vineri, 23 aprilie 2010

CUM AM SCAPAT DIN NORUL VULCANIC

Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicarii in Ziarul de Iasi: 23 aprilie 2010

Norul vulcanic islandez ne-a aratat cit de vulnerabil este sistemul modern de comoditati.
Cind am auzit prima data de norul vulcanic, veneam dupa o plimbare cu un bateau-mouche pe Sena. Este clar ca nu ma putea impresiona nimic altceva. Apoi prietenii m-au scuturat ca sa ma trezesc realitate. "E groasa!". Trebuia sa plecam la New York, ca sa ne prezentam comunicarile la o conferinta organizata de Columbia University si deodata totul devenea neclar.

La inceput eram patru. A doua zi dupa aflarea vestii, am mers la aeroport doar trei dintre noi - unul dintre prieteni a ramas in Paris pentru a astepta vremuri mai bune. Stiam ca nu o sa zburam la ora stabilita, dar speram ca vom fi programati undeva mai dupa-amiaza. Anuntul de pe site-ul aeroportului Charles de Gaulle era destul de vag. Primul soc a fost ca am gasit aeroportul aproape gol. Pe site scria ca sint mobilizate o suta de persoane sa ne ajute, dar nici vorba: nu era mai nimeni. Cu greu am gasit biroul companiei noastre. Am fost reprogramati pentru a doua zi la aceeasi ora. Ne-am cazat intr-un hotel aproape de aeroport, ca sa stam prin preajma, in caz ca se schimba ceva. Inca speram ca totul e un foc de paie. A doua zi am luat-o de la capat. Doar doi din patru, cei care inca mai speram sa ajungem in SUA, unde ne programasem mai multe lucruri. Cel care ne parasise alesese sa se intoarca in tara cu autobuzul. La aeroport era si mai putina lume. De data asta, nu ni s-au mai vindut iluzii: ni s-a spus clar ca zborurile sint blocate sine die si ca totul poate dura zile si chiar saptamini. Am anulat biletele.

Asadar, nici nu mai putea fi vorba de a calatori in SUA. Urgenta era sa gasim o solutie pentru a ajunge in tara. Franta este fermecatoare, o inchisoare de lux pentru noi, dar toata afacerea risca sa devina extrem de costisitoare, asteptind minunea in hotelurile Parisului.

Initial, am incercat sa inchiriem o masina, dar pretul batea spre o mie de euro. Auzind de la prietenul plecat cu autobuzul ca romanii nostri transformasera locul in menajerie (grohaieli, mirosuri, injuraturi, manele, bautura si salam ieftin) si ca toata calatoria dura o zi, o noapte si inca o zi, am ales trenul.

Curind am aflat ca nici intoarcerea in tara nu era usoara. La Gare de L'Est erau doua cozi imense, care mergeau si extrem de greu. A durat trei ore pina am ajuns la ghiseul de la care asteptam Salvarea. Cautarea unei solutii era realmente un act creativ si depindeam de imaginatia, inteligenta si profesionalismul lucratorului care ne cauta un traseu. Si nu prea am avut noroc nici de data asta. Pentru ziua cu pricina nu ne-a gasit nimic. Apoi nici pentru ziua urmatoare. A spus ca ne poate cauta ceva peste doua zile. Nu se poate, ne-am zis.

Cozile din Gare de l'Est

Si am plecat spre firma de autobuze. Dintr-o data, nu ni se mai parea asa inacceptabil. Acolo - alta coada uriasa. Curind am aflat insa ca stam degeaba, pentru ca nu mai erau bilete spre Romania decit peste patru zile. Ce puteam sa facem decit sa mergem inapoi la gara!?... Am stat din nou la coada, alte doua ore, cred. Pierdusem oricum notiunea timpului. Se facuse seara. Stiam ca era esential sa ne tinem cumpatul. De data aceasta am dat de un functionar cu ceva mai multa imaginatie. Mi-a gasit o solutie in care lipeam patru trenuri. Mi s-a parut complicat si vag, dar am acceptat, in disperare de cauza, la fel cum am acceptat sa platesc 300 de euro, cit un bilet de avion. Intre timp, am aflat ca ramin singur, pentru ca prietena cu care eram a decis sa mearga cu trenul si masina spre Haga si sa astepte acolo deschiderea traficului aerian.

