vineri, 21 august 2009

NAZISM SI COMUNISM, LAOLALTA


Autor: Adrian CioflancaSpaţiere de la stânga la dreaptaData publicarii in Ziarul de Iasi: 21 august 2009

Mai multe organisme internationale pledeaza, in ultimii ani, pentru tratarea in acelasi registru moral si legal a nazismului si comunismului.

In ultima vreme, s-au inmultit luarile de pozitie internationale pentru condamnarea comunismului si echivalarea acestuia cu nazismul.

Pe 2 aprilie 2009, Parlamentul European a adoptat o substantiala rezolutie cu titlul "Constiinta europeana si totalitarismul", pentru a marca trecerea a 20 de ani de la caderea comunismului. Rezolutia isi exprima respectul pentru victimele regimurilor totalitare si nedemocratice din Europa si ii omagiaza pe cei care au luptat impotriva tiraniei; subliniaza importanta memoriei si a adevarului pentru reconcilierea nationala; critica restrictionarea accesului la documente istorice in unele state membre; condamna decis orice forma de crima impotriva umanitatii si incalcarea drepturilor omului de catre regimurile nedemocratice; solicita prezervarea memoriei istorice si finantarea substantiala a activitatii de cercetare; si, nu in ultimul rind, face apel pentru declararea zilei de 23 august, data semnarii infamului pact Ribbentrop-Molotov, ca zi europeana de comemorare a victimelor tuturor regimurilor totalitare si autoritare. Punctul privind 23 august prelua in textul acestei rezolutii o declaratie mai veche a Parlamentului European, din 28 septembrie 2008, privind declararea zilei cu pricina ca moment de comemorare a victimelor stalinismului si nazismului. Asadar, rezolutia extinde aria de acoperire - din motive despre care voi da citeva detalii mai incolo - de la cele doua totalitarisme paradigmatice la toate regimurile nedemocratice. Parlamentul European a invocat ca temei pentru aceasta rezolutie si activitatea asa numitelor "Comisii ale adevarului" - si, sa nu uitam, in Romania au existat doua astfel de comisii, una privind Holocaustul - Comisia Wiesel, cealalta privind dictatura comunista - Comisia Tismaneanu.

Recent, pe 2 iulie a.c., Adunarea Parlamentara a OSCE a adoptat - cu o larga majoritate, surprinzatoare pentru aceasta organizatie complicata si divizata - rezolutia "Reunificarea Europei divizate: promovarea drepturilor omului si libertatilor civile in regiunea OSCE in secolul XXI". Textul, care se alatura efortului Parlamentului privind recunoasterea zilei de 23 august, pune laolalta nazismul si stalinismul ca regimuri totalitare genocidare. Rezolutia noteaza ca "in secolul XX, tarile europene au cunoscut doua mari regimuri totalitare, nazismul si stalinismul, care au dus la genocid, incalcarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, crime de razboi, precum si crime impotriva umanitatii". Adunarea recomanda continuare cercetarii stiintifice si cultivarea constiintei publice asupra totalitarismelor si a mostenirii acestora, condamna orice incercare de a infrumuseta, nega sau restaura trecutul totalitar, solicita deschiderea arhivelor, indeamna la combaterea xenofobiei si a nationalismului agresiv si cere guvernelor sa respecte drepturile omului chiar si in timpuri de criza.

Un alt document important in acelasi spirit este Declaratia de la Praga, din 3 iunie 2008, semnata de numeroase personalitati dupa o conferinta desfasurata in Senatul ceh, denumita "Constiinta europeana si comunismul". Aici a aparut pentru prima data in mod pregnant ideea proclamarii zilei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor nazismului si comunismului. Declaratia doreste constientizarea la nivel european a faptului ca nazismul, dar si comunismul au aplicat sistematic politici distructive si forme de teroare, suprimind toate libertatile civile si drepturile omului, au declansat razboaie din motive ideologice, au exterminat sau deportat natiuni intregi sau grupuri de populatie. Semnatarii, printre care cei mai cunoscuti sint Vaclav Havel si Joachim Gauck, dar si numerosi intelectuali romani, doresc o abordarea unitara a fenomenului totalitar la nivel european, tratind in acelasi registru moral si legal nazismul si comunismul.

