joi, 26 noiembrie 2009

MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE


Autor: Adrian CIOFLANCA
Editorial publicat in Ziarul de Iasi: 26 noiembrie 2009

Televiziunile de stiri au devenit in aceasta campanie electorala veritabili actori politici.

Televiziunile de stiri nu au fost un mediu de transmitere a informatiilor in aceasta campanie electorala, ci un actor clar angajat in lupta politica. Asadar, cei care se mira ca posturile Realitatea TV si Antena 3 au fost prinse si smotocite in tavalugul confruntarii electorale dau dovada de ipocrizie. Patronii televiziunilor, Sorin Ovidiu Vantu si Dan Voiculescu, au vrut sa fie parte in aceasta lupta pentru ca interesele lor directe sint legate de ea si si-au pus la bataie toate resursele si vedetele stipendiate pentru a provoca infringerea presedintelui in functie, Traian Basescu. Mircea Geoana si, intr-o mai mica masura, Crin Antonescu au devenit privilegiatii micului ecran pentru ca serveau scopului „anti", fiind, la rindu-le, uniti doar de acesta. Numarul mare de amenzi acordate de CNA celor doua posturi (si inca insuficient in comparatie cu numarul mare de incalcari ale legislatiei in vigoare) ilustreaza ca angajarea de o parte a baricadei nu mai tine cont de costuri. Dezinteresul celorlalte televiziuni generaliste fata de campania electorala, la care s-a adaugat apatia condamnabila a postului public, a lasat televiziunile de stiri sa faca regula.

Acesta este un moment rusinos pentru televiziuni. Bineinteles, cine stie ceva istorie recenta stie si ca nu este singurul moment de acest fel, pentru simplul motiv ca televiziunile au aratat mai mereu prost dupa 1989. Nu in sensul ca nu au fost seducatoare. Dimpotriva, au fost seducatoare si, prin aceasta, periculoase din cauza lipsei lor de obiectivitate si a deontologiei precare.

Nu vreau, prin urmare, sa dramatizez: a fost rau si inainte. Prima parte a anilor '90, cu televiziunea de stat pe pozitie hegemonica, a fost cenusie si marcata de manipulari grosolane in slujba regimului Iliescu. Marile televiziuni comerciale, imediat dupa afirmarea lor la sfirsitul deceniului trecut, au plonjat direct in lupta politica, contribuind decisiv la erodarea guvernarii CDR (in special prin Marius Tuca Show). In timpul guvernarii Adrian Nastase s-a inregistrat un declin ingrozitor al libertatii si demnitatii presei, ajungindu-se ca sase-sapte televiziuni sa transmita deodata in direct cite o declaratie banala a premierului PSD. Utilizind un amestec diabolic de presiune si cointeresare, Nastase a facut din televiziuni paji la propria curte.

Realitatea TV a evadat din strinsoare, nu fara ambiguitati, in campania electorala din 2004, contribuind intr-o oarecare masura la victoria lui Traian Basescu. Spre finalul mandatului acestuia insa, odata cu accentuarea conflictului cu Vintu, Realitatea a devenit din ce in ce mai critica la adresa presedintelui, ajungind opozant pe fata si instrument electoral al PSD/PC si PNL, alaturindu-se, cu o voce ceva mai delicata, dar si mai perversa, celeilalte televiziuni pronuntat anti-Basescu, Antena 3. Se stie, Partidul Conservator al lui Voiculescu (si cum s-o mai fi numind inainte - oricum nu conteaza) datoreaza deja trei mandate parlamentare tranzactionarii serviciilor mediatice cu PSD. In actualul mandat al lui Traian Basescu, postul de stiri al lui Voiculescu a lasat deoparte valul obiectivitatii, tocindu-l marunt, in fiecare zi, pe Traian Basescu, in special la emisiunea de seara a lui Mihai Gadea, cu ajutorul unor batausi-TV precum Ion Cristoiu (recent reconvertit), Valentin Stan, Radu Tudor, Mugur Ciuvica, Victor Ciutacu, Mircea Badea etc. Si celelalte televiziuni voiculesciene si-au dat concursul.

Asadar, ca un bilant, vedem ca, de-a lungul timpului, televiziunile au fost intr-o mai mare masura de partea stingii si impotriva dreptei. Si, deloc fara legatura, stinga a fost mai mult timp la putere - guvernind direct sau controlind indirect Executivul din opozitie - decit dreapta. Cind dreapta a fost mai influenta in relatia cu televiziunile, toata lumea a sarit in aer; cind stinga s-a aflat in aceasta postura, situatia a intrat in ordinea firescului.

A doua observatie este ca libertatea presei nu este un bun definitiv cistigat, la fel cum nici drumul spre democratie nu este un mars triumfal. Am asistat deja la reculuri, la derapaje grave si chiar am simtit mirosul restauratiei autoritare - si ma refer aici, sfidind un stereotip actual de larga circulatie, nu la regimul Basescu, ci la guvernarea Nastase. Personal, ca jurnalist, pot depune marturie ca lucrurile au stat infinit mai rau pe timpul lui Nastase, din punctul de vedere al libertatii presei. Acum, televiziunile se afla intr-o grava criza morala nu pentru ca regimul Basescu a exercitat presiuni asupra lor, ci pentru ca au ales singure sa-si vinda demnitatea si libertatea in slujba unor interese economice si politice.

