joi, 18 februarie 2010

MISTER PETEK


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 18 februarie 2010

Primarul Petec este un fel de Mester Manole al timpurilor moderne. Incepe in fiecare zi de la zero si nu termina niciodata.

Mister Petek - sau, pentru autohtonisti, Domnul Petec - este un primar de prin zonele noastre. S-a nascut la Dorohoi, dar, stiti, nimeni nu este geniu la el acasa, asa ca valoarea i-a fost recunoscuta in alta parte, intr-un oras mare. Renumele nu ii vine, Doamne fereste, de la faptul ca ar purta haine peticite. Dimpotriva, Mister Petek este un elegant nouveau riche - de asta i se si spune Mister. Problema este cu orasul pe care il diriguieste - acolo sint petecele.

In orasul lui Mister, petecul este simbolul unei adevarate filosofii de administrare. Totul este facut din bucati, cirpit si recirpit. Strazile, pietele, liniile de tramvai, fatadele de blocuri, bugetul, strategia etc. Lucrurile sint de azi pe miine, iar orice investitie tine de miine pina poimiine. Orasul a fost indatorat acum citiva ani, pentru multi ani de acum incolo, iar creditul este gata, fara ca orasul sa fi devenit altceva. Strazile abia asfaltate sint perforate la loc, si inca mai rau decit inainte. Piata centrala recent reconditionata - prost si cu multa cazna - s-a stricat din nou. Santiere deschise inaintea erei noastre au ramas deschise si probabil asa le va gasi si Petek al III-lea. Marile proiecte lansate cu trompete ne rinjesc prosteste din noroi.

Cirpeala este o alta fateta a improvizatiei. Planurile tin de dimineata pina la prinz. Seara „vedem ce o sa mai fie". „Miine" este un alt secol. Strategia de dezvoltare a orasului a ramas la stadiul de compunere studenteasca (foarte scumpa, e drept), de care oricum nu tine nimeni cont. Bugetul este o combinatie de maruntis adunat de la populatie, bani imprumutati si fictiune inspirata de fonduri europene care nu au fost obtinute niciodata. Primaria functioneaza la firul ierbii si se activeaza doar pentru propria clientela. Nu este loc pentru investitori din afara, pentru mari proiecte si investitii, pentru planuri pe termen lung. Cacofonia zilnica a Primariei se gaseste in contrast cu logoreea de larga respiratie a Primarului nostru, pe care nu il nelinisteste nimic. Daca stai sa il asculti, te strepezeste emotia: s-ar parea ca muntii se vor muta, comori vor aparea si orasul se va transforma. Lupta singur impotriva Intunericului. Ce solutie propune? Inca un petec!... Pardon, inca un credit! Pentru? Pentru peticirea vechilor petece...

Mister Petek este un fel de Mester Manole al timpurilor moderne. Ce asfalteaza vara - iarasi, pe bani multi - se sparge iarna. Ce a consolidat anul trecut trebuie consolidat din nou anul acesta. Vrea un nou imprumut pentru aceleasi motive pentru care a cerut imprumutul anterior. Vocatia sa este sa inceapa in fiecare zi de la zero.

Dar, sa ne intelegem, ceea ce pare absurd pentru noi este lucrativ pentru altii. Vor fi fiind lucrarile publice facute prost, dar banii publici pentru ele intra intre timp in niste buzunare. Lumea injura, presa miriie, DNA-ul se sesizeaza, dar primarul nostru este bine mersi, reales si propulsat lider la nivel regional sau chiar national. Logica aceasta aberanta, bazata pe tupeu, minciuna, hotie si incropeala, este greu de inteles, dar ea face legea.

Pentru conformitate: mister Petek este domnul Gheorghe, Gheorghe Nichita, primarul Iasului, care nu este Dorohoi.

joi, 11 februarie 2010

DESPRE SERVILISM


Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 11 februarie 2010

Servilismul este folositor si comod si din cauza aceasta face ravagii in institutiile din Romania.