Sa mai amintim ca, mai demult, pe 25 ianuarie 2006, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat o rezolutie privind fostele regimuri totalitare comuniste, care solicita condamnarea acestora in maniera in care a fost comndamnat nazismul.

Asadar, avem mai multe declaratii ale organismelor parlamentare ale unora dintre cele mai importante institutii internationale care condamna comunismul si implica echivalarea acestuia cu nazismul. Bineinteles, intre texte exista diferente sensibile, care traduc precautii politice si nuante academice, dar putem vorbi totusi de o tendinta.

Iata citeva dintre diferente. Declaratia Parlamentului European este mai generala, condamnind toate formele de regim nedemocratic, desi ia ca referinta principala nazismul si comunismul. Declaratia AP a OSCE se refera doar la stalinism, nu la toate regimurile comuniste totalitare, cum face declaratia AP a Consiliului Europei sau declaratia de la Praga. Doar declaratia OSCE afirma ca si nazismul si stalinismul se fac vinovate de genocid si de declansarea celui de-al doilea razboi mondial.

Aceste nuante releva puncte de conflict politic si diferente de perspectiva academica. Fata de aceste declaratii, care pun pe acelasi plan nazismul si comunismul, au existat cam trei tipuri de reactii critice. Prima si cea mai previzibila a venit din partea comunistilor europeni sau a unor politicieni si intelectuali de stinga, care au spus ca marxismul nu trebuie echivalat cu comunismul sau ca nu se poate face o condamnare a comunismului tale quale, adica a tuturor regimurilor comuniste fara discriminare si a comunismului ca ideologie. Al doilea tip de reactie a venit din partea Rusiei, care are, in mod evident, o atitudine nostalgica fata de comunism, fata de stalinism in special, dar si militeaza, alaturi de altii, cu mai mult temei, pentru recunoasterea rolului determinant al Armatei Rosii in infringerea nazismului. Al treilea tip de critica a fost formulat de aparatorii ideii de "unicitate a Holocaustului", care se tem ca echivalarea mecanica a genocidului nazist cu alte crime impotriva umanitatii duce la o trivializare prin comparatie a Holocaustului. Tocmai pentru a menaja aceasta susceptibilitate, PE si AP a OSCE subliniaza in text unicitatea Holocaustului. Criticii din a treia categorie sint cu deosebire sceptici fata de utilizarea termenului "genocid" pentru a descrie politicile criminale staliniste. In conditiile in care termenul s-a consacrat in legislatia internationala si in literatura de specialitate ca descriind o forma de crima colectiva sistematica indreptata impotriva unor intregi grupuri etnice, exista inca dezbateri aprinse intre specialisti daca in cazul comunismului in general si al stalinismului in special se poate vorbi despre un proiect genocidar. O importanta organizatie internationala in care Romania este parte - Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research (ITF) - analizeaza posibilitatea de a lansa la iarna o declaratie care sa restaureze nuantele in comparatia dintre Holocaust si crimele comuniste.

Cam acestea sint, in mare, datele problemei. In ce ma priveste - desi sint implicat in aceasta dezbatere de pe pozitia de cercetator al istoriei totalitarismelor, de membru al Comisiilor Wiesel si Tismaneanu, de expert in delegatia Romaniei la ITF - am preferat sa fac o prezentarea seaca, obiectiva, a chestiunii, pentru a-i incuraja pe cei interesati sa citeasca despre acest subiect delicat si sa-si formuleze propriile pareri cultivate. Totusi, nu pot sa nu spun, pe scurt, ca sint impotriva "competitiei martirologice" dintre Holocaust si Gulag, ca sint reticent fata de utilizarea termenului "genocid" in cazul comunismului (cuvintele au o memorie academica si politica pe care nu o putem ignora) si ca sint pentru compararea nuantata a nazismului si comunismului si tratarea lor unitara ca expresii ale ideologiilor totalitare.

miercuri, 19 august 2009

STATUL SI CRIZA


Adrian Cioflanca
Text publicat in revista "22", 18 august 2009

Statul a crescut încet, dar sigur, ca un aluat minune, până şi-a pierdut consistenţa. Drojdia care a provocat această boală de creştere are în componenţă populism, iresponsabilitate şi o formă frauduloasă de privatizare a statului.