O a treia observatie decurge din cea anterioara. Vedem ca televiziunile au facut fata prost testului de responsabilitate care decurge din impactul lor extraordinar. Aici s-ar putea spune: sint televiziuni private, patronii fac ce doresc cu ele, asa cum orice proprietar dispune cum vrea de proprietatea sa. Nu e chiar asa. Orice utilizare a proprietatii asculta de niste reguli publice, pentru ca altfel am asista la o cacofonie a intereselor private. J. Habermas, teoreticianul sferei publice, sustine ca aceasta s-a afirmat in modernitate ca un strat tampon, neutru, intre stat si privat, pe baza unor reguli negociate intre cele doua parti. Televiziunea, indiferent daca este proprietate privata sau de stat, activeaza in aceasta zona intermediara si trebuie sa i se supuna regulilor ei. De aceea exista CNA, pentru ca regulile interesului general sa fie respectate. In conformitate cu aceleasi reguli, ar trebui ca televiziunile sa se autoreglementeze pentru ca pretind ca respecta deontologia profesionala.

Am avut televiziunea-ciomag, pe timpul lui Ion Iliescu, apoi televiziunea-portavoce in timpul aceluiasi presedinte. In vremea lui Emil Constantinescu s-a afirmat televiziunea care demitea guverne. Apoi am avut televiziunea-encomiastica (sluga smechera, dar sluga) in timpul lui Adrian Nastase. Pe vremea lui Traian Basescu, dar fara voia sa, s-a perfectionat televiziunea manipulatoare. Cine a urmarit cu atentie campania electorala televizata a putut observa manipularea cu ajutorul moderatorilor (care nu-si mai merita numele, pentru ca au devenit, in functie de situatie, incitatori sau sicanatori), manipularea prin selectarea invitatilor, manipularea prin ingrosarea unor teme si minimalizarea altora, manipularea prin declaratii scoase din context si rauvoitor interpretate, manipularea prin imagine, prin titluri, prin dozarea stirilor etc. Este pusa in scena o adevarata „arta" perversa, perfectionata in ani de zile, menita sa ocoleasca legile si sa pacaleasca oamenii. Este evident ca operatiunea de manipulare nu reuseste intru totul, dar la fel de adevarat este ca are un impact important asupra situatiei politice, fara a exista un arbitraj public rezonabil. Televiziunile au devenit actori politici, dar nu care nu se supun regulilor responsabilitatii, valabile pentru actorii politici legitimi. Acest lucru trebuie sa se schimbe.

joi, 19 noiembrie 2009

PORTRETE DE CANDIDATI


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 19 noiembrie 2009

Campania electorala scoate in evidenta, dincolo de strategiile echipelor de campanie, trasaturile de personalitate, dorite si nedorite, ale candidatilor.

Campania electorala a adaugat citeva date la portretul candidatilor importanti, pe linga faptul ca a subliniat citeva trasaturi cunoscute deja. Este clar, electoratul voteaza omul macar in aceeasi masura in care voteaza partidul care ii sta in spate, realizarile si, poate, programul si doctrina. Campania electorala pentru prezidentiale prezinta, inainte de orice, personalitati in actiune.

Privind lucrurile din acest unghi, campania electorala a candidatului PSD, Mircea Geoana, a reusit cel mai mic adaos la profilul sau public deja conturat. Echipa de campanie a dorit sa evite greseala din 2004 cind Geoana, candidind la Primaria Capitalei dupa ce fusese ministru de Externe, a incercat sa devina peste noapte cineva cu totul diferit, construindu-si, stingaci si caraghios, o imagine de om din popor, familiarizat cu munca fizica, care poarta in vazul camerelor casca de santierist. Bineinteles, a esuat lamentabil. Acum, Geoana a fost tinut mai aproape de imagine sa reala, staff-ul de campanie incercind doar sa il umanizeze si sa il faca mai popular decit este de fapt. Imaginile electorale, altfel foarte bine realizate tehnic, il prezinta pe Geoana in mijlocul multimilor, pupind copii si batrini, si pozind in posturi hollywoodiene. In rest, campania a insistat pe profilul sau de om de stat, aratindu-l in contact cu diferite personalitati ale politicii internationale sau expunind doct solutii pentru salvarea Romaniei.

Ce nu a reusit campania a fost sa-l scoata pe Geoana din imaginea sa de om politic de salon. Candidatul PSD a ramas omul mediilor controlate, avind de fapt fobie de multime (scaparea cu „nemernicii dracului" fiind ilustrativa) si de toate situatiile in care spontaneitatea ii este pusa la incercare. De aceea a si evitat confruntarile televizate de pina acum. De asemenea, strategia de campanie nu l-a scos din postura de prizonier al PSD si al diferitelor grupari de interese din interiorul partidului.

Prin spontaneitate au avut de cistigat ceilalti doi candidati importanti, Traian Basescu si Crin Antonescu, care detin de la natura aceasta calitate. Lucru care s-a vazut in prima - si deocamdata singura - confruntare televizata. Atunci, candidatul PNL a avut avantajul de a fi surpriza momentului prin replicile bune date candidatului PDL. Crin Antonescu are doua calitati: este un bun vorbitor si are o specializare anti-Basescu, construita in citiva ani. Il cunoaste foarte bine pe adversarul sau si de asta a si stiut sa i se opuna discursiv atit de bine, fata in fata. Problema liberalului este insa ca nu i se cunosc alte competente decit aceea anti-Basescu. Este de 20 de ani in politica si de numele sau nu poate fi legata nici o initiativa publica majora. Prin CV-ul sau politic bate vintul. Acesta este un handicap major. Escapismul de bon viveur si comoditatea parlamentarului PNL sint deja de notorietate. Pentru a deveni presedinte, el trebuia sa demonstreze ca trece dincolo de habitudinile de boem, de conviv afabil, obraznic uneori. I-a lipsit profilul de om de stat identificabil la Geoana, ca si autoritatea inspirata de Basescu.