In acest articol va fi vorba despre servilism. Pentru inceput este nevoie de - sa le spunem - citeva incadrari conceptuale. Servilismul nu este totuna cu conformismul, care, in doze rezonabile, este necesar pentru functionarea societatii in general si a institutiilor in particular. Nu se confunda total nici cu obedienta impusa, fata de autoritatea legitima sau ilegitima. Are ceva din voluntariatul specific conformismului si ceva din spasirea tipica obedientei. Servilismul se remarca prin complezenta izvorita din exces de zel (voluntariatul conformist devenind astfel voluntarism) si un mare adaos de onctuozitate la atitudinea obedienta.

Exista servilism din vocatie si servilism din oportunism. Unii oameni pur si simplu au vocatie de sclavi. Nu in sensul, Doamne fereste, ca ar fi predestinati la asa ceva sau ca ar avea inscrisa in gene aceasta orientare, ci doar ca au o disponibilitate caracteriala sau temperamentala spre servitute. Ei functioneaza cel mai bine intr-un scenariu ancilar, in care unii le ordona arogant, iar ei executa fara cricnire. Fata de acestia, servilii minati de utilitarism se cred emancipati, destepti. Acestia spun ca nu au o aplecare absconsa spre supunere, ci doar utilizeaza servilismul ca strategie de reusita sociala. Adicatelea, posedind un bun simt al oportunitatii, se prefac umili (fac cu ochiul smechereste in timpul plecaciunii) si - menajind susceptibilitati, hranind orgolii - isi ating scopul.

Despre sclavii voluntari a scris excelent inca din secolul XVI Étienne de La Boétie in al sau clasic „Discurs asupra servitutii voluntare" (tradus si in limba romana). Spre deosebire de modernul Stanley Milgram (autorul faimoaselor experimente), la care obedienta si comportamentul imoral asociat apar ca raspunsuri situationale intr-un mediu bazat pe constringere, La Boétie observa ca servitutea nu este neaparat rezultatul unei supuneri violente, intretinuta ulterior prin forta si represiune, ci efectul unei supuneri voluntare. Si se intreaba La Boétie: de ce renunta oamenii la starea naturala de libertate pentru a se supune pina la a-si contrazice instinctul de conservare? Ginditorul francez ofera la aceasta doua raspunsuri. Primul poate fi rezumat astfel: pentru ca sint sedusi de putere. Detinatorul puterii care stie sa se faca ascultat are abilitatea de a manipula discursuri, simboluri, credinte, ritualuri si norme in avantajul sau, subjugind prin farmec, aducindu-i pe supusi in situatia de a-si suspenda facultatea critica. Al doilea raspuns este dezarmant: pentru ca le convine. Supusii se folosesc lucrativ de paternalismul puterii, cesionindu-si libertatea, corupindu-si caracterul, pentru a obtine avantaje si pentru a participa la piramida puterii. Pentru ca, se stie, se intimpla des ca supusii sa fie servili cu stapinii si tartori cu cei de sub ei.

Nu exista predictori fermi pentru servilism legati de conditie sociala, sex, grad de inteligenta etc. Exista bogatasi care se comporta unsuros, la fel cum exista oameni saraci care si-au pastrat intact simtul demnitatii. Se pot vedea la orice pas barbati preasupusi, ca si femei barbatoase. Nu rare sint situatiile in care oameni perfect dotati intelectual ne socheaza prin comportamentul lor lingusitor. Servilismul nu depinde decisiv nici macar de pozitia ierarhica. Fiecare sef poate gasi un sef mai mare in fata caruia sa se ploconeasca. Spre deosebire de obedienta, servilismul nu este necesarmente un raspuns situational in conditii de constringere. Cum am pomenit deja, acesta este mai degraba voluntar si vine din exces de zel. Ca scuza, s-ar putea ca servilii sa invoce constringerea sau anticiparea unor represalii in caz de insubordonare, dar aceste pretexte nu prea rezista la o analiza rece. Dupa cum s-a demonstrat, in regimul nazist, de exemplu, au existat foarte putine cazuri de SS-isti pedepsiti drastic pentru ca nu au ascultat ordine. Nici de cazuri de securisti de-ai nostri trimisi la carcera pentru ca au miscat in front nu stim.