Avem un stat gonflat, forţat acum de criza economică să se contracte. Un guvern după altul a împărţit cu dărnicie bani publici, creând noi şi noi categorii de beneficiari şi asistaţi. A scris şi presa, a recunoscut-o şi preşedintele Traian Băsescu: peste jumătate din populaţia României primeşte o formă de ajutor social. Pe lângă expansiunea statului cu de la sine putere, reprezentanţi ai statului, independent de voinţa centrului, dar profitând de apatia acestuia şi-au creat propriile fiefuri, clientele, avantaje.

Acum, în al 12-lea ceas, se vorbeşte despre austeritate, concedieri, desfiinţări de instituţii şi de posturi, reduceri de salarii, sporuri şi cheltuieli. A trebuit să vină FMI ca să avem discuţia aceasta, pentru că guvernele României s-au obişnuit să acţioneze în politici de anvergură doar sub presiunea – şi cu scuza – intervenţiei unui organism internaţional.

Stim şi din experienţa altor state care trec prin astfel de probleme: criza poate fi o oportunitate pentru raţionalizarea cheltuielilor publice şi reducerea deficitelor. Este momentul în care se acceptă la nivel general că trebuie făcute sacrificii şi, ca urmare, există spaţiu social mai mare pentru implementarea unor măsuri radicale. Mai departe, depinde de consecvenţa Executivului şi de inteligenţa sa pentru ca reducerile să fie integrate într-o filosofie reformistă şi să fie astfel orientate încât să producă efecte pozitive pe termen mediu şi lung.

Guvernul a oscilat în atitudinea publică pe care să o adopte faţă de criză. Într-o primă fază, a creionat o imagine sumbră, pentru a lovi două ţinte. Executivul a dorit, pe de o parte, să scadă aşteptările populaţiei şi în special ale unor categorii de bugetari, care făceau presiuni pentru a obţine salarii mai mari. Pe de altă parte, a subliniat „moştenirea grea“ pentru a denunţa politica prădalnică a fostului guvern liberal, care a lăsat visteria goală în beneficiul clientelei sale politice. Cu timpul însă, observând că actuala criză este şi o „criză de încredere“, oficialii au început să vadă partea plină a paharului şi să predice optimismul. Deşi lucrurile au mers tot mai prost, ajungându-se ca guvernul să aibă dificultăţi în a asigura funcţionarea minimală a ţării şi plata salariilor, oficial am primit zâmbete şi asigurări de bine. Mai nou, observăm o revenire la discursul alarmist, deşi amestecat cu secretomanie, pentru că peisajul economic este cu adevărat dezolant şi pentru că populaţia trebuie pregătită pentru sacrificii şi pentru ce este mai rău. PSD este, pe surse, şi mai alarmist, pornind de la ideea că efectele negative ale crizei se vor răsfrânge politic asupra PD-L. Faptul că suntem în an electoral perturbă aparatele de măsurare a seismului economic prin care trecem. Important este însă ca guvernul să se fixeze pe un tip de discurs consecvent, bazat pe adevăr, care să transmită populaţiei şi actorilor economici o imagine reală, clară, coerentă asupra a ceea ce se întâmplă şi a măsurilor preconizate.

Că trebuie făcute sacrificii acceptă acum aproape toată lumea. Forma de traducere în politici a acestor sacrificii nu este însă obiectul unui consens. Cea mai problematică propunere este aceea de a-i trimite pe toţi bugetarii, fără excepţie, în concediu fără plată pentru o vreme. Nici plafonarea salariilor tuturor sine die nu pare foarte inteligentă. Un stat care s-a prezentat atâta vreme ca generos şi atotputernic dă astfel un semn de slăbiciune serioasă. Lumea este dispusă la sacrificii, când măsurile au o raţionalitate intrinsecă. În cazul de faţă, ideea ar fi să se curme excesele, păstrându-se, în acelaşi timp, ideea de meritocraţie care dă dinamism pieţei muncii. Aşadar, o bună filosofie anticriză ar suna pe scurt astfel: antiexces, promerit.