Cit despre Basescu, el a ramas un politician de confruntare. Lupta ii da tonus si claritate. In a doua parte a mandatului, el parea sa-si fi pierdut busola si harta politica. Nu mai avea o agenda clara pentru tara si nici o strategie modernizatoare de urmat, pierzindu-se in contre sterile si pozitionari abulice. Si-a revenit insa cu ocazia campaniei electorale, cind a venit in fata electoratului cu o agenda prezidentiala, de reforma institutionala, si cu o strategie bine gindita pe etape, care dicteaza mersul lucrurilor pe prima scena politica de citeva saptamini. A devenit intre timp un om de stat, fara a uita insa sa fie popular (cum i s-a intimplat lui Emil Constantinescu). I se reproseaza, asa cum stim, multe lucruri - populismul, caracterul belicos, stilistica neconventionala a comportamentului, promovarea unor personaje indoielnice, probleme cu averea sa si a familiei, incapacitatea de a gestiona sistematic proiecte etc. Pentru toate acestea va plati la un moment dat o factura, daca nu vor fi lamurite rezonabil. Dar, daca ne uitam bine, acestea sint reprosuri care pot fi aduse, cu usoare diferente, si celor care i se opun. In rest, Basescu este urit politic pentru motive nespuse: pentru ca a condamnat comunismul, pentru ca vrea sa micsoreze Parlamentul, pentru ca nu intra in combinatiile dorite de unii cu influenta etc.

Marele atu al lui Basescu este ca pare a fi singurul dintre prezidentiabili care poate tine piept unor jocuri de interese cu mize imense, la nivel politic si economic. A comunicat bine acest lucru si lumea il impartaseste. Aici se gaseste una din explicatiile pentru popularitatea sa inca foarte mare dupa cinci ani de uzura.

Pentru a avea din nou succes, Basescu trebuie sa demonstreze ca devine un politician de gestiune, care este in stare sa duca la capat proiecte. Actiunea sa politica trebuie sa iasa din zodia momentanului, a improvizatiei, a taraboiului, a sincopei, pentru a deveni constanta, sistematica si incununata cu succes. Desi a avut motive temeinice sa intirzie in ceea ce si-a propus, lumea nu mai este dispusa sa il scuze mult timp.

miercuri, 18 noiembrie 2009

ANTICIPATE


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 12/11/2009

Amenintarea anticipatelor este o arma redutabila pentru Traian Basescu, fie pentru a forta formarea unei aliante de guvernare prietenoase, fie pentru a atrage mai mult sprijin electoral pentru PDL.

"Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura".

Acesta este articolul din Constitutie (art. 89/1) pe care il invoca presedintele Traian Basescu pentru posibila declansare a alegerilor anticipate si care infierbinta mintile politicienilor. Au fost deja citeva discutii tehnice in jurul acestor prevederi constitutionale si este de asteptat ca acestea vor continua inca si mai pasional in perioada urmatoare si, mai ales, dupa alegeri. Seful statului s-a grabit sa spuna ca, in cazul in care va fi reales, va putea utiliza aceasta prevedere chiar de a doua zi dupa al doilea tur de scrutin. Ulterior, s-a corectat, pentru ca acelasi articol din Constitutie spune, la paragraful 3, ca Parlamentul nu poate fi dizolvat in ultimele sase luni ale mandatului presedintelui, deci este nevoie de o noua investitura pentru ca mecanismul sa fie declansat.

Exista voci in presa ostila presedintelui, dar si - semnal important - o voce din Curtea Constitutionala, Ion Predescu (judecator trimis acolo de PSD), care spun ca "noul" presedinte Basescu nu va putea utiliza aceasta prevedere in cazul confirmarii in post pentru ca este vorba despre un nou mandat, cu o alta logica politica. Este de asteptat ca Basescu sa nu accepte aceasta interpretare a Constitutiei si, daca este in interesul politic al PDL, sa forteze declansarea anticipatelor, la fel cum este previzibil ca PSD sau PNL sa sesizeze Curtea Constitutionala, de unde le poate veni, data fiind componenta Curtii, un ajutor.

Pe 31 octombrie, in timpul discutiei cu Traian Basescu organizata la Grupul pentru Dialog Social Iasi, am insistat cu o intrebare despre anticipate, desi invitatul abordase deja subiectul, pentru ca eram convins ca, alaturi de referendum, acesta va fi principalul instrument constitutional folosit de Traian Basescu in lupta politica ce urmeaza. Asa a iesit stirea ca presedintele ezita sa convoace anticipate, dar va recurge la ele in ultima instanta pentru deblocarea crizei politice.

