joi, 15 octombrie 2009

MITUL "DOMNULUI STRAIN"


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 15 octombrie 2009

Romania traieste periodic mirajul personajelor providentiale. La inceput a fost Ion Iliescu, apoi Emil Constantinescu, dupa care a venit Traian Basescu. In aceeasi categorie au intrat Victor Ciorbea, Theodor Stolojan sau Mugur Isarescu. Sau Tehnocratul fara chip, un fel de erou necunoscut al zilelor noastre. Insa Romania isi devoreaza miturile cu aceeasi fervoare cu care le produce. Din majoritatea celor enumerati nu au ramas decit umbra, promisiunea si regretul. Ei sint deja uitati in goana patimasa si nauca a acestei tari dupa salvatori.

Stiind toate acestea, cred ca ar trebui sa privim cu calm si sobrietate vilva creata in jurul lui Klaus Johannis. Am mai vazut filmul acesta.

Cultura politica romaneasca are acest reflex ca, in perioade de criza, sa se proiecteze in solutia "domnului strain" care merge mina in mina cu alt mit recurent, acela al guvernului de tehnocrati. Avem un precedent reusit in istoria noastra moderna, iar prezentul functioneaza uneori prin incercarea (de cele mai multe ori sortita esecului) de a reitera formule din trecut. Klaus Johannis, care are si avantajul ca este german la origine, este pe post de Hohenzollern al zilelor noastre. Rolul era disponibil, sa vedem insa daca i se si potriveste si daca ii va face fata prin prestatia pe scena politica nationala pe care abia a intrat.

Primarul Sibiului a aparut ca solutie gradual, si totusi rapid, intii in mediile alternative, pe internet, pe site-urile de socializare in care se exprima electoratul activ fara afiliere politica ferma, a fost preluat de anumite cercuri intelectuale si de parti din societatea civila, fiind apoi recuperat politic, in primul rind de catre PNL si, mai nou, acceptat de PSD, UDMR, PC si Sorin Oprescu.

In ciuda afinitatilor sale politice (la Sibiu a condus cu ajutorul unei aliante PSD-PNL opusa PD-L), Klaus Johannis este perceput ca avind un mare grad de autonomie politica si pare acceptabil transpartinic. Primarul Sibiului are in avantajul sau profilul de personaj inclusiv, consensual, civilizat care da bine mai ales acum, intr-o perioada de divizare si tulburare politica. Il recomanda performantele manageriale din Sibiu, care au o presa surprinzator de buna si la Sibiu, si la Bucuresti (prea buna, spun cei care stiu cum se fac lucrurile in presa si cum se distribuie publicitatea). Totusi, in ciuda popularitatii locale exceptionale, exista si voci critice. Prietenii mei sibieni care au de-a face cu Primaria in activitatea lor observa ca problemele structurale ale Romaniei - coruptia, birocratia, infrastructura deficitara - sint si problemele Sibiului. In plus, spun ei, pe Johannis l-a schimbat puterea, devenind mai arogant si intolerant la critica. Sa nu uitam ca, pe linga indiscutabilul bun management, Johannis este beneficiarul unei conjuncturi, conducind un oras cu potential economic si turistic urias si profitind de oportunitatea, bine sustinuta de autoritatile centrale, de a fi in fruntea unei "capitale culturale europene".

In fine, problema principala nu sta in persoane. Asistam in continuare la o disputa pentru preeminenta intre Presedintie si o majoritate parlamentara. Alegerile parlamentare de anul trecut nu au transat aceasta competitie inceputa in legislatura trecuta si speranta sta in scrutinul prezidential care se apropie. Puterea creeaza contraputere, motiv pentru care, intr-un fel, presedintele Traian Basescu este victima propriei puteri. Manifestindu-se ca un presedinte activ si puternic, care a avut si un premier la dispozitie pina de curind, Basescu a provocat o alianta fara precedent de partide, organisme mass-media, organizatii ale societatii civile etc. Johannis nu pare a fi altceva, cel putin deocamdata, decit ambalajul acestei aliante complicate si conjuncturale. Puterea si deciziile se negociaza intre partide si este o iluzie ca credem ca vreun premier independent sau un guvern de tehnocrati ar putea avea vreo autoritate fara sprijin politic, fara conexiuni politice si fara identitate politica. PSD, PNL si PC l-au propus pe Johannis nu din admiratie pura, ci pentru ca un guvern condus de acesta, eventual un guvern de tehnocrati, le-ar permite sa fie, pina la alegerile prezidentiale, si la guvernare, si in opozitie. PSD asa a fost si pina acum.