A doua zi am luat trenul si a inceput o noua aventura. In Strasbourg nu era nici o legatura imediata spre München, asa cum mi s-a spus in programare. Am luat repede decizia sa merg in Offenburg si sa prind acolo o legatura. Practic, francezii ne-au aruncat peste granita, ca sa scape de problema, si i-au lasat pe germani sa rezolve incurcatura. Am cerut de la un functionar din Offenburg sa imi faca un nou parcurs. La Mannheim am mai schimbat un tren. Rezervarea pe scaun, nu la cuseta, in trenul de noapte München-Budapesta a costat inca o suta de euro. Deh, toata lumea incearca sa profite de criza. A urmat o noapte ingrozitoare, ingramaditi ca sardelele intr-un tren arhiplin. Dimineata, in Budapesta, nu exista un tren spre Bucuresti, cum mi s-a spus, ci doar unul spre Brasov. Asa ca am innoptat in Brasov. A doua zi, cind sa iau trenul spre Bucuresti, am aflat ca are 3 ore intirziere. Era prea de tot! Am luat maxi-taxi, alti bani, alta distractie... Din maxi-taxi am anulat noua rezervare spre SUA de peste citeva zile, pentru ca auzisem ca vin noi nori vulcanici, iar companiile au decis sa nu mai restituie banii pentru zborurile anulate. Nu sint masochist: dupa trei zile de calatorie, sase trenuri schimbate si un maxi-taxi, aveam nervii intinsi la maxim, eram darimat fizic si cu stima de sine la pamint... Cam asta a fost aventura. Mi-am adus aminte ca am plecat la drum, marti, 13, la ora 13.00...

Ce am invatat din povestea asta? Ca sistemul modern se poate delabra intr-o clipa, intr-o situatie de criza, dindu-se totul peste cap. Chiar si statele occidentale au piriit din toate incheieturile in aceasta situatie extrema. Comoditatile noastre sint si cea mai mare vulnerabilitate, pentru ca ne bazam prea mult pe ele.

vineri, 16 aprilie 2010

BLOCAT ÎN PARIS DIN CAUZA VULCANULUI ISLANDEZ


Blestematul de nor care a acoperit Europa m-a blocat în Paris, chiar înainte de plecarea spre New York. Am fost reprogramat pentru mîine dimineaţă, dar, după cum merg lucrurile, nu este deloc sigur ca voi reuşi să plec. Dimineaţă, cînd am ajuns, aeroportul Charles de Gaulle era aproape gol. Pe ecrane era afişat, dezolant şi fără drept de apel, în dreptul tuturor decolărilor: "Cancelled". Mîine, dacă zboară avioanele peste Europa, ar trebui să fac o escală de circa 10 ore în Varşovia, chiar înainte de înmormîntarea preşedintelui polonez Lech Kaczynski.

Spaţiere de la stânga la dreaptaDimineaţă, aeroportul Charles de Gaulle era aproape gol


Lumea care nu are o soluţie de cazare s-a pregătit pentru o lungă şedere pe aeroport.

luni, 12 aprilie 2010

O mică întrerupere

În perioada următoare, voi publica mai rar pe blog, pentru că voi fi plecat pentru mai mult de două săptămîni: la Paris (reuniune ITF la Mémorial de la Shoah), New York (conferinţă la Columbia University, unde voi prezenta, la reuniunea anuală a ASN, o comunicare despre pogromul de la Iaşi) şi Los Angeles (unde mi-am programat vizite la Muzeul Toleranţei, dedicat Holocaustului, şi la UCLA).

joi, 8 aprilie 2010

COMISIILE PENTRU ADEVĂR DIN ROMÂNIA ŞI REPUBLICA MOLDOVA (I) (II)

Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicării în Ziarul de Iaşi: 8 aprilie 2010

Republica Moldova a luat-o pe urma Romaniei, formind o comisie care sa evalueze regimul comunist. Astfel, democratia de peste Prut are sansa unui nou inceput.

Recent, s-a desfasurat la Bucuresti conferinta Democratie vs. Totalitarism: lectii invatate in ultimii 20 de ani, organizata de Fundatia Soros si Asociatia Nationala a Tinerilor Istorici din Moldova. Intilnirea a functionat mai ales ca un schimb de experienta intre Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania si Comisia, relativ recent formata, pentru Studierea si Aprecierea Regimului Totalitar Comunist din Republica Moldova.