Am fortat un raspuns pentru ca intelegeam foarte usor si motivele tactice pentru care Basescu evita subiectul. Lectia situatiei anterioare in care presedintele a dorit convocarea alegerilor inainte de termen a fost ca un anunt facut intr-un moment nepotrivit, timpuriu, ii pune in garda pe adversarii politici si provoaca o ostilizare a Parlamentului, precum si, deloc de neglijat, demobilizarea parlamentarilor din propria tabara. Noi parlamentare la un an si ceva de la precedentele constituie o sursa de stres politic si efort financiar greu de sustinut pentru alesi, indiferent de culoare politica, si sponsorii lor din lumea afacerilor. Aici, fiecare membru al parlamentului va judeca in primul rind individual, evaluindu-si sansele de a fi renominalizat de partid pentru un colegiu bun, de a obtine din nou bani pentru campania electorala si de a fi reales de electorat. Acest instinct de conservare al parlamentarilor lucreaza intr-o oarecare masura impotriva lui Basescu, pentru ca s-ar putea sa apara defectiuni in propria tabara, dar mai ales lucreaza in favoarea sa, deoarece, sub presiune, macar o parte din parlamentarii opozitiei (actuala „majoritate") ar putea ceda la voturile viitoare pentru instalarea unui guvern.

Presedintele continua sa spuna ca nu isi doreste anticipatele decit ca ultima solutie si, mai nou, a declarat ca va propune si un al treilea premier, in cazul in care echipa Negoita nu va fi acceptata. Aceasta inseamna ca inca testeaza piata pentru a lua decizii din aproape in aproape avand totusi o gandire strategica pe termen mediu, ca intelege foarte bine reticenta cu care ideea unor noi alegeri este primita in lumea politica, dar si in afara ei, de catre electorat, si ca va incerca sa demonstreze ca a facut tot ce era posibil pentru a le evita.

Pe de alta parte, incearca sa obtina tot ce se poate de pe urma presiunii in crestere asupra opozantilor sai. Pina acum, fara exceptie, alegerile prezidentiale au fost un predictor al aliantelor de guvernare create imediat dupa (chiar daca acestea s-au reconfigurat ulterior). Este posibil sa se intimple asa si de data aceasta in cazul realegerii lui Basescu, chiar daca acum PNL declara ca prefera o alianta cu PSD. Deja au aparut voci liberale, inclusiv din Iasi, care spun ca totul se rediscuta dupa prezidentiale. Liberalii pot fi atrasi din nou de mirajul puterii si resurselor, chiar daca experienta coabitarii cu Traian Basescu a fost nefericita, mai ales ca, in situatia unor anticipate, care vor produce un efect de polarizare, ar fi principalii sacrificati.

In cazul unui succes la prezidentiale, Basescu ar beneficia, ca orice presedinte ales, macar pentru sase luni sau un an, de un val considerabil de sprijin popular (greu de imaginat acum, dar usor de anticipat, daca ne gindim la starea de spirit euforica de dupa prezidentialele precedente). Aceasta va fi o arma redutabila, fie pentru negocierea unei majoritati guvernamentale, fie pentru anticipatele in care va merge cu mesajul „Dati-mi o majoritate prietenoasa si un guvern partener". Personal, inclin sa cred ca va opta, cu toate riscurile, pentru a doua solutie, pentru ca trebuie sa se miste repede profitind de valul simpatiei populare, pentru ca aceasta directie este mai aproape de stilistica proprie, pentru ca nu isi pune mari sperante intr-o colaborare cu PNL-ul construit in ultimii ani pe un discurs anti-Basescu si pentru ca doar asa are sansa sa produca schimbarile majore de la nivel constitutional, politic si electoral pe care si le-a propus.

Ar aduce anticipatele noutati? Judecind dupa cifrele din sondaje de acum, am fi inclinati sa spunem ca nu. Dar aceasta nu este o buna judecata, pentru ca starea de spirit va fi complet diferita dupa alegeri, in cazul in care Basescu va iesi din nou. Incarcatura emotionala va fi cu totul alta atunci. Pe linga euforia multora, va intra in joc si tendinta psihologica fireasca a unei parti de electorat de a evita disonanta. Cu un Basescu reconfirmat, singura solutie imaginabila pentru a pune capat crizei va fi reorientarea optiunii politice. Asadar, este de anticipat ca vor fi rearanjari importante in optiunile electoratului in cazul unor anticipate. Dar mai este pina atunci...

luni, 9 noiembrie 2009

CONFERINTA DESPRE 1989 LA IASI


Reputaţi specialişti din România, Europa şi SUA vor dezbate la Iaşi, timp de două zile, prăbuşirea comunismului, la 20 de ani de la acel moment

Joi, 12 noiembrie 2009, orele 9.30, în sala H1 (Corpul H) a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (Bd. Carol I, nr. 11, Iaşi), va începe conferinţa După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze, desfăşurare, consecinţe, la care vor lua parte reputaţi specialişti de la instituţii din ţară şi străinătate în problematica tranziţiei şi a comunismului.

Organizată de Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (CSCP) în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Fundaţia Konrad Adenauer, conferinţa După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze, desfăşurare, consecinţe va trece în revistă cele mai importante aspecte din istoria comunismului târziu şi a tranziţiei spre democraţie, din unghiuri disciplinare diferite: istoric, politologic, sociologic, teologic, jurnalistic etc.

În deschiderea conferinţei vor lua cuvântul prof. univ. dr. Vasile IŞAN, rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, prof. univ. dr. Alexandru-Florin PLATON, decan al Facultăţii de Istorie, dr. Marius OPREA, preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, dr. Holger DIX, director al Fundaţiei Konrad Adenauer şi dr. Dorin DOBRINCU, directorul Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului.

În prima zi, în sala H1, începând cu ora 10.30 cunoscutul analist politic şi profesor Daniel BARBU va susţine prelegerea Istoria unei probleme: comunismul înainte şi după cădere.