Or, în condiţiile în care, pe de o parte, se spune că „domeniul“ statului a crescut prin practici clientelare şi populiste, iar, pe de alta, măsurile anticriză nu sunt de natură corectoare, ci îi vizează pe toţi, fără excepţie, inclusiv pe cei care îşi fac treaba, inclusiv pe cei care îşi merită beneficiile, atunci o parte bună din populaţie va fi dezactivată, demotivată de aceste măsuri.
Oficial, ştim că guvernul îşi propune şi corecţii, prin desfiinţare de agenţii, reduceri de posturi, concedieri, ajustări de salarii. Aici ajungem la o altă problemă: care sunt criteriile după care se vor face aceste corecţii? Criza poate fi o bună oportunitate, dar la fel de bine poate fi şi un pretext pentru practici neortodoxe. În perioada următoare, şefii de instituţii vor căpăta puteri sporite şi ce ne garantează nouă că aceştia nu vor folosi prilejul pentru pentru a-şi consolida găştile proprii şi pentru răfuieli personale cu cei care au mişcat în front? Cine ne garantează că această contracţie a statului nu se va produce după aceleaşi criterii ca şi expansiunea sa: adică clientelar, netransparent, neraţional. Ar fi fost de aşteptat ca guvernul să vorbească mai mult zilele acestea despre merit şi utilitate, pentru a ghida după criterii solide, universal acceptate, o schimbare necesară, dar extrem de dureroasă. Populaţia s-a obişnuit să facă sacrificii, pentru că exortaţia la sacrificiu este o modă în discursul politic românesc, dar de data aceasta trebuie să i se garanteze că totul are o logică, că lucrurile vor fi făcute corect şi că efectele pozitive se vor vedea într-un orizont de timp palpabil.

marți, 11 august 2009

DOSARUL DE CADRE AL LUI AURELIAN BONDREA

Text publicat in revista "22" si "Ziarul de Iasi", 11 august 2009

Din dosar aflam ca actualul rector al Universitatii fantoma "Spiru Haret" nu a absolvit o universitate, ci doar Scoala Superioara de Partid "Stefan Gheorghiu".


In arhiva fostului CC al PCR se afla si dosarul de cadre al lui Aurelian Bondrea, cel care a devenit vedeta zilele acestea in urma scandalului privind fabrica de diplome de la Universitatea fantoma „Spiru Haret", pe care o patroneaza. Dosarul este util pentru a reconstitui inceputurile carierei politice si „academice" a celui care va deveni, in timpul lui Nicolae Ceausescu, unul din tartorii lumii culturale si cadrist feroce pe zona invatamintului. Ca in cazul tuturor fostilor activisti comunisti, care si-au contrafacut sau ascuns trecutul, informatiile despre biografia lu Bondrea sint foarte greu de gasit. Ceea ce stiam pina acum - nu putin si oricum lamuritor pentru a avea schita profilului acestui personaj de trista faima - provine din marturiile celor care au avut nenorocul sa aiba de-a face cu el in perioada comunista.

Parcurgind dosarul lui Bondrea, intelegem imediat ce are de ascuns acesta. In primul rind, el nu este absolventul unei universitati, ci doar al cursurilor, la fara frecventa, ale Scolii Superioare de Partid „Stefan Gheorghiu", pe care autoritatile comuniste le-au echivalat abuziv studiilor universitare. Tot aici si-a facut si aspirantura (doctoratul din acea vreme). Aceasta era singura formatie „universitara" a multora dintre activistii si liderii comunisti. Bondrea, alaturi de multi alti culturnici comunisti, unii dintre ei aflati acum pe statele de plata ale Universitatii „Spiru Haret", ilustreaza perfect procesul de reconversie academica de dupa 1989 a fostilor activisti, despre care vorbeste Mihai Dinu Gheorghiu in cartea „Intelectualii in cimpul puterii". Acest element din biografia lui Bondrea, care a condus in „Epoca de aur", printre altele, Comisia Superioara de Diplome si Doctorate din Ministerul Invatamintului, explica usurinta cu care acesta a dezvoltat, dupa 1989, o adevarata industrie a imposturii. Recent, Ministerul Educatiei i-a cerut lui Bondrea sa-si demonstreze calitatea de rector si, poate, cu aceasta ocazie se va discuta si despre „diplomele" personale ale acestuia.

