luni, 28 ianuarie 2008

Ce a fost dupa 1859

Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 24/01/2008

De obicei, istoria de consum public evoca triumfalist si simplificator ce s-a intimplat pina la unirea din 1859. Se vorbeste mai putin de efectele negative asupra Iasului produse de unire
"Esential pentru o natiune este ca toti indivizii sa aiba multe lucruri in comun si in acelasi timp ca toti sa fi uitat o multime de lucruri", afirma, cu mult temei, in secolul XIX, Ernest Renan. Si natiunea romana se bazeaza pe o memorie comuna, dar si pe amnezii multiple care au nivelat asperitati si au temperat conflicte aparent insolvabile.
In sensul observatiei lui Renan, se poate spune ca amnezia privind separatismul moldovean din preajma anului 1859 face parte din formula noastra identitara. De la un moment dat, natiunea romana nu a mai fost dispusa sa-si aminteasca de perioada in care nu era atit de coeziva si uniforma pe cit isi imagineaza astazi. Informatii obiective despre rezistenta fata de proiectul unirii a unei parti din elita moldoveana se gasesc cu greu chiar si in studiile de specialitate, ca sa nu mai vorbim de muzee, manuale sau alte surse (in)formare publice. Evocarea separatismului stirneste inconfort pina si in mediile cultivate, semn ca nationalismul si-a pus apasat amprenta asupra culturii politice romanesti.
Unirea de la 1859 nu a fost rezultatul unei miscari consensuale fara rest, cum lasa sa se inteleaga manualele si o parte a istoriografiei. Dimpotriva, a fost o decizie politica luata dupa lungi si tensionate dezbateri. Ideea unirii a stirnit entuziasme, dar si aprehensiuni. A coagulat forte insemnate, dar si o opozitie consistenta. A atras argumente solide, dar si contra-argumente la fel de serioase. Pe scurt, constituirea statului roman unificat a urmat unui proces decizional complex, in care s-a ajuns cu greu la un numitor comun minimal intre elitele moldovene si muntene. Si, un lucru iarasi uitat adesea, dezbaterile au continuat cu si mai mare intensitate dupa consumarea actului unirii.
Ion C. Bratianu observa chiar in iunie 1859 ca entuziasmul de la 24 ianuarie s-a potolit, tinzind sa se transforme in dezamagire. Unirea nu fusese solutia magica pentru rezolvarea tuturor problemelor, asa cum isi imaginasera unii in momentele de efuziune. Pentru moldoveni, pe masura ce statul roman se consolida in formula strict centralizatoare pentru care optase, au aparut tot mai multe elemente care confirmau temerile dinainte de unire, formulate de anti-unionisti. Capitala s-a mutat nu la Focsani, cum s-a stabilit initial, ci la Bucuresti. Cererea de amplasare a Curtii de Casatie la Iasi, ca "o compensatie morala pentru pierderile suferite de acest oras", a ramas fara ecou. Elita politica si culturala a inceput sa emigreze spre Bucuresti. Economia locala a decazut dramatic (participantii la o dezbatere organizata de autoritatile din Iasi in 1863 se plingeau ca nivelul schimburilor comerciale din 1862, anul centralizarii, a scazut cu 70% in comparatie cu 1861; ca "meseriile si fabricele din Iasi au cazutu cu totul", ca "valoarele caselor au cazutu de spariatu"). In 1863, iesenii cereau Bucurestiului aplicarea unui principiu al "sciintei moderne: descentralizarea administrativa", pentru ca "Iasii, ca si intreaga tara, sa scape de sub ucigatoarea concentrare a toata activitatea si viata nationala intr-un singur punct, oricare ar fi el". Fara ecou.
Nu intimplator, s-au acumulat frustrari. Cuza a fost primit cu raceala la Iasi in 1861. In 1862, izbucnea o manifestatie de protest in timpul careia au fost arse portretele lui Mihail Kogalniceanu (vazut ca tradator al cauzei moldovenilor) si s-a vorbit de "inghitirea", de "anexarea" Moldovei de catre Muntenia. Sfirsitul domniei lui Cuza gasea Moldova cuprinsa de nervozitate, iar nemultumirea era, dupa cum observau martorii straini, generalizata. "Moldova intreaga sufera - sublinia fara menajamente si Nicolae Sutu - de parasirea in care a fost lasata in urma unirii; de fapt n-a fost decit o anexare si o nimicire a fiintei sale, din lipsa de prevedere care sa faca sacrificiul mai putin dureros". Iesenii au sarbatorit caderea lui Cuza cu trei nopti de iluminatii. Tot mai multi cereau desfacerea unirii. N. Rosetti-Roznovanu lansa diatribe greu de imaginat acum: "Astazi, toate miscarile noastre, dupa mine, trebuie sa tinda numai la scaparea nenorocitei noastre Patrii Moldova de un jug mai crud si mai rusinos decit oricare, de jugul acelor care din gura se numesc, indraznesc a se numi, fratii nostri, iar prin faptele lor au demonstrat indeajuns ca n-au alt scop decit a se sluji de noi ca de robi, a suge putinul avut care ne-au ramas, a suge pina si singele nostru, a ne sacrifica, ca niste victime nevinovate, desfrinatei lor ambitiuni".
Tensiunea a culminat cu revolta separatista din Iasi, din aprilie 1866. Pe 3 aprilie 1866, dupa liturghie, multimea adunata intre Mitropolie si palatul Roznovanu, unde se reunisera liderii separatisti - circa 500 de persoane, dupa estimarile oficiale - a pornit, cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ. Multimea striga "Jos Unirea!", "Traiasca Moldova". Protestatarii s-au inarmat cu pari si cu pietre; unii aveau pusti. Au incercat sa ridice baricade in fata regimentului muntean pe care Bucurestiul, prevazator, il trimisese din timp la Iasi. Initial, soldatii nu au avut voie sa traga, dar cind a aparut riscul sa fie coplesiti, au primit semnalul pentru deschiderea focului si atac la baioneta. S-a iscat, astfel, o confruntare singeroasa, care a durat citeva ore. Printre raniti s-a aflat, se pare, chiar mitropolitul. Ordinea a fost restabilita curind, strazile curatate de singe si de baricade, iar liderii revoltei arestati. Numarul victimelor nu se stie precis, pentru ca autoritatile au facut ancheta in cel mai mare secret. Este vorba, oricum, de cel putin citeva zeci de morti si alte zeci de raniti.
Acest fapte stingheritoare isi gasesc cu greu locul in memoria triumfalista si simplificatoare legata de unirea din 1859. Cu atit mai mult cu cit probleme semnalate atunci ramin si astazi valabile. Iasul nu si-a revenit niciodata pe deplin din socul politic, economic si cultural suferit dupa unire. Marginalizarea Iasului in cadrul noului statul ramine un fapt. Moldovenii au a incasa in continuare dispretul capitalei. In fine, cel mai important, centralizarea sufocanta pe care o reclamau separatistii face si astazi ravagii.

