNSAS să-şi clarifice public relaţia cu Securitatea în special şi cu trecutul comunist în general. Considerăm că în conducerea unei instituţii care se ocupă cu cercetarea trecutului nu pot activa persoane ale căror biografii conţin elemente problematice.
Solicitarea noastră către CNSAS a fost justificată, printre altele, prin faptul că numele d-lor Dumitru Vitcu şi Gabriel Bădărău apar pe lista găsită la Revoluţie în biroul fostului prim-secretar al PCR Iaşi Maria Ghiţulică, cu persoane de sprijin ale Securităţii (primul figurând ca persoană de sprijin în intervalul 1987-1989, al doilea în perioada 1985-1986), iar unii dintre cercetătorii de la Institut au deţinut funcţii în PCR sau UASCR, au fost lectori de partid şi au absolvit universităţi de cadre ale PCR.


Concluzii:
Ţinând cont de încălcările repetate ale legii, de blocarea activităţilor ştiinţifice şi a actului administrativ, de apelul la presiuni, calomnii şi ameninţări, semnatarii acestui comunicat îşi exprimă îndoială profundă că dl. Zub îşi poate exercita în continuare funcţia de director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, pe baza reglementărilor legale în domeniu şi a rigorilor unui management modern. În această situaţie, solicităm Academiei să-şi asume atribuţiile de for tutelar şi să intervină grabnic pentru deblocarea situaţiei şi instaurarea legalităţii la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”. În fine, facem cunoscut că vom semnala toate abuzurile şi încălcările legii în justiţie şi la alte instituţii şi organisme abilitate.


Liviu Brătescu
Mihai Chiper
Adrian Cioflâncă
Dorin Dobrincu
Alexandru Istrate
Cătălina Mihalache
Andi-Emanuel Mihalache
Paul Nistor
Leonidas Rados
Flavius Solomon
Petronel Zahariuc

Geoana, Iliescu si Giddens

Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 15 noiembrie 2007

Mircea Geoana l-a invitat in Romania pe Anthony Giddens, ideologul reformarii social-democratiei europene, pentru a-l contrapune lui Iliescu. Giddens s-a adresat critic amindurora.
Sa facem prezentarea oaspetelui, pentru cei ce nu cunosc personajul. Sociologul britanic Anthony Giddens este principalul ideolog al reformarii social-democratiei europene incepind cu sfirsitul anilor '90 si al reorientarii acesteia, cu succes electoral imediat, spre asa-numita "a treia cale". Giddens a fost cunoscut indeobste drept guru ideologic al lui Tony Blair in efortul acestuia de a fonda "noul laburism", care este la putere in Marea Britanie in a treia legislatura consecutiva, intii prin Blair, in calitate de premier, acum prin Gordon Brown. Giddens i-a influentat in egala masura pe alti lideri de prim rang ai social-democratiei occidentale: Bill Clinton, Gerhard Schroeder, Romano Prodi. La faima sa a contribuit si ascensiunea electorala spectaculoasa a mai multor partide social-democrate din Europa, care au reusit, dupa mai multi ani de confuzie, sa depaseasca criza de identitate si orientare cauzata de esecul comunismului din Europa de Est in 1989 si de dificultatile tot mai mari ridicate de statul-bunastarii asa cum s-a constituit el in Occident in primele decenii postbelice.

Cartile importante ale lui Giddens sint traduse in limba romana, asa incit cine doreste sa se familiarizeze cu gindirea britanicului poate merge usor direct la sursa. Aici este suficient sa punctam citeva idei forta din "A treia cale". Giddens a cautat sa formuleze ideologic o solutie de mijloc intre "radicalismul" neo-liberal al anilor '80 si etatismul traditional al social-democratiei postbelice. Spre deosebire de socialismul clasic, a carui moarte o proclama, Giddens nu vede alternativa la capitalism, atita doar ca acesta trebuie regularizat si orientat prin guvernare.

Neo-liberalismul este acuzat ca nu-si asuma consecintele politice si economice ale pietei libere, iar social-democratia este criticata pentru ca nu incearca sa foloseasca deplin avantajele acesteia. Spre deosebire de social-democratia care a stat in spatele statului-bunastarii, Giddens nu crede ca o crestere a cheltuielilor publice cu destinatie sociala va conduce automat la reducerea inegalitatii socio-economice. A treia cale ramine atasata idealurilor stingii de justitie sociala, dar in locul unui sistem "welfare" pasiv, care isi propune sa remedieze ex-post inegalitatile produse de piata si care provoaca, in fapt, dependenta fata de stat, demotivare in fata muncii, de-responsabilizare si abandon al virtutilor publice, Giddens propune un sistem pro-activ de prevenire a saraciei, marginalizarii si excluderii sociale. In acceptia sa, egalitatea inseamna includere, iar inegalitatea, excludere.