Scoaterea din joben a lui Johannis a fost, fara indoiala, o mutare desteapta care il pune pe Traian Basescu in dificultate. Insa sa nu ne imaginam ca seful statului nu va muta la rindu-i. Interesul sau este sa prelungeasca aceasta stare de instabilitate politica pentru a profita de ea in alegerile prezidentiale si, eventual, pentru a provoca alegeri anticipate in cazul in care va fi reales. Probabil va desemna ca premier doua persoane no-name pentru a fi respinse de Parlament si pentru a se intruni astfel conditiile constitutionale pentru declansarea alegerilor anticipate. Lucrurile redevin palpitante...

sâmbătă, 10 octombrie 2009

DECORATIA

COMUNICAT DE PRESĂ AL ADMINISTRAŢIEI PREZIDENŢIALE
(08 octombrie 2009)


Preşedintele României, Traian Băsescu, i-a decorat joi, 08 octombrie a.c., în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, pe membrii din România ai Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, în semn de apreciere deosebită a meritelor avute în cercetarea ştiinţifică desfăşurată în cadrul Comisiei. Preşedintele Traian Băsescu a acordat Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor rabinului Andrew Baker, domnului dr. Radu Ioanid, domnului Daniel S. Mariaschin, domnului Paul Shapiro şi rabinului Menachem Hakohen.

De asemenea, şeful statului a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor domnului prof. univ. dr. Randolph L. Braham şi Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer doamnei dr. Hildrun Glass şi domnului William Totok.

În cadrul ceremoniei, preşedintele Traian Băsescu a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler domnului dr. Viorel Achim, doamnei dr. Lya Benjamin, domnului Adrian Mihai Cioflâncă, domnului prof. univ. dr. Ioan Ciupercă, domnului lt. col. (r) dr. Alexandru Elias, domnului conf. univ. dr. Alexandru Florian, domnului dr. Mihai Dinu Gheorghiu, domnului g-ral mr. (ret.) prof. univ. dr. Mihail E. Ionescu, domnului Vasile Ionescu, domnului prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu, doamnei Irina Sanda Marin-Cajal, domnului Victor Opaschi, domnului prof. univ. dr. Ioan Scurtu şi domnului prof. univ. dr. George Voicu


Cu prilejul inaugurării, la Bucureşti, a Memorialului Holocaustului, în semn de apreciere deosebită a activităţii profesionale, precum şi a eforturilor depuse pentru păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, preşedintele României a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler domnului dr. Aurel Vainer; Ordinul „Meritul Agricol” în grad de Cavaler domnului Nilu Aronovici şi domnului dr. ing. Jose Blum, precum şi Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer domnului av. Iulian H. Sorin.

Şeful statului a decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler pe domnul dr. Zvi Feine, domnul Sharli Israel Sabag, domnul dr. Culer Haim (Kuller Hary), domnul prof. univ. dr. arh. Tiboriu Benedek. Totodată, preşedintele Traian Băsescu a acordat Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Cavaler: domnului Alexandru Ausch, domnului ing. Jose Iacobescu, domnului ing. Pincu Kaiserman, domnului ing. Felix Koppelman, domnului ing. Albert Kupferberg, domnului ing. Tiberiu Roth, domnului ing. Ionel Schlesinger, domnului ing. Paul Schwartz şi domnului ing. Haineric Solomon; Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler domnului prof. Isidor Iancu; Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler domnului dr. Paul-Sandu Costin; Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa a III-a domnului David Iosef şi Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, domnului Iancu Segal David.

Pentru a cinsti memoria victimelor şi în semn de profund respect pentru supravieţuitorii Holocaustului, membri ai comunităţii roma, preşedintele Traian Băsescu a conferit Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a: domnului Justinian Badea, domnului Marchidan Berescu, domnului Mihai Bratu, doamnei Maria Dumitru, domnului Ion Hangaleţ, domnului Ion Iancu, domnului Mihai Iorga, doamnei Melania Marian, domnului Marin Porogeanu, doamnei Alexandrina Radu, domnului Ion Stoica şi doamnei Paulina Vasile.