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Nascut liber

Data publicarii in Ziarul de Iasi: 04/01/2008
A fi nascut dupa 1989 reprezinta nu o virtute, ci o sansa si o mare responsabilitate.
Incepind de anul acesta, vor vota pentru prima data tineri nascuti dupa 22 decembrie 1989. Inzestrarea cu drepturi politice a celor nascuti liberi are o importanta simbolica asupra careia merita sa cugetam.
Socializarea sub auspiciile unui regim totalitar a lasat, fara doar si poate, urme asupra personalitatii celor care l-au suportat. La unii, urmele au fost mai adinci, la altii, superficiale. Unii s-au transformat in bestii, altii s-au straduit cu orice pret sa-si salveze umanitatea. Cei mai multi au convietuit intr-o zona gri, in care au combinat acomodarea cu rezistenta punctuala. Pe scurt, nu se poate spune ca exista oameni care au prins comunismul la virsta constientei si care sa nu fi fost influentati in vreun fel de acesta.
In privinta celor care erau copii in anii '80 lucrurile sint mai complicate. Comunismul a lasat urme mai ales asupra biologiei lor si mai putin asupra constiintei. Multi au avut de suferit din cauza modului de trai precar din acea vreme, dar modul de gindire le-a fost afectat intr-o mica masura sau deloc, pentru ca nu a fost timp destul ca educatia, si in general socializarea primara, sa le modeleze gindirea.
Psihologii, sociologii si istoricii care au facut studii asupra generatiilor admit, in general, ca intervalul de virsta dintre 16 si 26 de ani (sau, in anumite circumstante, dintre 14 si 30 de ani) este esential pentru configurarea conceptiilor si atitudinilor politice de durata. Asadar, tehnic vorbind, sint putine diferente din acest punct de vedere intre un tinar nascut in 23 decembrie 1989 sau unul nascut in 1985 sau chiar 1980.
Celebrarea celor "nascuti liberi" are, asadar, mai mult o importanta simbolica. Premisa de baza de la care pleaca aceasta celebrare spune ca aceia care nu avut legaturi de nici un fel cu comunismul au mai multe sanse sa gindeasca liber, democratic, curajos - pe scurt, "altfel", altfel decit cei pe care i-a prins regimul totalitar. Se stie, in Romania s-a vorbit insistent (si cu naivitatea aferenta), dupa 1989, de nevoia unei "revolutii a mentalitatilor". Cum aceasta revolutie a intirziat sa se produca in maniera spectaculoasa si rapida in care era asteptata, sperantele se leaga acum de generatiile celor "nascuti liberi". Acesta este si motivul pentru care, de exemplu, Tineretul National Liberal, adica organizatia de tineret a PNL, are ca deviza, din 2006, formula "Nascuti liberi".
Care este temeinicia acestei credinte este greu de anticipat. Judecind macro, este de asteptat, intr-adevar, ca aceia care s-au format in timpul democratiei sa fie mai inclinati spre comportament si gindire democratica decit cei socializati in comunism. De altfel, analize politologice (de felul celor facute de Alina Mungiu-Pippidi) arata ca socializarea comunista a lasat urme pregnante asupra culturii politice a celor formati intre 1945-1989 (fiind una din explicatiile pentru fenomene postcomuniste precum coruptia, gindirea autoritara, lipsa competentei civice, neincrederea in institutii si in oameni etc). Pe de alta parte, insa, trebuie spus ca exista o mare doza de naivitate si simplificare in aceasta credinta oarba in virtutile celor "nascuti liberi".