Evenimentul, care va debuta joi la Iaşi, păstrează caracteristica manifestărilor academice internaţionale. Anunţată începând cu luna iulie, selecţia participanţilor a fost una dificilă şi riguroasă, date fiind calitatea şi diversitatea subiectelor abordate de aceştia. Dintr-un număr de 75 de aplicanţi de la universităţi şi instituţii europene, americane şi româneşti, board-ul CSCP a selectat 35.

Astfel, conferinţa va avea 7 paneluri dispuse pe parcursul a două zile, acoperind o gamă largă de subiecte şi perspective: Anii '80: viaţă cotidiană, agonie şi contestare / Propagandă şi reprezentări sociale asupra comunismului la sfârşitul / Imagini şi tranziţii: lecturi în postcomunismul românesc / Anatomia unei relaţii ambigue: Bisericile şi statul communist / Decembrie 1989 în Romania: probleme, analize, reevaluări / Represiune, cenzură, disidenţă în ultimii ani ai comunismului românesc / Istorie sau memorie? Etică şi metodologie în cercetarea comunismului românesc. Aceste panel-uri vor fi moderate de personalităţi ale vieţii academice sau specialişti: Florea IONCIOAIA, Adrian NECULAU, Daniel BARBU, Dorin DOBRINCU, Mihnea BERINDEI, Gabriel ANDREESCU şi Alexandru-Florin PLATON. Fiecare panel va avea în componenţa câte 4-6 comunicări urmate de 30 de minute de discuţii.

Participanţii la conferinţă provin din centre universitare de renume sau instituţii consacrate în studierea regimului comunist şi a urmărilor sale: Universitatea din Boston (SUA), Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Franta (Franţa), Universitatea Paris X, Nanterre (Franţa), Universitatea Central Europeană (Ungaria), Arhivele Naţionale ale României, Şcoala Naţională de Studii Politice (Bucureşti), Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Academia Română, Memorialul Victimelor Rezistenţei de la Sighet, World Vision România, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

Conferinţa După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze, desfăşurare, consecinţe este un proiect dezvoltat de Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului în partenriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Facultatea de Istorie a Universitatăţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

Pentru consultarea programului complet, accesati webiste-ul www.studiulcomunismului.ro.

Pentru informaţii suplimentare: Andrei Muraru – secretar al Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului, Tel. 07280 40 862.

joi, 5 noiembrie 2009

CIND VORBIM SI DESPRE REFERENDUM?


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 5 noiembrie 2009

Referendumul organizat concomitent cu prezidentialele nu este pregatit de o dezbatere publica multumitoare, pentru ca partidele si televiziunile anti-Basescu fac tot posibilul sa-l boicoteze.

Vedem ca referendumul pe tema reconfigurarii Parlamentului nu provoaca dezbateri, ci, cel mult, dispute. PSD si PNL transmit, mai mult sau mai putin voalat, indemnuri la boicotarea referendumului, in timp ce PDL este un ecou slab al vocii lui Traian Basescu pe aceasta tema. Patru ONG-uri au intervenit partizan, condamnind asocierea referendumului cu prezidentialele. De teama unor noi polemici, Guvernul Emil Boc nu a alocat fonduri pentru organizarea dezbaterii publice. Singurul care vorbeste despre referendum este cel care l-a initiat, seful statului, si acesta, fireste, prezinta avantajele solutiilor inaintate - trecerea la Legislativ monocameral si reducerea numarului de parlamentari.

De ce nu avem dezbateri publice pe tema referendumului? Un prim raspuns ar fi ca la astfel de dezbateri nu am stat niciodata prea bine. Ele sint intimpinate de multe ori cu nervozitate si de cele mai multe ori cu indiferenta. Argumentele se aud mai putin si, indeobste, confruntarea lor intr-o maniera civilizata este extrem de rara.

Dar motivul principal pentru care nu avem dezbateri tine de contextul in care a fost organizat referendumul. Si aici nu este vorba doar de faptul ca politizarea fireasca pe care o produce campania electorala face dificil orice schimb de argumente. Acum asistam la un razboi al agendelor. Referendumul este punctul principal de pe agenda de discutii propusa de presedintele si candidatul Traian Basescu. Contracandidatii inteleg ca angajindu-se in aceasta dezbatere ar intra in interiorul agendei candidatului sustinut de PDL si i-ar oferi astfel un ascendent. Asa ca se tin departe, evitind subiectul, si incercind, deocamdata fara succes, sa propuna o agenda alternativa. Televiziunile anti-Basescu, altadata atrase de orice subiect de asemenea importanta, s-au alaturat acum blocadei.

Pe de alta parte, partidele si televiziunile care i se opun lui Traian Basescu nu se pot opune la fel de deschis referendumului, mai exact propunerilor de reformare facute de presedinte, pentru simplul motiv ca ele sint extrem de populare si au parte, in sondaje, de o sustinere de peste 50%. Iata un motiv in plus pentru care subiectul este evitat, nu abordat frontal.

PNL a depus la Camera Deputatilor un proiect de lege prin care propune reducerea numarului de parlamentari prin marirea normei de reprezentare (de la 70.000 la 110.000 de locuitori pentru un deputat, si de la 160.000 la 221.000 de locuitori pentru un senator). Este o propunere buna, care poate fi discutata. Dar are doua probleme. A fost slab mediatizata, si aici vina este si a liberalilor. Mai important, este o initiativa venita tirziu si lansata doar pentru a parazita sau anihila propunerea sefului statului. La fel s-a intimplat si in cazul introducerii votului uninominal.