În încheiere, şeful statului a subliniat faptul că ceremonia are caracter comemorativ, exprimându-şi recunoştinţa pentru cei prezenţi:„Ceea ce astăzi am vrut să marcăm toţi a fost legat de capacitatea unui stat democratic de a-şi recunoaşte erorile din trecut. Aş vrea să spun un lucru care mi se pare esenţial şi pentru care vă sunt recunoscător: aş vrea să vă mulţumesc pentru că puteţi ierta”.

Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale
08 Octombrie 2009

REGULILE JOCULUI


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 02/10/2009

Politica de la noi se desfasoara dupa citeva reguli care au la baza cinismul, clientelismul, urmarirea intereselor imediate si o ampla gestica de salvare a aparentelor.

Iata citeva observatii despre lumea politica de azi, avind ca pretext, in fundal, faimosul eseu al lui Max Weber "Politica - o vocatie".

Cunoscutul sociolog fixeaza in aceasta lucrare un cadru normativ rezonabil - nu unul idealist, utopic - pentru activitatea politica. Asa ne-a ramas una dintre cele mai influente definitii ale politicii - ca arta a compromisului si stiintei luarii deciziilor pentru obtinerea beneficiilor sociale cu costuri cit mai mici. Politica este o vocatie pentru cei care traiesc pentru politica, nu din politica. Weber ne indeamna sa nu ne asteptam ca politicienii sa fie eminamente altruisti, pentru ca macar un minim instinct de conservare si acumulare va fi prezent la oricare dintre ei. Problema apare cind politica este utilizata doar ca sursa, directa sau indirecta, de venituri, fara ca o alta motivatie puternica sa existe. Un bun politician este minat de pasiune (in sensul de devotiune pentru o cauza, nu de excitatie sterila), responsabilitate si un simt al proportiilor (care se obtine prin distanta, prin perspectiva). Instinctul puterii este normal, dar inceteaza sa fie benefic in momentul in care devine o sursa de auto-intoxicare, de stimulare a vanitatii si cind este pus exclusiv in slujba intereselor individuale, in loc sa fie dedicat unei cauze. Eseul lui Weber este faimos si pentru ca preconizeaza o relatie limitata, dar functionala, rezonabila, dintre politica si etica. El se indeparteaza de politica ghidata de o "etica a scopurilor ultime", in care politicianul urmareste realizarea unui ideal etic, a unui proiect politic utopic, ignorind efectele imediate, si pledeaza in schimb pentru o "etica a responsabilitatii".

Cum stam, aplicind aceste coordonate la lumea de astazi? Nu prea bine. Politica este vazuta, si dinauntru si dinafara, ca o sursa lucrativa, inainte de orice. Multi dintre politicieni sint atrasi de salariile, pensiile si privilegiile oferite de politica, iar cei mai influenti dintre ei, de accesul direct sau indirect la decizii orientate, informatii confidentiale, sociabilitati exclusiviste, licitatii cu destinatie care ii ajuta in afacerilor lor private. Devotiunea pentru o cauza? Hmmm, nimeni nu prea mai crede in ea, nici politicienii, dar nici electoratul, desi acesta din urma poate ar dori sa creada. Lumea politica tinde sa se transforme intr-un corp profesional autonom, angajat in competitia pentru resurse cu alte corpuri profesionale, care nu mai urmareste crearea de beneficii sociale pentru cit mai multi, ci doar propria conservare si perpetuare. Din acest motiv, se vorbeste cu obstinatie si tot mai des despre "clasa politica" - pentru ca lumea politica este perceputa ca fiind separata de restul lumii, inchisa in ea pina la autism si minata cu precadere de interese proprii. Bineinteles, vorbim despre o perceptie pina la un punct exagerata, populista, antipolitica, dar in aceeasi masura este o perceptie larg raspindita, puternica, greu de dislocat, stimulata chiar de politicieni, care are efecte asupra prezentei la vot si, in general, asupra angajarii romanilor in treburile publice.