Un al doilea element definitoriu din biografia lui Bondrea este, de fapt, secretul lui Polichinelle: acesta si-a datorat exclusiv cariera „academica" si ascensiunea institutionala pozitiei de activist fervent in aparatul totalitar.

Dosarul de cadre al lui Bondrea se afla la Arhivele Nationale, in Fondul CC al PCR, Sectia Cadre (cota B/982), si dateaza din anii '70-'80. Din cele 16 pagini ale dosarului, reproducem documentul sintetic asupra biografiei sale. Pe linga acesta, in dosar se mai afla inca o nota biografica (dupa numirea in 1977 in functia de director al Directiei de organizare, personal, invatamint si control din Ministerul Educatiei si Invatamintului, unde raspundea de cadrele din invatamint), o prezentare a biografiei sotiei, si trei aprecieri date de ministrul Invatamintului din anii '80 Ion Teoreanu. (Adrian CIOFLANCA)

„COMITETUL CENTRAL AL P.C.R.

SECTIA CADRE

BONDREA AURELIAN

Membru de partid din 1946

•- Nascut la 22 mai 1928 in comuna Mateiesti-Vilcea;

•- Originea sociala: tarani cu gospodarie mijlocie;

•- Nationalitatea: romana;

•- Casatorit, are doi copii;

•- Studii: Facultatea de filozofie si doctorantura la Scoala superioara de partid „Stefan Gheorghiu";

•- Profesia si titlul: profesor, doctor in stiinte filozofice;

•- Cunoaste limba franceza;

•- Este sef serviciu la Directia invatamintului superior si cercetarii stiintifice din Ministerul Educatiei si Invatamintului.

Bondrea Aurelian din 1944 a urmat cursurile fara frecventa ale liceului teoretic din Rm. Vilcea si a muncit alaturi de parinti la cimp. Incepind din anul urmator a functionat cu intreruperi ca invatator suplinitor in comuna natala. Dupa 23 August 1944 a activat in U.T.C., iar in 1946 a devenit membru de partid, fiindu-i incredintate ulterior diferite sarcini de raspundere si participind la actiunile intreprinse de partid in comuna. Din 1949 a indeplinit timp de un an si functia de director al caminului cultural, obtinind rezultate bune. Apoi a fost promovat instructor al Comitetului raional P.C.R. Balcesti - Vilcea. In 1951 a urmat trei luni un curs de partid de pe linga Comitetul regional P.C.R. Vilcea. In continuare, timp de doi ani a fost redactor la ziarul "Secera si ciocanul" editat de Comitetul regional P.C.R. Pitesti.

In 1953 a urmat cursul de lectori de pe linga Scoala de stiinte sociale "A.A. Jdanov" obtinind calificative foarte bune.

Dupa absolvire a lucrat pina in 1960 ca activist la Sectia propaganda si agitatie a Comitetului regional de partid Pitesti. In munca de activist de partid a dovedit pricepere, putere de munca, o buna pregatire politica si ideologica. In aceasta perioada a urmat cursurile fara frecventa ale Scolii superioare de partid "Stefan Gheorghiu", iar in urma unor examene de diferenta a obtinut diploma de profesor de filozofie.