La urma urmei, nu exista nimic mai presus decit demnitatea personala. Aceasta poate fi aparata chiar sub regimuri totalitare si cu atit mai usor este de aparat in democratie, asa imperfecta cum este. Demnitatea este protejata de lege, de solidaritatea celorlalti, dar mai ales de decizia personala de a-ti pastra integritatea morala. Este adevarat, legea nu functioneaza intotdeauna, iar solidarizarile sint mai degraba rare. Dar nimic nu poate sta in calea vointei personale de a-ti proteja demnitatea.

Obsecviozitatea este folositoare si comoda, si din cauza aceasta face ravagii in institutiile din Romania. Cei care tac si pupa miini (sau, dupa preferinta, altceva) sint lasati in pace si recompensati; cei care isi pastreaza facultatile critice sint sicanati si tinuti pe tusa, asta in cazul in care nu sint dati afara. Dar lingusitorii trebuie sa stie ca servilismul este si costisitor, pentru ca acela care primeste stigmatul slugarniciei nu va mai fi om cu fruntea sus. Asadar, servili din toata lumea, nu uitati: oricit succes veti avea prin lichelism si ploconeala, va vom dispretui perpetuu!

vineri, 5 februarie 2010

AM DEPUS PETIŢIA LA GUVERN


Noi, cei de la Societatea de Studii Istorice din România, am depus Petiţia pentru reducerea pensiilor foştilor activişti comunişti şi activişti comunişti de rang înalt la Secretariatul General al Guvernui, cu numărul de înregistrare 228/03.02.2010. S-au strâns aproape 1.000 de semnături, iar adeziunile continuă să sosească pe adresa de email asociatiassir@yahoo.com.

În acest moment, căutăm sprijin politic pentru ca această petiţie să se transforme într-o iniţiativă legislativă. Sperăm că textul nostru va avea ecou la Guvern şi în Parlament, astfel încât actul de reparaţie morală pe care îl propunem să fie făcut cât mai repede.

După cum puteţi constata din lista de semnături aflată mai jos, s-au alăturat acestei iniţiative civice numeroase personalităţi din lumea culturală, ştiinţifică, politică şi societatea civilă.

Au semnat, de asemenea, oameni de diferite profesii interesaţi de sfera publică din România. Iată o scurtă analiză, făcută pe lista depusă la guvern, a ponderii pe profesii a semnatarilor: ingineri: 100 (11,1%); istorici: 74 (8,20%); economişti, finanţişti: 54 (5,99%), scriitori: 49 (5,43%); publicişti, jurnalişti: 44 (4,88%); profesori: 42 (4,66%); pensionari: 41 (4,55%); medici: 38 (4,21%); universitari, cercetători: 31 (3,44%); artişti: 22 (2,43%); specialişti IT: 22 (2,44%); studenţi: 22 (2,44%); jurişti, avocaţi: 16 (1,77%); antropologi, sociologi: 13 (1,44%); teologi: 13 (1,44%); foşti detinuţi politici: 11 (1,22%); membri ai Societăţii de Studii Istorice din România: 11 (1,22%); filologi: 10 (1,11%); politologi: 9 (0,99%); politicieni: 7 (0,78%); editori: 7 (0,78%); oameni de afaceri: 7 (0,78%); arhitecţi: 7 (0,78%); muncitori: 5 (0,55%); bibliotecari, librari: 5 (0,55%); doctoranzi: 4 (0,44%); elevi: 4 (0,44%); referenţi: 4 (0,44%); traducători: 3 (0,33%); filosofi: 3 (0,33%); medici veterinari: 3 (0,33%); graficieni: 3 (0,33%); liber profesionişti: 3 (0,33%); masteranzi: 3 (0,33%); asistenţi sociali: 2 (0,22%); învăţători: 2 (0,22%); geologi, topografi: 2 (0,22%); tehnicieni: 2 (0,22%); biologi: 2 (0,22%); specialişti în comunicare: 2 (0,22%); militari: 2 (0,22%); funcţionari, funcţionari publici: 2 (0,22%); casnice: 2 (0,22%); academicieni: 1 (0,11%); matematicieni: 1 (0,11%); profesii diferite: 12 (1,33%); fără profesii specificate: 43 (4,77%); membri ai Fundaţiei Naţionale a Revoluţiei din Decembrie 1989: 135 (14,97%).