Daca politica nu va furniza cit de repede ceea ce Weber numeste "beneficii sociale" (prin alocare directa catre grupuri profesionale sau, indirect, prin crearea mediului prielnic ce va duce la cistig individual) si ceea ce Albert O. Hirschman numeste "bunuri publice" (adica acele bunuri, beneficii, servicii din sfera publica de care se poate bucura oricine fara a-l depriva pe altul), atunci vom avea tulburari sociale serioase. Pe scurt, pina nu vor exista, ca rezultat al initiativei politice, o birocratie prietenoasa si necorupta, institutii eficiente si cultura institutionala orientata spre transparenta si responsabilitate, venituri onorabile si rational proportionate, mediu de afaceri prielnic, decidenti preocupati de performanta manageriala si mai putin de interesele personale si ale propriei clientele, drumuri bune si alte utilitati la nivelul decentei, nu va fi bine si chiar poate sa fie rau.

Deocamdata am avut incercari ale lumii politice de auto-reformare - modificarea Constitutiei, schimbarea sistemului electoral, masuri de limitare a migratiei politice, eliminare a conflictelor de interese, crestere a transparentei si, mai nou, propunerea presedintelui de reducere a numarului de parlamentari si trecerea la Legislativ unicameral. Dar acestea nu au avut decit rolul unui exorcism temporar si efectele unei operatii estetice. Mai nimeni nu are sentimentul ca avem pe ansamblu o elita politica mai buna, mai eficienta (desi individualitati peste medie exista) si reguli ale jocului mai apropiate de idealul democratic.

Cum stam cu arta compromisului? De cind exista guverne de coalitie, partidele din Romania au invatat, pina la un punct, sa se suporte reciproc pentru a-si imparti teritoriile si resursele. Aceasta este principala forma de compromis pe care o cunosc si o utilizeaza - compromisul in avantaj reciproc. Insa Weber vorbeste despre compromisul in avantaj public. Despre asa ceva nu prea poate fi vorba la noi sau, daca exista totusi cazuri, publicul nu afla de ele din cauza vacarmului general.

Pasiunea disponibila in lumea politica este mai toata investita in excitatie sterila. Dovada este si criza politica pe care o parcurgem acum. Principala indeminare capatata de toate partidele este aceea de salvare a aparentelor si blamare a celorlalti. Cinismul a ajuns valoare de baza a ethosului politic. Electoratul nu are de ales si opteaza - in numar tot mai mic, este drept - pentru cei care ies cel mai bine din acest joc al aparentelor. In conditiile in care, in termeni reali, nu se intimpla mare lucru, alte criterii vizibile, concrete, de cuantificare a performantei politice nu exista.

Nu se poate spune nici pe departe ca politica de la noi este condusa de o etica a scopurilor ultime. S-a intimplat acest lucru inainte de 1989, cind realitatea era siluita, cu costuri sociale ingrozitoare, pentru a fi realizat proiectul utopic comunist. Evident, avem si acum cazuri cind, in numele "reformei" si al unor modele teoretice apriorice, sa fie luate masuri care au costuri sociale foarte mari fara ca beneficiile sa fie pe masura. Ceea ce se intimpla mult mai des este ca lumea politica sa judece doar in functie de efectele imediate, parcelar, tribalist, complet detasata de ideea de responsabilitate. Politicienii nu sint deprinsi sa ridice privirea pentru a capata perspectiva. Energia li se consuma intr-un razboi de gherila surd, incrincenat, cotidian si fara orizont. Orice idee de coerenta si program se pierde pe parcurs. Asa nu se conduce o tara si nu se stie unde o sa ajungem.

CANIBALISM IN GRUP


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 25/09/2009

Criza economica si legea unica a salarizarii au declansat o competitie dura intre diferite corpuri profesionale si aversiunea tuturor acestora fata de lumea politica.

Romania ni se infatiseaza astazi ca o tara constituita in grupuri compacte care se lupta cu guvernul sau se razboiesc intre ele. Au fost doi declansatori importanti pentru aceasta: criza economica si legea unica a salarizarii. Criza a micsorat veniturile, a dat oameni afara, a ingreunat circulatia banilor si a gripat activitatea institutiilor si firmelor - si, astfel, s-au produs solidarizari nesperate pentru a fi aparate mai bine interesele individuale. Dezbaterile din jurul legii salarizarii au asmutit diferite categorii de bugetari impotriva statului sau la razboi fratricid. S-a ajuns sa traim, pentru inceputul lunii octombrie, sub spectrul grevei generale.