Din 1960 a urmat patru ani aspirantura la Scoala superioara de partid „Stefan Gheorghiu", obtinind titlul de candidat in stiinte. In acest timp a fost organizator de grupa de partid si membru in biroul organizatiei de baza, indeplinindu-si sarcinile in bune conditiuni. A fost repartizat la Sectia de Propaganda si Agitatie a C.C. al P.C.R. unde a lucrat trei ani. A fost apreciat pentru constiinciozitate in munca, preocuparea pentru continua imbogatire a cunostintelor politico-ideologice, seriozitate si modestie.

In 1968, cu prilejul adoptarii noii structuri administrativ-teritoriale a tarii, a fost ales secretar al Comitetului municipal de partid Pitesti; la sfirsitul aceluiasi an a revenit in Bucuresti, ocupind prin concurs postul de lector la catedra de sociologie a Universitatii. In perioada 1964-1968 a fost membru al consiliului stiintific al Facultatii de filozofie de la Academia „Stefan Gheorghiu". In 1969 a fost numit director general adjunct la Directia generala a invatamintului universitar din Ministerul Invatamintului. In 1970 a efectuat o specializare de opt luni in Franta. Cu prilejul reorganizarii Ministerului Educatiei si Invatamintului in 1972 a fost numit director general adjunct la Directia generala a personalului, iar din 1973 este sef serviciu in Directia invatamintului superior si cercetarii stiintifice.

Conducerea ministerului apreciaza munca depusa pentru indrumarea si sprijinirea activitatii consiliilor profesorale si a senatelor universitare pe probleme educative, de selectionare, promovare si perfectionare a cadrelor didactice din sistemul invatamintului superior. In functiile de conducere a dovedit competenta, pregatire multilaterala, spirit de raspundere, principialitate si fermitate. A contribuit la rezolvarea in bune conditiuni a unor probleme referitoare la trimiterea in strainatate a unor cadre, conceperea si definitivarea unor acte legislative ale invatamintului. Cu prilejul aprecierii anuale i s-a recomandat sa manifeste mai multa operativitate in munca si sa fie mai prezent in institutiile de invatamint superior si de cercetare.

In cadrul activitatii didactice a elaborat si predat cursul de sociologia culturii de masa, iar ca activist de partid si lector al C.C. al P.C.R. a pregatit si expus numeroase lectii si conferinte si a colaborat la intocmirea programelor analitice ale invatamintului de partid, a realizat pentru publicare lucrarea „Sociodinamica culturii si a comunicatiilor de masa in R.S. Romania".

A indeplinit diferite sarcini in organizatia de partid ca: organizator de grupa, membru al biroului organizatiei de baza, membru al comitetului de partid pe minister.

Despre familie: parintii, Bondrea Gheorghe si Maria, au lucrat in CAP, au fost membri de partid, in prezent decedati. Are doi frati si o sora: fratii sint activisti de partid, sora este invatatoare.

Sotia, Bondrea Elena, a fost muncitoare, in prezent economista, membra de partid. Tatal, Stoicovici Constantin a fost cizmar, decedat in 1942. Mama, Elena este casnica.

Are o fiica si un fiu, studenti, fiica este membra de partid.

Sectia Cadre a C.C. al P.C.R. considera ca este corespunzator in functia actuala.

INSTRUCTOR,

Mihalache Maria

SEF SECTIE

Petre Danica

5. II. 1976.

cm/1 ex."

luni, 3 august 2009

LUATI-VA GINDUL! (un fel de manifest antipolitic)

Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 3 august 2009

Sa facem un mic exercitiu, pornind de la conceptia lui Aristotel asupra politicii.

Inainte de toate, ca sa fim precisi, trebuie spus ca in scrieile aristotelice se gasesc patru definitii diferite ale politicii. Pentru ginditorul grec, politica este 1) arta conducerii intru binele comun, exercitata de cei cu deprinderi specifice, prin intermediul careia sint prestate servicii in folosul supusilor; 2) modalitatea de protectie a indivizilor in fata abuzurilor puterii; 3) o forma de educatie destinata atit copiilor, cit si adultilor, pentru instilarea unor valori precum justitia, moderatia, prudenta; 4) o modalitate de recompensa pentru cei merituosi si virtuosi.

