joi, 11 iunie 2009

"I WAS THERE" (despre atacul armat de la USHMM)


Dupa ceremonia de inaugurare a presedintelui american Barack Obama prin tot Washingtonul au fost vandute tricouri, insigne si alte suveniruri cu inscriptia "I WAS THERE" ca sa serveasca drept amintire si motiv de mandrie celor care au avut norocul sa asiste la acest eveniment istoric. Cred ca imi voi cumpara pana la urma un tricou de acest fel.

Cu tristete trebuie sa spun insa ca "am fost acolo" si in momentul atacului armat petrecut in cladirea Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington (10 iunie). Eram in biroul meu de la etajul 5, spatiul rezervat Centrului de Studii Avansate in domeniul Holocaustului unde sunt bursier in perioada ianuarie-iulie, cand a inceput totul. La inceput a aparut un screen rosu pe ecranele computerelor din Centru cu un mesaj de alerta de securitate. Pentru o clipa am crezut ca este un exercitiu sau oricum ceva minor. Trecusem cu totii printr-un training pentru situatii de urgenta si stiam in mare care sint procedurile urmate intr-o situatie de criza sau in cazul unui exercitiu. Nu toata lumea a primit mesajul asa ca in momentul in care am informat-o pe colega mea Hana Klamkova ca se intampla ceva a crezut ca este doar o gluma proasta din partea mea.


Initial ni s-a cerut sa parasim cladirea, apoi, dimpotriva, ni s-a spus sa stam in birouri. Deja politia a inceput sa se adune masiv in jurul cladirii. Informatiile nu erau clare in legatura cu ce s-a intamplat - se stia doar ca au fost niste impuscaturi undeva pe langa muzeu. Institinctul de ziarist m-a impins repede sa incep sa fac fotografii si sa scanez posturile de radio. O colega a fost prima care a prins un buletin de stiri pe un post de radio si ne-am dat seama ca totul era mai serios decat ne-am inchipuit - atunci am aflat ca impuscaturile au avut loc in muzeu, si nu afara, si ca a fost impuscat un ofiter de paza, Stephen Tyrone Johns (care avea sa moara peste cateva ore). Imediat i-am vazut pe toti din jur schimbandu-se la fata.

Atacul s-a petrecut la intrarea unde sunt de obicei grupuri masive de vizitatori. Norocul a fost ca la acea ora nu erau prea multi. Un autocar de copii tocmai sosea, dar nu au mai apucat sa intre pentru ca s-a declansat nebunia.


Norocul meu este ca azi nu am fost punctual. De obicei, merg la masa cu colegul meu german Stefan Hoerdler exact la ora 1, cand s-a produs atacul! Stefan a avut o intalnire azi, si a plecat la masa mai devreme, iar eu am ramas sa o astept pe sotia mea Ioana, care intarzia, pentru ca programul ei a fost incurcat, la randu-i, de altcineva. Asta a fost norocul meu.

Revin la cursul evenimentelor. Lucrurile la etajul 5 au fost precipitate dintr-o data de aparitia trupelor speciale cu arme si caini. Am intrat in procedura de evacuare, dupa ca am fost numarati si, cei cu genti, perchizitionati. La iesirea din lift, cei doi soldati care erau cu noi au ridicat armele in pozitia de atac si au pasit precaut pe culoar, cum vedem prin filme, fapt care a accentuat spaima tuturor. Am continuat sa fac fotografii, incurajat ca nimeni nu imi spune nimic. Insa, la un moment dat, cand am trecut pe langa intrarea principala, dinspre strada 14, m-a observat un agent de securitate al muzeului, care a tipat nervos sa nu mai fac fotografii. Ii inteleg furia, pentru ca un coleg de-al sau tocmai a fost impuscat. Ofiterii FBI din cladire s-au sesizat imediat si ne-au luat deoparte pe mine si pe inca o persoana care facea fotografii. Ne-au spus ca nu avem voie sa fotografiem o "crime scene", ca riscam sa fim retinuti, apoi ca ni se pot confisca aparatele foto, pentru ca in final sa ne ceara sa stergem fotografiile si, oricum, sa nu le folosim public nicidecum. Ne-au luat numele si ne-au lasat sa plecam. Prin urmare, ma conformez, voi folosi aici doar fotografii de pe agentiile de stiri.


Am ajuns in cladirea cu Cafeteria, alaturi de ceilalti colegi, unde a trebuit sa raspundem, cu totii, intrebarilor unui ofiter de politie, sa dam datele personale si sa spunem unde eram in momentul atacului. Atunci l-am sesizat printre noi pe William Cohen, fost secretar al Apararii in Administratia Clinton. Vizita muzeul pentru ca, daca am inteles bine, fiica sa urma sa tina un concert la muzeu, seara. Acum aflu ca Vincent, bibliotecarul nostru, l-a vazut pe atacator incarcandu-si arma pentru a trage a doua oara. Apoi am intalnit un cuplu, impreuna cu o nepoata, care intrasera exact inaintea criminalului. Fata, de vreo 20 de ani, era inca marcata de ce vazuse si tremura vizibil cand povestea ce s-a intamplat.

Conform ultimelor informatii, atacatorul purta o haina lunga si si-a ascuns arma astfel. A parcat exact langa muzeu si s-a indreptat rapid spre intrare. Primul foc l-a tras in ofiterul de securitate care i-a deschis usa. Doi dintre ofiterii dinauntru au ripostat si unul dintre ei l-a nimerit pe agresor.