Asadar, vremurile pe care le traim ne fac sa asistam la virulente reactii de corp. Aparent, este bine. Intr-o lume atomizata, in care solidaritatea este desueta, in care toti cauta salvari individuale, faptul ca avem dintr-o data coagulari de interese in formule organizate si foarte vocale reprezinta un semn de schimbare. Pina acum, s-au tot auzit lamento-uri despre lipsa solidaritatii la romani. Dintr-o data, oamenii s-au mobilizat in legiuni organizate pe criterii sindicale, profesionale, de virsta si au plecat la lupta. La lupta impotriva guvernantilor sau unele impotriva altora.

Vedem acum de ce guvernele anterioare s-au ferit cu obstinatie de legea unica a salarizarii. Stiau ca se va deschide cutia Pandorei. Dupa dezbaterea publica si negocierile privind legea salarizarii bugetarilor inaintea asumarii raspunderii guvernului, toata lumea a iesit nemultumita. Mai nemultumita decit inainte. Desi guvernantii spun ca nimeni nu pierde in urma legii, vedem ca, de fapt, mai nimeni nu este satisfacut. S-au inregistrat deja proteste spontane sau organizate, pe diferite voci profesionale (cele mai surprinzatoare fiind actiunile greviste ale magistratilor si politIstilor), iar apogeul este asteptat pe 5 octombrie, cind o alianta a bugetarilor, grupind peste zece dintre cele mai importante federatii sindicale, va organiza greva generala. Un milion de persoane, adica profesori, politIsti, asistenti medicali, functionari publici, intentioneaza sa opreasca lucrul pentru a penaliza Executivul.

Ce trebuia sa faca legea unica a salarizarii celor platiti din fonduri publice? Sa reduca discrepantele dintre salariile cele mai mari si cele mai mici din sistemul bugetar, sa diminueze practica acordarii sporurilor exorbitante si sa elimine anomaliile si inechitatile pe baza unei discutii asupra ierarhiilor sociale acceptate in Romania si Europa. Primele doua puncte s-au realizat cu mai putina greutate, desi privilegiatii au ridicat vocea, iar unii s-au plins ca vom avea un sistem bugetar aplatizat, fara stimulente salariale semnificative ale performantei si profesionalizarii. Nebunia a fost declansata de marea miza a legii: stabilirea in termeni salariali a unei ierarhii sociale rationale, socialmente acceptate si urmind modelul european. Toata lumea stia ca exista categorii de bugetari - de exemplu, profesorii, medicii, mai ales la inceput de cariera - care erau platite foarte prost in raport cu statutul lor simbolic in cadrul societatii si in comparatie cu alte categorii de bugetari cu un nivel de pregatire si specializare mai redus.

Prima mare disputa a fost legata de criteriile si modul de stabilire a ierarhiei. In spatiul privat, salariile sint ceva mai usor de repartizat, pentru ca ierarhia se creeaza natural, prin jocul cererii si ofertei, in functie de utilitatea economica in diferite perioade a diferitelor categorii de angajati sau pe baza performantei individuale. In domeniul bugetar, piata actioneaza vag, iar instrumentele pentru rasplatirea performantei individuale au fost deturnate deseori pentru a crea privilegiati si clientele. Prin urmare, s-a simtit nevoia interventiei statului, a politicului, pentru a crea o ierarhie prealabila, teoretica, dar care sa fie cit mai aproape de ierarhia rationala, corecta, dintr-o societate bine asezata.