Ce a mai ramas din toate acestea in conceptia asupra politicii din zilele noastre? Pai, inainte de orice, a ramas ideea ca politica este o recompensa. O rasplata si atit, nu rasplata pentru merituosi si virtuosi, ci pentru cei priceputi sa obtina rasplata. Ei pot fi smecherii, norocosii sau servilii. Este nevoie de fiecare din aceste categorii in noua distributie a muncii din politica. Smecherii sint sefi prin vocatie, servilii le duc trena, iar norocosii sint mediocrii care cred ca le-a venit si lor rindul sa se ajunga. De fapt, toti cred ca li se cuvine - pentru ca nu toata lumea are vocatie de smecher, pentru ca nu e usor sa pupi miini si pentru ca nici macar nu e usor sa fii nici prost, nici destept.

Deprinderi speciale care sa semene cu talentul artistului? Ei da, talentul de a trage cit mai multi bani publici in folos privat. Priceperea de a folosi pozitia din Parlament sau din Guvern ca o forma de marketing. Arta de a ocoli legea sau de a o utiliza drept paravan. Deprinderea unui singur individ de a-si imbogati in patru ani tot neamul. In folosul "neamului" propriu presteaza politicianul.

Ce ar fi de spus despre politica luata ca o forma de educatie? Ce se poate spune cu siguranta este ca oamenii politici invata. Din momentul in care intra in culisele puterii par a fi gasit dintr-o data iarba fiarelor. Lumea politica este o lume de insideri, de initiati. Li se spune la ureche secretul doar celor care sint primiti inauntru. Iar cei care il afla devin dintr-o data afaceristi mai buni, din lectori ajung cit ai clipi profesori universitari, taranii se fac domni eleganti cu pretentii nobiliare, nevasta este inlocuita cu haremul.

Stiu, imi veti spune ca nu despre educarea politicienilor intre ei este vorba la Aristotel. Asa este: filosoful vorbeste despre educarea oamenilor de catre oamenii politici. Sa fim seriosi, nu are nici o treaba una cu alta. Politicienii nu mai sint convingatori nici macar in fata soferilor lor. Despre justitie, moderatie, prudenta nu se mai vorbeste nici macar in bancuri.

Cit despre protejarea indivizilor in fata abuzurilor puterii, politicienii si oamenii politici au renuntat de mult la asemenea pretentii filosofice. Pai ei sint puterea, cum sa ne apere pe noi in detrimentul lor?!

Bine, sa admitem ca nu toti sint rai si nu toti fac abuz de putere. Dar cert este ca toti sint defetisti si minimalisti - nu mai cred de mult ca se poate ceva pentru marea majoritate. In ciuda titulaturilor pompoase, care invoca reprezentativitate "nationala", partidele sint organizatii cu raspundere limitata, care, nefiind in stare sa asigure salvarea tuturor, se preocupa cu salvarea citorva, "a alor nostri", a membrilor de partid sau, mai precis, a membrilor clientelei. Formatiunile politice operationalizeaza interese parcelare si distribuie beneficii lucrative in folosul citorva, dezolant de putini, ca orice alta retea cu scopuri private. Se comporta ori ca agentiii de plasament pentru cei in cautarea unui loc de munca ori ca firme de consultanta care vind ponturi pentru slujbe, subiecte de examen, caiete de sarcini la licitatii sau pentru lovituri la bursa.

Politica nu este, la noi, chintesenta muncii in comun a natiunii, ci o simpla strategie biografica a unei sociabilitati oarecare care alege aceasta cale pentru ascensiunea sociala. Este ca un job intre altele. De aceea, oamenii nu se recunosc in politicieni. De ce s-ar simti doctorii reprezentati de ingineri? Doctorul e una, inginerul e una, politicianul e una, fiecare cu treaba lui, desi politicianul ar fi trebuit sa fie cu treaba tuturor.

Asadar, daca credeati ca politica este pentru toti si despre toti (si mai faceti si prostia sa-l cititi pe Aristotel), luati-va gindul! Este despre ei si pentru ei. Intrebarea de bun simt vine de la sine: asa stind lucrurile, noua de ce ne-ar pasa de ei?!...