Mulţumim tuturor semnatarilor!

VALENTIN CEAUŞESCU ŞI DATORIA DISCREŢIEI

Autor: Adrian CIOFLÂNCĂ
Data publicării în Ziarul de Iaşi

Fiul Ceausestilor incalca in ultima vreme regula discretiei, care l-a ajutat sa-si pastreze o imagine publica favorabila.

Nu s-au facut sondaje pe aceasta tema, dar in mod sigur Valentin Ceausescu, unul dintre cei trei copii ai Ceausestilor, a pastrat o imagine incomparabil mai buna decit restul familiei cuplului dictatorial. Aceasta faima, a "fiului cel bun", a fost creata inca din anii '70-'80, in principal ca urmare a faptului ca Valentin s-a tinut departe de scena publica si politica, cu toate aspectele ei sinistre si grotesti, mergind pe o cariera profesionala clasica, de specialist in fizica atomica. Imaginea lui Valentin s-a construit in contrast cu aceea a lui Nicu Ceausescu, beizadeaua care a profitat din plin de pozitia sa privilegiata si pe seama caruia au aparut numeroase legende neguroase, sordide. Izbucnirea conflictului intre Valentin si parintii sai, din cauza casatoriei din 1970 cu Iordana Borila (fiica faimosului Petre Borila, aflat in relatii proaste cu familia Ceausescu), i-a sporit simpatia publica. Zvonistica populara, poate stimulata si de Securitate, a „naturalizat" aceasta discrepanta dintre Valentin si restul familiei, raspindindu-se vestea ca acesta nu ar fi fiul natural al Ceausestilor (ceea ce era o inventie).

Discretia lui Valentin Ceausescu in perioada comunista, desi remarcabila, nu a fost totala. El s-a facut cunoscut ca "protector" al echipei Steaua, intr-o perioada fasta a echipei, culminind cu cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Intr-unul din putinele interviuri acordate dupa 1989, Valentin Ceausescu a declarat ca nu intervenea pentru a favoriza Steaua, dar admite ca "protectoratul" sau avea efecte implicite, din cauza servilismului unora din lumea fotbalului. Fiul presedintelui comunist nu putea sa nu stie ca a ajuns in acea pozitie tocmai pentru ca era fiul presedintelui, la fel cum constientiza fara doar si poate ca suscita servilismul oamenilor din acelasi motiv. De altfel, la acea vreme, toate echipele importante de fotbal aveau astfel de protectori, ca simptom al clientelismului si coruptiei care faceau ravagii in tot regimul comunist.

Un episod nefericit a fost desemnarea lui Valentin Ceausescu la congresul al XIV-lea - congresul decrepitudinii regimului - ca membru supleant al CC al PCR. Nu se stie daca aceasta cooptare a fost facuta cu acordul sau - ceea ce este foarte posibil, dar cert este ca nu a protestat public. Cu atit mai greu de inteles este cu cit Valentin sustine astazi ca le-ar fi spus parintilor sai in 1989 ca lucrurile trebuie sa se schimbe.

Dupa 1989, fiul cel mic al Ceausestilor si-a pastrat imaginea buna pentru ca a respectat regula discretiei. Iarasi nu stim cit a fost aceasta atitudine expresia unei vocatii a modestiei si cit calcul si precautie.

