ZECE ANI DE ITF ANIVERSATI LA STOCKHOLM


Pe 26 ianuarie 2010, au fost aniversaţi în capitala suedeză zece ani de la Declaraţia de la Stockholm, care a stat la baza constituirii Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance, and Research (ITF). România este membră din 2004 în acest organism format din reprezentanţii a 27 de state (reprezentanţi ai guvernelor, instituţiilor academice şi organizaţiilor civice), menit a contribui la dezvoltarea educaţiei, cercetării şi memorializării Holocaustului. Din 2005, reprezint România în ITF (alături de Michael Shafir - şeful delegaţiei, Felicia Waldman, Mihai Chioveanu şi Irina Cajal).

Simpozionul aniversar de la Stockholm, organizat de Living History Forum, a avut câţiva oaspeţi prestigioşi din lumea academică: Yehuda Bauer, Academic Adviser şi fondator al ITF, autor al faimoasei lucrări Rethinking the Holocaust, profesorul britanic David Cesarani, autor al unei lucrări fundamentale despre sinistrul Adolf Eichmann, Timothy Snyder, profesor la Yale University, specialist în istoria modernă a Europei de Est, Paul A. Levine, autor al unei monografii despre salvatorul Raoul Wallenberg etc. Pe profesorul Bauer am avut ocazia să-l ascult în conferinţe de mai multe ori în ultimii ani: şi de data aceasta a insistat pe tema Holocaustului ca genocid fără precedent, pe genealogia intelectuală şi ideologică a proiectului genocidar nazist, şi s-a împotrivit comemorării la comun a victimelor Holocaustului şi Gulagului pe 23 august, aşa cum se cere în Declaraţia de la Praga şi în mai multe decizii ale unor organisme internaţionale (vezi editorialul meu pe această temă). A fost plăcută reîntâlnirea cu David Cesarani pe care l-am cunoscut pe timpul şederii la Washington - un istoric erudit, charismatic şi nonconformist.

Cei interesaţi pot urmări lucrările înregistrate ale simpozionului aici.

Prima parte a simpozionului a fost dominată de prelegerea profesorului Yehuda Bauer

Konstanty Gebert (cunoscut disident polonez), Cecilie Stokholm-Banke (cercetătoare daneză, colegă în ITF), David Cesarani şi Paul A. Levine

La mijloc, profesorul de la Yale University Timothy Snyder, iar la stânga sa Francis Deng, consilier special al secretarului general al ONU în problema refugiaţilor (provine din Sudan, scena genocidului din Darfour)

Comentarii

Postări populare