Care sint argumentele lui Traian Basescu pentru trecerea la unicameralism si reducerea numarului de parlamentari? Presedintele spune ca prezenta a doua camere cu atributii similare dubleaza inutil timpul de dezbatere si costurile de functionare. Prin urmare, un Legislativ monocameral cu mai putini parlamentari ar fi mai eficient, mai stabil si mai ieftin. In plus, mai afirma Basescu, in majoritatea democratiilor europene cu Parlament bicameral, camera superioara are rolul de reprezentare regionala, cu functii specifice, fiind si aleasa prin proceduri diferite de cele pentru camera inferioara. Astfel prezentate, argumentele lui Basescu ar putea fi utilizate la fel de bine nu pentru trecerea la unicameral, ci pentru a solicita schimbarea functiilor Senatului si a modului de alegere a senatorilor. Insa, se grabeste presedintele sa adauge, Romania nu are nevoie de un Senat pentru ca nu este o federatie, ci un stat centralizat si indivizibil.

Este adevarat ca un Parlament unicameral si mai mic ar fi mai ieftin cu citeva milioane de dolari anual. S-ar putea sa fie si un pic mai popular, pentru ca, pe linga faptul ca va fi mai ieftin, va fi mai simplu organizat si mai usor de inteles. Dar daca va fi mai eficient, nu putem sti. Sint multe variabile: distributia mandatelor intre partide, componenta coalitiei guvernamentale, relatia cu guvernul si cu presedintele, calitatea alesilor, forma regulamentului de functionare etc. Cele mai multe dintre problemele Parlamentului nu sint probleme de forma. Deficitul de competenta, de reprezentativitate, de simt al responsabilitatii si de morala al unei bune parti din Parlament tine mai degraba de mecanismele deficitare ale recrutarii, promovarii si relationarii politice. Reforma clasei politice trebuie sa constea in primul rind intr-o modernizare de fond a institutiilor si a partidelor politice, pentru a iesi din logica clientelara, netransparenta, deficitar democratica in care se afla acum.

Trebuie spus ca, in teorie, unicameralismul are si dezavantaje. Acesta predispune fie la aparitia de blocaje, in cazul in care partidele si coalitiile adverse au ponderi egale, fie la instituirea tiraniei majoritatii in detrimentul reprezentarii intereselor minoritatii. Bicameralismul are avantajul ca, prin mecanismele sale de negociere, mediere, compensatie, ajustare si reverificare a optiunilor facute, duce la o mai buna acomodare a intereselor divergente, majoritare si minoritare, si la mai atenta filtrare a deciziilor luate. Istoria Parlamentului de dupa 1989 arata ca in multe cazuri prevederile eronate adoptate de o camera au fost corectate, dupa aparitia presiunii publice, in cealalta camera. Parlamentele unicamerale sint prezente, in majoritate, in tari de dimensiuni mici si unitare. Intr-un stat de marime medie, ca Romania, unitar pe hirtie, dar cu nivel ridicat de diversitate, care are si o traditie democratica bicamerala, unicameralismul ar putea prezenta probleme din cauza deficitului de reprezentare pe care il implica.

Asadar, dezbaterea este complicata si trebuie purtata pentru ca lumea sa aleaga in cunostinta de cauza. Indiferent de ratiunile politice ale momentului, sa nu ignoram ca modificarile prevazute de propunerile presedintelui pot schimba substantial viata politica din Romania. Asadar, trebuie sa fim atenti si sa ne spunem parerea cit mai multi pentru a avea sentimentul ca, la urma, a fost luata decizia cea mai potrivita.


marți, 3 noiembrie 2009

INCALZIREA SI TATONARILE


Autor: Adrian CIOFLANCa
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 29/10/2009

Citeva comentarii despre campania electorala si mesajele de debut ale candidatilor.

Sintem inca la inceput, in faza apatica, anonima si nespectaculoasa a campaniei electorale. Au aparut afisele si banner-ele, echipele candidatilor fac door to door prin cartiere ca sa imparta primul val de materiale, sint difuzate sporadic clipuri, iar candidatii apar pe la diferite televiziuni ca sa tina monologuri ori isi trimit sustinatorii sa se incaiere.

Candidatii se misca deocamdata in registrul clasic, dar obligatoriu al campaniei. Ei „ara" tara in lung si lat pentru a atinge cit mai multe tinte, pentru a fi vazuti in cit mai multe locuri. Folosesc orice prilej pentru a aparea in public, fie interpolind evenimente existente, fie participind la evenimente fabricate de aparatele de partid si de staff-urile proprii. Candidatii sint ca niste roboti calatori si vorbitori. Este multa rutina in ceea ce fac si ceea ce conteaza cel mai mult acum este capacitatea de pozitionare, anduranta le efort si priceperea de a evita gafele.

Armele grele sint pastrate pentru a doua parte a campaniei. Atunci vor fi facute marile declaratii, vor fi lansate promisiunile bomba si vor fi scoase la iveala dosarele cu acuzatii. Deocamdata, versantul negativ al campaniei este acoperit, in general, prin interpusi, cu ajutorul televiziunilor prietene si pe baza unor acuzatii deja cunoscute si resuscitate. Atacurile directe vor aparea in emisiunile de dezbatere cu doi sau mai multi candidati in studiou. Fara doar si poate, pe ultima suta de metri vor aparea si incercarile majore de manipulare cu ajutorul televiziunilor sau fluturasii otraviti si alte forme de campanie negativa neasumate.