Sociologul britanic nu crede ca rolul statului a devenit irelevant, misiunea principala a acestuia fiind tocmai de a crea oportunitati si mecanisme care sa sporeasca responsabilitatea individuala. Statul ar mai avea rolul: sa furnizeze o diversitate de bunuri publice, incluzind forme de solidaritate, bunastare si securitate colectiva; sa creeze si protejeze sfera publica pentru a permite dezbaterea si acomodarea viziunilor divergente; sa stimuleze pacea sociala prin controlarea judicioasa a mijloacelor violentei legitime; sa regularizeze piata in interes public si sa stimuleze competitia; sa contribuie la calificarea cetatenilor in functie de necesitatile momentului; mai mult, sa aiba un rol civilizator prin raspindirea si influentarea normelor general impartasite. Pe baza acestor raspunsuri, crede Giddens, stinga se poate adresa fara complexe unor teme frecventate in special de dreapta: identitate, comunitate, securitate, globalizare etc.

Perspectiva lui Giddens a fost criticata deseori pentru ca incearca sa impace idealist viziuni divergente, intr-un soi de ecumenism ideologic, eclectic si neverosimil. Propunerile sale au fost aplicate partial, in diferite doze, in functie de situatie, de tara si de partidul de stinga care le-a preluat. Cert este insa ca impulsul novator dat de aceasta viziune alternativa a ajutat majoritatea partidelor social-democrate europene sa se reformeze.Cu acest mesaj reformist a venit Anthony Giddens la Bucuresti, la invitatia Partidului Social Democrat. Britanicul a declarat intr-un interviu, pentru a fi auzit de cei din PSD: "Ne aflam in prezenta unei cu totul alte lumi, iar mesajul meu catre partidele de stinga este: «Inovati, inovati, inovati! Reformati-va, reformati-va, reformati-va». Daca ramineti legati de modul traditional in care faceti lucrurile, atunci nu veti avea nici justitie sociala, nici performanta economica, indiferent de ce stat vorbim".
Aparent, Giddens i s-a adresat lui Mircea Geoana si l-a vizat pe Ion Iliescu. In fapt, britanicul a insistat ca are in vedere nu atit o schimbare de generatii, cit una a perspectivelor, valorilor si metodelor. Din acest unghi, mesajul sau a vizat intregul PSD, care refuza inca sa treaca printr-o reforma radicala pentru a se desprinde inechivoc de trecutul comunist, de practicile corupte si de paternalismul etatist care i-a dominat ideologia dupa 1989. Viziunea asupra protectiei sociale mostenita din epoca Iliescu si practicata voios de "reformistul" Mircea Geoana pleaca de la ideea impartirii iresponsabile in stinga si dreapta a unor "pomeni" de la buget.

Conceptia PSD asupra rolului statului este mai aproape de secretomania, autoritarismul si conservatorismul mostenite din practicile statului comunist. Pentru multi membri PSD, piata libera si globalizarea sint inca niste sperietori. Ei sint inca sedusi de interventionism in varianta brutala, autarhism si protectionism. Si aceasta pentru ca multi dintre cei care ar trebui sa provoace schimbarea in PSD au fost actori importanti inainte de 1989 si au ramas pe pozitii fara sa fie nevoiti sa-si puna intrebari existentiale. Previzibilul esec electoral al PSD va forta partidul sa-si puna astfel de intrebari.