In ultima vreme, insa, Valentin Ceausescu produce stiri din ce in ce mai des. De citiva ani auzim de eforturile din instanta ale fiului prezidential de a recupera cit se poate din averea sa si a familiei. In timpul revolutiei din 1989, Valentin Ceausescu a fost arestat, impreuna cu ceilalti doi frati, si a ramas in inchisoare noua luni, acuzat fiind de diferite lucruri, printre care genocid si subminarea economiei nationale. In 1996, copiii prezidentiali au fost scosi de sub acuzare (Nicu Ceausescu a murit chiar in acel an), iar ulterior Valentin Ceausescu a primit mai multe decizii favorabile ale justitiei pentru restituirea averii confiscate dupa 1989. Se apreciaza ca pina in prezent au fost recuperate circa 60% din bunurile apartinind copiilor Ceausestilor. Valentin Ceausescu are dreptate sa se plinga in justitie ca a fost tinta unor masuri ilegale dupa 1989 - arestarea, confiscarea averii, fabricarea unor dosare penale bazate pe exagerari etc. El poate astfel sa obtina dreptatea in justitie, sansa pe care nu au avut-o inainte de 1989 multe din victimele regimului comunist. Despre averea Ceausestilor discutia ramine insa deschisa, tinind cont ca regimul politic dintre 1965 si 1989 este descris, in literatura de specialitate, ca fiind bazat pe un patrimonialism accentuat. Or, intr-un regim patrimonialist, seful ajunge sa fie perceput si sa actioneze ca stapin al tuturor bunurilor si oamenilor, capatind drepturi de proprietate nejustificate. Asadar, trebuie stabilit atent, de catre juristi in colaborare cu istoricii, care a fost sursa si temeiul fiecarui bun detinut.

Un alt val de stiri a fost legat de cererea, facuta impreuna cu Zoe Ceausescu, decedata intre timp, de deshumare a parintilor sai, plecata de la suspiciunea, vinturata in anumite cercuri senzationaliste, ca mormintul real al acestora nu s-ar afla in Cimitirul Ghencea. Angajarea in aceasta poveste este jenanta.

Recent, Valentin Ceausescu a declarat pentru "Irish Times" ca revolutia din 1989 a fost "a mess". Subiectul s-a inflamat in Romania pentru ca propozitia a fost tradusa exagerat si a reiesit ca Valentin Ceausescu ar fi declarat ca revolutia „a fost o mizerie". De fapt, fiul lui Nicolae Ceausescu se referea la starea de haos din 1989, de care au profitat unii pentru a pune mina pe bani si resurse. Aceasta interpretare este impartasita de multi, la fel ca si catalogarea pe care Valentin Ceausescu o face procesului parintilor sai, drept "o rusine" si "un lucru murdar". In lumea academica se admite astazi ca revolutia a fost deturnata de fosti responsabili comunisti convertiti neverosimil la democratie si ca procesul Ceausestilor s-a desfasurat dupa o logica de show-trial. Dar pentru ca analiza sa fie precisa si pentru ca Valentin Ceausescu sa fie corect fata de opinia publica, trebuia spus si ca revolutia din 1989 a fost provocata si justificata de regimul politic bazat pe teroare, ideologie aberanta, minciuna, lipsa de drepturi si de bunuri, patronat de Nicolae si Elena Ceausescu. Oricum, Valentin Ceausescu nu pare sa aiba lecturile si perspectiva intelectuala care sa ii permita sa faca o analiza corecta, asa ca ar fi mai bine sa taca, din respect pentru victimele comunismului si revolutiei.