Pina una alta, sa vedem cum s-a pozitionat fiecare candidat. Presedintele in exercitiu foloseste, pentru a cita oara?, un retetar neconventional, dar rutinizat de campanie, cu care, este drept, a reusit pina acum de fiecare data. Spre deosebire de Ion Iliescu si mai ales de Emil Constantinescu, Traian Basescu nu a devenit prea oficios, scortos si patruns de propria importanta dupa ce a imbracat haina de presedinte si acest fapt lucreaza acum in folosul sau. Riscind sa fie acuzat in continuare ca nu are un profil „prezidential", Basescu a ramas popular si cu appeal la categorii sociale si profesionale dintre cele mai diverse. Imbracat adesea ne-elegant, cu tricou, blugi si geaca de campanie, cu o gestica laxa insotita de risul colorat, seful statului pare a se simti in largul sau in tot felul de sociabilitati. Mesajul principal este si el unul vechi: singur impotriva tuturor. Militind pentru reformarea clasei politice, Basescu are un taios mesaj anti-politic, indreptat cu precadere impotriva aranjamentului politico-mediatic ce i se opune (cu sloganul bazat pe cominatie „De ce le e frica nu scapa"). Totusi, constient de riscul de a fi prezentat drept turbulent de profesie, Basescu si-a modulat tonul agresiv cu care s-a prezentat la lansarea candidaturii. In discursul sau au ramas, fireste, clientii permanenti Vantu, Voiculescu, Iliescu, Hrebenciuc sau Vanghelie, dar o pondere importanta au si nerealizarile din acest mandat (pentru ca presa i-a cerut insistent un exercitiu de penitenta), precum si cele ce si le propune pentru urmatorul. Basescu are, ca de obicei, un site de campanie bun, bine actualizat, pigmentat cu caricaturi, si un inceput inspirat de gherila online, deocamdata remarcindu-se cu videoclipul viral „Marimea conteaza" pe tema Parlamentului unicameral. Sloganul de campanie - „Basescu pentru Romania" - nu este rau, dar totusi nu spune mai nimic. Materialele de outdoor sufera insa: dupa parerea mea, fotografia de pe afise este nereusita, Traian Basescu parind caraghios, neserios in acel close up care ii scoate in evidenta defectele fizice si afiseaza un zimbet prea sagalnic. Banner-ele sint fara fotografie, dar mai ales spalacite, fara contrast si nu pot fi remarcate.

Campania candidatului PSD pe outdoor este, ca de obicei, masiva si destul de bine realizata. Afisele si banner-ele cu Mircea Geoana sint banale, dar corect concepute tehnic si masiv distribuite. Clipul electoral, singurul disponibil pina acum, este gindit, impresionant, desi are aspect de fabricat, nenatural. Ideea mesajul principal de campanie - sa fie liniste si unitate, nu dezbinare si scandal - este previzibila, dar potrivita, exploatind o vulnerabilitate a mandatului Basescu scoasa in evidenta de presa apropiata de PSD. Pe linga aceasta, Geoana se gaseste la mare concurenta cu Crin Antonescu in a denunta „dictatura Basescu". Aceasta este, mi se pare, o pista totalmente gresita, pentru ca romanii nu au iesit de prea multa vreme dintr-o dictatura reala si pot compara (iar comparatia nu exista) si mai ales pentru ca discursul nu are referent palpabil in realitate. Ca sa nu mai spun, ca specialist in studiul regimurilor nedemocratice, ca utilizarea in acest moment a termenului „dictatura" in cazul Basescu este, din punct de vedere conceptual, o aberatie si, descriptiv, un esec. Revenind la Geoana, problema mare vine din temele secundare ale discursului sau. Acestea sint vadit demagogice, ambalate intr-un limbaj gaunos. Partidul este, in acelasi timp, un avantaj si un dezavantaj pentru Geoana. Masinaria de campanie a PSD este redutabila, masiva si cu mare experienta in alegeri. Aceasta constituie principalul atu pentru intrarea in turul doi. Pe de alta parte, Geoana pare inca prizonierul partidului si al unei conduceri colegiale dominate de baroni, lipsindu-i autoritatea incontestabila de lider puternic.

Nici Crin Antonescu nu transmite autoritate, si aceasta este principala sa problema. Candidatul PNL este, in schimb, afabil, placut si priceput in minuirea vorbelor. Are la dispozitie un partid mai mic decit PSD si PD-L si riscul este sa ramina in afara jocului pe masura ce campania electorala se va polariza intre cele doua mari forte. Bine reprezentat online (pe site-ul propriu - care are totusi probleme pentru ca, de exemplu, manifestul bunului simt este scris albastru pe albastru -, pe http://www.sprijinpentrucrin.ro/, dar si pe http://www.spunesitu.ro/ - la care PDL a raspuns cu http://www.spunesituda.ro/ - sau pe site-urile de socializare), Crin Antonescu are, in schimb, un outdoor indoielnic si mai ales una din cele doua poze principale de campanie gresita, cu o atitudine aroganta. Miscarea cu desemnarea lui Klaus Johannis a fost extrem de inspirata si a cauzat probleme serioase principalilor contracandidati. Dar, mai departe, strategia de campanie a fost mai mereu eronata. Antonescu a vizat mai multe tinte false, precum Lucian Croitoru sau Dinu Patriciu. In plus, directia sa principala este anti-Basescu, tema revenind obsesiv, parind dominanta de discurs. Or, Antonescu ar trebui sa aiba o problema mai ales cu Mircea Geoana pentru a putea intra in turul doi. Aici preferinta personala si politica pentru o alianta post-electorala cu PSD ii joaca feste, el rezumindu-se la a fi un ecou si un ajutor pentru candidatul PSD in campania acestuia anti-Basescu.