sâmbătă, 10 noiembrie 2007

Contaminarea radicala

Contaminarea radicala
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 08/11/2007
Radicalismul are o extraordinara putere contagioasa. In momente de criza, se raspindeste cu repeziciunea unei epidemii virale, daca democratiile nu poseda anticorpii necesari.
Recenta criza intervenita in relatiile dintre Romania si Italia - dupa crima oribila de care este acuzat cetateanul roman Niculae Romulus Mailat - va fi o proba de maturitate pentru democratiile din ambele tari. Acum vom vedea cit de bine vor reusi politicienii sa-si tina cumpatul, in ce masura institutiile se pot activa pentru a gestiona criza si cit de rezistenta este cultura politica din cele doua state in fata presiunii populismului si xenofobiei.
Forte politice din peninsula si de la noi incearca sa profite de situatia creata pentru a-si spori zestrea electorala, in timp ce altele se lasa purtate de val sub imperiul emotiilor. Retorica radicala a partidelor marginale a ajuns sa bintuie centrul politic, infierbintind spiritele si otravind atmosfera. Formatiunile populiste, prin excelenta oportuniste, au sesizat imediat ocazia si au intrat prompt in actiune. In Italia, Forta Noua - o grupare neo-fascista extra-parlamentara formata in urma cu citiva ani - a iesit la lumina organizind o manifestatie ilegala in care s-au tinut discursuri ca pe vremea lui Mussolini. Liga Nordului - un partid populist localist, cu o binecunoscuta agenda anti-imigranti, aflat acum in opozitie in cadrul formatiunii-umbrela de dreapta Casa Libertatii, dominata de Forza Italia a lui Silvio Berlusconi - si-a ingrosat tonul pina la a propune, prin vocea vicepresedintelui Senatului Roberto Calderoli, "epurarea teritoriului national".
O alta membra a Casei Libertatii, Alianta Nationala - urmasa Miscarii Sociale Italiene, o formatiune deschis neo-fascista - a propus prin intermediul liderului ei, controversatul Gianfranco Fini, expulzari in masa si inasprirea decretului de urgenta emis de guvernul condus de Romano Prodi. Care guvern, pentru a compensa deficitul de simpatie pe care sondajele il inregistreaza in ultima vreme, a gasit nimerit sa imprumute elemente din discursul anti-imigratie al dreptei radicale.
Decretul privind expulzarile a stirnit critici numeroase in Europa tocmai din acest motiv. Competitorul lui Prodi in cadrul stingii italiene, primarul Romei Walter Veltroni, ales triumfal lider al Partidului Democrat italian, membru reformist al coalitiei de guvernare Uniunea, a mers pe aceeasi reteta riscanta, intrind intr-un periculos joc al supralicitarii cu adversarii politici. Cazurile recente de agresiune la adresa unor cetateni romani aflati la munca in Italia vin in continuarea isterizarii de la nivel politic.
In Romania, Partidul Romania Mare a vazut in actuala criza un prilej pentru a-si opri declinul perceptibil in sondaje de citiva ani. Culmea prostiei, Parlamentul l-a mandatat pe liderul PRM, C.V. Tudor, sa reprezinte institutia in discutiile cu partea italiana. Formatiuni mici precum PC sau PIN si-au incercat norocul frecventind teme nationaliste. La fel, si citiva ziaristi care au incercat sa spuna ca vorbim exclusiv de o problema a tiganilor. Din fericire, celelalte partide au fost mai chibzuite, dar au existat si derapaje notabile, precum declaratia cu totul nefericita a ministrului de Externe Adrian Cioroianu.
Situatii ca aceasta de acum din Italia explica foarte bine ascensiunea formatiunilor neo-populiste in intreaga Europa, inregistrata din a doua parte a anilor '90. Acestea au capacitatea extraordinara de a specula momente de criza si a contamina discursul partidelor din "mainstream". In deceniul trecut, principalele teme ale populistilor erau critica centralismului si a partitocratiei ("partitiocrazia" condamnata fervent de Liga Nordului). Dupa extinderea Uniunii Europene si accentuarea tendintelor migratorii in interiorul Uniunii, imigrantii au devenit figura centrala a discursului lor diabolizant.
Fara a prelua in totalitate discursul xenofob de tip fascist, neo-populistii au recurs la formule nativiste codate, aluzive, de mobilizare a resentimentelor, in care nationalismul se disimuleaza intr-o critica utilitarista a marginalilor sociali, a "parazitilor", a tuturor categoriilor neproductive sau neintegrate. Noii radicali exploateaza angoasele stirnite de fluctuatiile din economie, de problemele de pe piata muncii, de fisurile din sistemul de impunere a legii si ordinii, de noile amenintari teroriste, pentru a face din problema imigrantilor principiu explicativ pentru majoritatea problemelor imaginabile.
In trecutul recent al Italiei si Romaniei, exista citeva elemente care le apropie. Ambele state au fost fascinate de extrema-dreapta, in perioada interbelica si in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Mussolini si Antonescu s-au bucurat de sustinere in masa si au inca si astazi adepti ferventi. In Italia, terorismul de extrema-dreapta si cel de extrema-stinga au facut ravagii, cu precadere in anii '70. Formatiunea fascista a avut mereu continuatori politici, chiar daca sustinerea lor electorala a fost mediocra. Liga Nordului si Alianta Nationala s-au deprins formal de retorica fascista pentru a intra in "mainstream", dar, dupa cum s-a vazut si zilele acestea, exploatarea aluziva a temelor din registrul radical este fundamentala pentru strategia lor politica.
Chiar si Forza Italia apasa deseori pe pedala nationalista - a facut-o si acum. Surpriza mai mare vine de la stinga aflata in criza de imaginatie, care a ajuns sa frecventeze cu inconstienta aceleasi teme. Ramine sa speram ca ratacirea partidelor de centru-stinga si centru-dreapta nu va dura. In Romania, asa cum se stie prea bine, democratia a continuat sa fie suspendata si dupa razboi. In timpul comunismului, trecutul de extrema-dreapta a fost pus intre paranteze, asa incit, dupa 1989, romanii au fost nevoiti sa se confrunte cu ambele trecuturi dificile. Ignoranta intretinuta a populatiei si oportunismul nostalgic al formatiunilor populiste au facut ca extremele abia apuse sa-si gaseasca noi sustinatori.
Poate ca acum, cind romanii sint ei insisi tinte ale unui discurs nationalist (bazat pe blam colectiv, pe generalizari contrafactuale si pe esentialism si organicism etnicizant), vor intelege mai bine pacatul xenofobiei de care s-au lasat tentati deseori. Cuvinte precum Holocaust, xenofobie, epurare, nationalism, populism suna abstract. Vorbim insa de nebunii care incep de la generalizari nedrepte, de felul celor care ii au astazi ca obiect pe cetatenii romani din Italia.