Lucrul cel mai important de punctat este ca noile generatii nu se formeaza intr-un cadru virgin. In socializarea lor primara si secundara au inca un rol semnificativ, acum si pentru multa vreme de acum incolo, generatiile formate inainte de 1989. Cultura lor politica si civica se formeaza din ceea ce aud de la parinti, in scoala, de la mass-media, precum si din contactul cu mediile in care se misca etc. Sondajele arata, de exemplu, un fenomen paradoxal: exista numerosi "nostalgici" - adica persoane care cred ca "era mai bine inainte de 1989" sau sint de acord cu formula "comunismul a fost o idee buna, prost aplicata" - in segmentul de virsta al celor nascuti in anii '80, care, este evident, nu au ajuns sa constientizeze vremurile pe care le traiau. Explicatia este simpla: ei exprima, in cele mai multe dintre cazuri, opinii preluate de la parinti sau bunici. Exista deja mai multe volume, realizate de Fundatia Academia Civica sau Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, care contin reprezentari ale copiilor asupra comunismului si in care sint colportate stereotipuri pozitive despre comunism preluate de la maturi.
Apoi, trebuie spus ca anul 1989 nu s-a constituit intr-o ruptura atit de radicala precum ne place sa gindim. In fapt, momentul revolutiei este o granita extrem de permeabila, care a facut ca practici nefaste, cu surse istorice, sa fie mostenite la scara mare de regimul democratic si societatea care l-a instituit.
A treia observatie de facut este ca raul nu vine exclusiv din vremurile dinainte de 1989. Comunismul a lasat mostenire o anumita predispozitie la coruptie, dar democratia genereaza la rindu-i coruptie. Retelele informale care produc nepotism, comportament clientelar si aliante ale complicitatilor s-au format unele inainte de 1989, altele dupa 1989. Gindirea autoritara are in egala masura surse totalitare si post-totalitare. Si asa mai departe.
In fine, mai trebuie spus ca nu tot ce vine dinainte de 1989 este tarat. O persoana care a fost supusa presiunilor si/sau tentatiilor inainte de 1989 si a fost capabila sa reziste este mai puternica moralmente decit un tinar care nu a fost confruntat cu nici o dilema etica si este vulnerabil in fata unei incercari de corupere. Chiar si cei care au cedat inainte de 1989 si si-au asumat acest lucru prin regret, extragind invataturile de rigoare, au o experienta etica mai importanta decit cei care cred ca toata lumea este a lor sau au impresia ca totul li se cuvine.
O dezbatere foarte interesanta in jurul celor "nascuti liberi" a avut loc in Germania anilor '80. Punctul de plecare a fost o declaratie a cancelarului de atunci, Helmut Kohl, care, aflat intr-o vizita in Israel in 1984, a spus ca generatia lui beneficiaza de "harul nasterii tirzii" ("die Gnade der späten Geburt"). Implicit in formula lui Kohl era ca aceia nascuti in anii '30 (Kohl s-a nascut chiar in 1930), in timpul razboiului sau dupa nu poarta povara responsabilitatii pentru trecutul nazist. Declaratia lui Kohl a stirnit un imens scandal international tocmai pentru faptul ca facea (la fel ca nazismul, s-a spus) dintr-o intimplare biologica - nasterea - un criteriu pentru clasificarea etica a populatiei Germaniei. In plus, s-a mai spus, responsabilitatile istorice nationale nu se distribuie in functie de virsta. Datoria memoriei si a reflectiei asupra trecutului totalitar este valabila pentru toti cei care traiesc intr-un stat succesor.