La fel cum Antonescu pare, in anumite privinte, o copie a lui Geoana, Oprescu pare o copie a lui Basescu prin discursul anti-sistem. Insa, sa fie clar, oamenii vor alege mereu copia, nu originalul. Lipsit de un aparat de partid, dar si de substanta si inspiratie, Oprescu nu are sanse sa faca vreo isprava in alegeri. Romania nu-i ca Bucurestiul. Este infinit mai complicata, mai diversa si mai inertiala.

Acestea sint datele initiale, care nu ne arata vreun semn ca vom asista la mari surprize. Jocurile nu sint inca facute, dar deocamdata pare sigur ca ne indreptam spre o finala Basescu-Geoana, in care vor conta inspiratia in infruntarile unul la unul si puterea de mobilizare a fiecarei parti.

PARTITOCRATIE SAU PREZIDENTIALISM


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 22/10/2009

Dincolo de competitia intre persoane la care asistam acum, pe fond se desfasoara un conflict cu motive structurale intre presedintie si partidele care tind sa se organizeze intr-o partitocratie.

Zilele acestea, in politica, s-a vorbit foarte mult despre persoane. Am avut dezbateri aprinse asupra potentialilor premieri: cine este mai bun, Klaus Johannis sau Lucian Croitoru? Au fost trecute in revista CV-uri, s-au aruncat priviri in trecut, au fost schitate portrete ad-hoc si a fost masurat gradul de competenta si independenta al fiecaruia. S-a ajuns pina la detalii despre frumusetea, eleganta si barbatia respectivilor.

Problema este ca toate aceste discutii care ne consuma timp si energie rateaza aproape cu totul fondul problemei. De fapt, ceea ce vedem desfasurindu-se in ultimele saptamini si zile nu este o competitie intre persoane, ci doar un nou episod al unei probleme structurale, institutionale: conflictul dintre institutia prezidetiala si partidele care tind sa se asocieze intr-o partitocratie bazata pe Parlament. Primul episod al acestei confruntari l-am inregistrat in timpul lui Emil Constantinescu, care a pierdut treptat sustinerea parlamentara si, pina la urma, a reusit sa-i ostilizeze si pe putinii ramasi in tabara proprie prin gestul, controversat constitutional, de a-l demite pe premierul Radu Vasile. Urmatoarele episoade, de data aceasta ale unui razboi total, s-au consumat pe parcursul intregului mandat al presedintelui Traian Basescu: suspendarea din functie si blocarea sau boicotarea initiativelor prezidentiale (condamnarea comunismului, intentia de a provoca alegeri anticipate, referendumul pentru uninominal si, mai nou, cel pentru Parlament unicameral, demiterea guvernului Boc, opozitia fata de premierul desemnat Lucian Croitoru etc).

Ca o prima observatie, evenimentele de acest tip s-au consumat in timpul unor presedinti de dreapta si cu PSD ca promotor principal al partitocratiei, caruia i s-a alaturat PNL. Simptomatic, si PSD, si PNL au propus, in diferite momente, transformarea Romaniei intr-o republica parlamentara. Din acelasi motiv, voci din PD-L au cerut la un moment dat trecerea la prezidentialism (pozitie care, oficial, nu este urmata azi de Traian Basescu, care a laudat recent semi-prezidetialismul), iar, mai nou, presedintele doreste sa se reduca numarul de parlamentari si sa se renunte la una dintre camerele legislative.

Aceasta confruntare este permisa de Constitutie, dar nu neaparat cauzata de aceasta. Legea fundamentala a democratiei post-decembriste a dorit sa pastreze un echilibru intre presedintie si legislativ, croind un regim semi-prezidential. Nu este un regim mai bun sau mai prost decit altele. Intre avantaje se numara acela ca realizeaza un echilibru intre puterile din stat, nepermitind o concentrare discretionara a puterii intr-o parte sau in cealalta. Dezavantajul major este ca predispune la conflict intre cele doua institutii (avind ca miza principala formarea si controlarea Guvernului), mai ales in cazul in care majoritatile si presedintele provin din tabere diferite. Ambiguitatile in termeni procedurali din Constitutie sporesc acest pericol. Nu in ultimul rind, extinderea mandatului presedintelui la o perioada de cinci ani, vazuta initial ca o reforma politica, acutizeaza de fapt problema.

Constitutia ofera resurse atit presedintelui, cit si partidelor organizate intr-o majoritate sa pretinda preeminenta. Aceasta competitie nu este rea atita timp cit permite celor doua parti sa se verifice reciproc, dar, fireste, are efecte negative din momentul in care criza politica si blocajul se permanentizeaza.

Este evident ca exista si o componenta personala in aceasta problema. Personalitatea cu totul aparte a lui Train Basescu - care are un stil politic belicos, necompromisoriu si sever pina spre autoritar, care a ostilizat pe multi - a contribuit la escaladarea conflictului. Pe de alta parte, asistam la demonstratia de putere a unei aliante fara precedent, dar si eterogena, de forte parlamentare, economice si mediatice, unele dintre ele obscure, care va face batalia si mai dura.

Prezidentialele reprezinta o continuare a acestei confruntari cu motive structurale, dar nu neaparat si o rezolvare a ei. Indiferent de presedintele ales, este sigur ca vom avea si in continuare conflicte intre Parlament si Presedintie. De ce? Pentru ca se poate constitutional si pentru ca mizele sint foarte mari.