Inca nu este clar cit de bine a reglementat lucrurile Guvernul prin legea asumata in fata Parlamentului, pentru ca lipsesc analizele competente din presa pe acest subiect, si pentru ca sintem in plin vacarm politic si sindical. Cert este ca toata lumea este nervoasa. Exista doua surse principale de nemultumire: unii sint nervosi ca nu au primit cit li s-a promis initial si cit cred ca merita, altii pentru ca li s-a diminuat statutul cu care s-au invatat decenii la rind. In prima categorie intra in primul profesorii, aflati pe post de Cenusareasa perpetua, dar si medicii si altii. In a doua categorie se gasesc magistratii, politIstii, ceferistii si, oarecum, functionarii publici. Acestora din categoria secunda li se diminueaza importanta sociala cu care fusesera investiti prin supraevaluare in timpul regimului comunist, dar si mai apoi, cind au obtinut salarii, sporuri si privilegii printr-o activitate de lobby foarte intensa pe linga toate guvernarile post-comuniste.

Din aceasta tensiune rezulta doua tipuri - interesante, dar periculoase - de concurenta si conflict: intre corpurile profesionale din cele doua categorii de mai sus, si intre toti bugetarii si corpul politic. Revenind la discutia initiala, este bine, pina la un punct, ca avem o coagulare a intereselor in formule organizate, de corp, pentru ca in Romania exista un deficit de activitate asociativa, dar, din pacate, rezultatul nu este articularea acestora intru binele societatii, asa cum se intimpla in societatile asezate, ci sporirea conflictelor, a dezbinarii si invidiei sociale. Exista pericolul sa asistam la o forma drastica de darwinism al corpurilor profesionale, in care, in goana dupa resurse si o mai buna pozitie in ierarhia sociala, fiecare corp sa incerce sa le canibalizeze pe celelalte. Asadar, sa nu ne amagim cu solidaritatea afisata a bugetarilor. Ei sint minati in protestul lor tocmai de competitia dintre diferite categorii de bugetari. Ii tine in comun doar aversiunea fata lumea politica. Am avertizat altadata ca, din cauza autismului politicienilor, acestia vor fi perceputi public drept o categorie profesionala bugetara ca toate celelalte, angajata in competitia sociala, nu ca una indrituita sa reglementeze peste toti. Atita timp cit lumea politica este perceputa doar ca sursa de privilegii, inzestrata cu putere, dar fara mare utilitate sociala, aceasta va fi angrenata fara voia ei in competitia darwinista de care pomeneam si, mai mult, va atrage aversiunea tuturor celorlalti. Or, un asemenea curent antipolitic nu este de bun augur pentru democratie daca nu ramine in forme constitutionale de manifestare.


CULTURA OSTENTATIEI

Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 27/08/2009

Grandomania face ravagii in Romania, atit la nivelul politicienilor, cit si la cel al oamenilor obisnuiti.

Nu trece saptamina fara sa aflam de planurile vreunui edil sau responsabil guvernamental de a cheltui bani publici pe proiecte exotice. Sau de a irosi sume exorbitante pe lucruri banale. Foarte recent, Primaria sectorului 3 al Capitalei a facut stire anuntindu-si intentia de a arunca nu mai putin de 22 de milioane de euro pe nimicuri scumpe, intre care banci si cosuri de gunoi din lemn de esenta nobila. Putin mai devreme, Primaria Capitalei dorea sa investeasca 700.000 de euro in 20 de ceasuri suflate in aur. La presiunea opiniei publice, a renuntat, cu greu, la idee. La noi, in Iasi, cel mai mediatizat proiect fantasmagoric din ultima vreme a fost intentia lui Constantin Simirad - abandonata, sa speram - de a construi, cu multe milioane de euro, un nou sediu pentru Consiliul Judetean pe care il patroneaza.

Daca veti cauta singuri, veti vedea ca presa este plina de informatii despre planuri care de care mai fantasmagorice, inclusiv la Iasi, privind strazi suspendate minuni ale ingineriei, pasaje subterane kilometrice, fintini arteziene ca in povesti, zgirie nori, navigatie cu yachtul pe piraie, proiecte fantastice de relansare industriala si turistica, palmieri si pasari exotice etc. Iar ca dovada ca viitorul nu este chiar atit de departe, ca planurile nu sint chiar neverosimile, palmierii au aparut deja pe strazile mai multor orase, unele de-a dreptul prapadite, din Romania

Asadar, desi sintem o tara destul de saraca, marcata din plin de criza economica, nu ne refuzam nimic. Desigur, multe din proiectele pomenite sint simple exercitii de imaginatie electorala. Dar exista destule cazuri cind banii publici, multi tare, chiar sint cheltuiti pe idei nastrusnice. Ca sa nu mai vorbim de risipa curenta, structurala, a fondurilor publice pe angajati inutili, achizitii publice supraevaluate, contracte supradimensionate si suplimentari de cheltuieli nejustificate.