Ultima stire fierbinte este legata de intentia lui Valentin Ceausescu de a cere in instanta interzicerea unei piese de teatru cu titlul "Ultimele ore ale lui Ceausescu". Asta le intrece pe toate. Fiul dictatorului invoca faptul ca detine drepturile peste marca inregistrata "Ceausescu" si ca imaginea lui Nicolae Ceausescu este murdarita in piesa cu pricina. Nu stim daca meteahna cu interzicerea vine din vremurile de dinainte. Sa zicem ca Valentin Ceausescu - fiul poate fi inteles pina la un punct in demersul de a-i apara imaginea tatalui. Dar acest caz depaseste cu mult datele unei simple povesti de familie. Vorbim aici de cel care a devenit, in Romania dar si in lume, epitom al dictatorului comunist absolut, decrepit, irational, orbit de o ideologie absurda si responsabil pentru distrugerea vietilor a nenumarati oameni. Nu este nimic de aparat la imaginea lui Ceausescu, pentru ca acesta a gresit absolut fata de aceasta tara si i-a ratacit calea.

Valentin Ceausescu trebuie sa inteleaga ca a fost simpatizat sau nu a stirnit aversiune in deceniile din urma tocmai pentru ca a respectat regula discretiei. In ultima vreme a incalcat aceasta regula si nu trebuie sa isi faca iluzii ca va fi primit cu entuziasm. Vrea, nu vrea, este purtatorul unui nume care a lasat pete urite in istoria acestei tari, iar din momentul in care iese din postura de persoana privata pentru a calca neglijent peste memoria sensibila a acestei societati, atunci are o problema.

miercuri, 3 februarie 2010

ZECE ANI DE ITF ANIVERSATI LA STOCKHOLM


Pe 26 ianuarie 2010, au fost aniversaţi în capitala suedeză zece ani de la Declaraţia de la Stockholm, care a stat la baza constituirii Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance, and Research (ITF). România este membră din 2004 în acest organism format din reprezentanţii a 27 de state (reprezentanţi ai guvernelor, instituţiilor academice şi organizaţiilor civice), menit a contribui la dezvoltarea educaţiei, cercetării şi memorializării Holocaustului. Din 2005, reprezint România în ITF (alături de Michael Shafir - şeful delegaţiei, Felicia Waldman, Mihai Chioveanu şi Irina Cajal).

Simpozionul aniversar de la Stockholm, organizat de Living History Forum, a avut câţiva oaspeţi prestigioşi din lumea academică: Yehuda Bauer, Academic Adviser şi fondator al ITF, autor al faimoasei lucrări Rethinking the Holocaust, profesorul britanic David Cesarani, autor al unei lucrări fundamentale despre sinistrul Adolf Eichmann, Timothy Snyder, profesor la Yale University, specialist în istoria modernă a Europei de Est, Paul A. Levine, autor al unei monografii despre salvatorul Raoul Wallenberg etc. Pe profesorul Bauer am avut ocazia să-l ascult în conferinţe de mai multe ori în ultimii ani: şi de data aceasta a insistat pe tema Holocaustului ca genocid fără precedent, pe genealogia intelectuală şi ideologică a proiectului genocidar nazist, şi s-a împotrivit comemorării la comun a victimelor Holocaustului şi Gulagului pe 23 august, aşa cum se cere în Declaraţia de la Praga şi în mai multe decizii ale unor organisme internaţionale (vezi editorialul meu pe această temă). A fost plăcută reîntâlnirea cu David Cesarani pe care l-am cunoscut pe timpul şederii la Washington - un istoric erudit, charismatic şi nonconformist.

Cei interesaţi pot urmări lucrările înregistrate ale simpozionului aici.

Prima parte a simpozionului a fost dominată de prelegerea profesorului Yehuda Bauer

Konstanty Gebert (cunoscut disident polonez), Cecilie Stokholm-Banke (cercetătoare daneză, colegă în ITF), David Cesarani şi Paul A. Levine

La mijloc, profesorul de la Yale University Timothy Snyder, iar la stânga sa Francis Deng, consilier special al secretarului general al ONU în problema refugiaţilor (provine din Sudan, scena genocidului din Darfour)