Doua vorbe despre procedurile de securitate din muzeu. Desigur, toata lumea din cladire era excedata de masurile foarte severe de securitate. Totusi, constientizam cu totii ca muzeul este o tinta pentru militantii de extrema dreapta sau pentru teroristii islamisti si am acceptat cu stoicism calvarul zilnic al verificarilor. Personal trec de cel putin opt ori pe zi prin portile de securitate. Sunt legitimat in cladire, la fel ca si ceilalti, de mai multe ori. Sint de peste cinci luni aici, dar agentii securitate nu au mama, nu au tata, trateaza pe toata lumea la fel si de fiecare data iti lasa senzatia ca te vad pentru prima data. Sunt instruiti sa nu se imprieteneasca cu nimeni, sa fie suspiciosi fata de toata lumea si sa nu trateze preferential pe cineva, fie angajat, fie vizitator. Singurul avantaj pentru cei care avem legitimatiile muzeului este ca suntem primiti in fata cand este coada si, desigur, avem acces in zone inchise publicului. Agentii sunt politicosi, dar foarte severi, de parca sunt in fiecare zi in stare de alerta. Iata ca astazi am vazut de ce. Angajatii sunt verificati strict si pe numele celor cu probleme exista dosare. Un coleg bursier care a fost arestat de mai multe ori in tinerete ca activist in miscarile de extrema-stanga a fost luat la intrebari pentru ca nu mentionase in formularul completat la primirea legitimatiei ca fusese arestat si a aflat cu aceasta ocazie ca are un dosar la FBI. Am fost avertizat de la inceputul bursei ca nu exista protectie a informatiilor private in muzeu si ca imi pot fi citite emailurile. Desigur, toate acestea mi s-au parut masuri excesive, mai ales ca vin dintr-o tara care a trecut prin decenii de politie politica si am o justificata idiosincrasie pentru orice intruziune in sfera privata. Dupa atacul de acum, se va spune ca precautiile de acest fel sunt justificate si cine stie pana in ce punct vor fi radicaliza procedurile de securitate din muzeu.


Dupa circa doua ore in care am fost purtati dintr-o parte in alta, dar am primit si hrana rece, am fost lasati sa plecam. Strazile erau intesate de trupe speciale, agenti de politie si masini ale organelor de ordine.

Parcurgand stirile aflasem ca atacatorul a fost identificat ca fiind James Wenneker von Brunn, un batran neo-nazist de 88 de ani, membru al miscarii pentru suprematia albilor, o grupare rasista, foarte prezenta in spatiul virtual. Von Brunn administra un site extremist (holywesternempire.org, dezactivat dupa atac de autoritati), care a fost clasificat ca "hate site" din cauza accentelor sale antisemite si anti-black. Aseara i-am citit cu sila cartea postata pe Internet - este o insailare incoerenta si absurda de aberatii prea bine cunoscute celor care studiaza antisemitismul si negarea Holocaustului. Von Brunn a fost angajat la un moment dat al Noontide Press, care apartine de Institute of Historical Review, faimoasa institutie/grupare negationista americana. In 2003, Associated Press a scris despre von Brunn, care era un artist ratat, ca l-a pictat John Crommelin, un virulent antisemit, prieten cu un alt neo-nazist William Pierce, a carui carte l-a inspirat pe Timothy McVeigh, autorul atentatului cu bomba impotriva unei cladiri federale din Oklahoma City in 1995. Agresorul de azi avea cazier legat de infractiunile cu arme si nu este clar cum a reusit sa faca rost de o pusca. In 1983, acesta a fost prins din timp, cu o geanta plina cu arme, pe cand incerca "plaseze sub arest cetatenesc" membri ai board-ului Rezervei Federale americane, pe care o vedea ca fiind sub influenta evreilor (vechiul mit antisemit al influentei evreiesti asupra finantelor). In biografia postata pe site, isi inventeaza o trauma personala pentru a-si justifica fobiile, pretinzand ca a fost condamnat la inchisoare pentru acest incident armat de un complet format din evrei si afro-americani. In imaginarul sau bolnav, evreii sunt vinovati de distrugerea Vestului si, intr-o postare recenta pe blog, afirma ca greseala cea mai mare a lui Hitler a fost ca nu i-a gazat pe toti evreii (puteti citi astfel de postari si pe site-urile ziarelor din Romania). Ca "white supremacist" si primordialist, von Brunn era adept al ideii puritatii rasiale a arienilor si prevedea sumbru disparitia "rasei albe" in fata invaziei non-arienilor. Este usor de imaginat ca venirea lui Obama la putere l-a scos din minti pe rasist, care a umplut forumurile cu postari anti.

Date fiind toate acestea, sa ne gandim ca aceasta poveste sinistra nu este chiar atat de indepartata de Romania precum pare. Avem legislatie care condamna formal antisemitismul si negarea Holocaustului, dar nimeni nu a fost pana acum condamnat pentru aceasta, desi exista publicatii si vip-uri extremiste care supureaza de antisemitism. Lipsa de reactie a justitiei in acest domeniu i-a fost semnalata zilele trecute presedintelui Traian Basescu in timpul vizitei in Israel. Dam legi ca sa iesim bine in fata Occidentului, fara sa intelegem ca, de fapt, ne-ar ajuta pe noi sa ne protejam in fata radicalismelor. Am senzatia ca asistam in ultimii ani la o resurgenta a antisemitismului, incurajata de pasivitatea autoritatilor si, uneori, a societatii civile. Una peste alta, Vadim Tudor si Gigi Becali au fost trimisi, cu incuviintare populara, sa ne reprezinte la Bruxelles...