Multe din aceste cheltuieli inseamna, de fapt, "investitii" electorale, recrutare de clienti politici sau canalizarea banilor spre interese private. Dar nu se rezuma totul la asta.

Exista si ceva cultural, profund, in aceasta practica. Se poate vorbi de o pregnanta cultura a ostentantiei in spatiul public din Romania. S-ar parea ca grija principala a edililor si politicienilor este de a epata si a ramine in istorie pe post de ctitori. Ctitori ai inutilitatii scumpe, dar ctitori sa fie. Ei trateaza saracia, complexul de inferioritate, provincialismul, inapoierea - lor si a celor pe care ii pastoresc - cu ajutorul unei terapii bazate pe extravaganta si falosenie. Filosofia paguboasa dupa care se ghideaza este urmatoarea: "Fac ceva impresionant si scump pentru ca asta va ramine!". Asa au aparut Tutankhamon de Birlad si Ceausescu din Gheraiesti. Asa avem cladiri monumentale linga strazi intesate cu gropi, statui impunatoare linga focare de infectie, gradini "englezesti" bintuite de ciini maidanezi, arteziene care iau apa in cartier, poduri noi peste albii infecte. Fabulam despre "micul Paris", desi ar fi perfect daca Bucurestiul ar fi macar "mica Budapesta" sau visam pentru Iasi la pozitia de "capitala culturala europeana", desi o ambitie mai terestra, dar tot greu de realizat ar fi sa fim capitala culturala a Romaniei.

Edilii de la noi gindesc in termeni de exceptional, dar nu dau randament cind vine vorba despre normal, functional, utilitar. Rutina zilnica a administratiei ii deprima - nu li se pare mare lucru sa avem strazi asfaltate, trotuare curate, parcuri ingrijite, disciplina in constructii, respect pentru patrimoniul istoric, mediu economic prielnic. Fleacuri!... Un mausoleu ar face diferenta!... Comparati toate acestea, de exemplu, cu Statele Unite, o tara facuta in cea mai mare parte din otel si beton (nenobil), in cea mai mare parte nespectaculoasa, dar construita temeinic si perfect functionala, caligrafiata pe orizontala, cu o distributie uniforma si bine ponderata a esteticului, unde exista, si printre politicieni, si la nivelul oamenilor obisnuiti, o solida cultura a modestiei si cumpatarii.

Cultura ostentatiei are, la noi, un larg ecou social. Grandomania face ravagii din Bucuresti, din bulevardul Dorobanti, pina in cel mai ascuns catun. Faceti o plimbare atenta prin mall-ul din Iasi sau, mai ales, pe esplanada la Mamaia si veti vedea la tot pasul haine din colectiile de vara din acest an realizate de Armani, Ralph Lauren sau Tommy Hilfiger, modelele recente de masini scumpe, ceasuri de colectie sau alte accesorii costisitoare. Am ajuns la nivelul economic la care sa ne permitem toate acestea? Este evident ca nu. Multe dintre aceste bunuri de prestigiu sint etalate de lumpen-fitosi si, de fapt, asta este singura lor avere. Dar cultura ostentatiei nu tine cont de statutul economic si social, ci de dorinta de a-ti depasi conditia, de a transgresa granite sociale, de a fi ceea ce nu ai putut sa fii. Cultura ostentatiei apare in vremuri ca acestea, marcate de o haotica dinamica sociala, la tari si oameni care vor sa faca un catch-up rapid, sa recupereze imediat, ignorind rinduiala, regulile, granitele, etapele obligatorii, copiind doar forma, nu si fondul din retetele care au functionat in alta parte. De aici aspectul de carnaval, de lume rasturnata, parodica, pe care il ofera ciocoismul contemporan.

Iar cind avem primari ciocoi care exploateaza ciocoismul alegatorilor, sintem in plina comedie. O comedie trista pina la urma si extrem de costisitoare... Care se poate dovedi sinucigasa in vremuri de criza, cind cumpatarea ar fi singura solutie rationala.