Asa cum se stie, presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, desemnat in septembrie anul trecut, dupa pierderea puterii de catre comunistii lui Vladimir Voronin, s-a miscat repede si a emis, in ianuarie acest an, decretul de infiintare a comisiei care urmeaza sa documenteze crimele si abuzurile regimului comunist pe teritoriul de dincolo de Prut. Comisia, cunoscuta si sub numele de Comisia Cojocaru, dupa numele istoricului Gheorghe Cojocaru, are un mandat extrem de scurt, urmind a furniza un raport pina la 1 iunie 2010. Formata in special din istorici bine pregatiti, Comisia Cojocaru - beneficiind de un mediu politic relativ favorabil, desi provizoriu, de deschiderea fie si partiala a arhivelor, de experienta transmisa de alte comisii similare, din Romania, spatiul ex-sovietic si din restul lumii - are sansa de produce un raport competent si bine documentat asupra atrocitatilor si exceselor comuniste din spatiul moldovean. Este vorba despre executii, crime prin infometare in masa premeditata sau provocata, arestari si internari in spitale psihiatrice pe motive politice, deportarile in Siberia, munca fortata, controlarea vietii publice si private a cetatenilor, politicile aberante inspirate ideologic etc.

Respect aici decizia Comisiei din Republica Moldova de a pastra discretia asupra detaliilor „bucatariei interne" relevate in dezbateri. De altfel, acesta a fost si unul din multele sfaturi transmise din partea comisiei din Romania: sa se lucreze sobru si discret, urmind ca toate detaliile sa fie dezvaluite presei abia dupa publicarea Raportului. Comisia din Republica Moldova intretine o relatie constanta cu presa, dar a reusit pina acum sa evite marile scandaluri, desi, fireste, nu au lipsit atacurile si contestatiile. Istoricii de inspiratie comunista au anuntat chiar ca formeaza o comisie alternativa, care sa scoata in evidenta beneficiile comunismului si crimele romanilor de pe teritoriul Basarabiei.

I-am prevenit, de asemenea, pe colegii din Republica Moldova, plecind de la experienta Comisiei Tismaneanu, ca discutiile publice cele mai delicate se vor ivi pe marginea numarului estimat al victimelor si pe seama numelor responsabililor pentru crime si abuzuri mentionati in raport. Membrii Comisiei au vehiculat public mai multe cifre ale numarului victimelor, ceea ce poate fi imprudent inainte de a se ajunge la o concluzie cit de cit acceptata in interior. Oricum, ca si in cazul altor regimuri criminale, este clar ca o cifra exacta si care sa atraga consensul istoricilor nu va fi stabilita niciodata.

Comisia trebuie sa se decida si asupra aspectului delicat de a „numi nume", care, asa cum stim din cazul Comisiei Tismaneanu si al altor comisii pentru adevar din lume, poate stirni cele mai mari furtuni in opinia publica, mai ales pentru ca aceia vizati direct se mobilizeaza impotriva comisiei. Ne putem aminti usor de mizeria intimplata in Parlamentul Romaniei in momentul prezentarii concluziilor Raportului Final de catre presedintele Traian Basescu. Contextul politic din Republica Moldova ramine instabil, fiind complicat suplimentar de atmosfera de provizorat si de perspectiva alegerilor. Din acest motiv, probabil, Comisia Cojocaru va actiona cu precautie, dupa modelul celor mai multor comisii pentru adevar din lume, concentrindu-se doar asupra numelor marilor vinovati.

Are dreptul o comisie de acest fel sa se pronunte asupra responsabilitatii unor oameni, substituindu-se justitiei? Raspunsul este ca nici o comisie nu poate decide in locul justitiei, care trebuie sa-si urmeze calea si procedurile, dar poate face evaluari ale responsabilitatii pornind de la o regula general acceptata in majoritatea comisiilor pentru adevar din intreaga lume: regula „balantei probabilitatilor" sau a „preponderentei probelor". Atunci cind exista mult mai multe probe in favoarea atribuirii unei responsabilitati majore decit probele care o neaga, atunci comisia isi poate lua libertatea de a indica in clar numele marilor responsabili.

Uneori, de multe ori, specificarea numelor celor vinovati de atrocitati sau abuzuri intr-un raport emis cu autoritatea unei comisii pentru adevar este singura reparatie morala oferita victimelor. Comisii de acest fel au fost formate de obicei tocmai in tari unde sistemul judiciar nu functiona corect, avind propriile complicitati cu regimul dictatorial abia rasturnat. Acolo unde democratia abia se reface, unde fortele care au produs dictatura si crima isi pastreaza influenta, unde sistemul judiciar nu are nici vointa si nici expertiza pentru a judeca extensiv crimele din trecutul recent, unde nici macar toti istoricii nu sint dispusi sa vada adevarul, comisiile pentru adevar, formate de obicei la initiativa presedintelui, vin sa ofere, pe baza unei evaluari stiintifice cit mai precise cu putinta la momentul respectiv, o compensatie morala pentru victime. Comisiile nu sint pentru istorici, sint pentru victime si pentru restul societatii. Cei care au suferit trebuie sa primeasca scuze din partea statului, iar statul democratic trebuie sa marcheze simbolic ruptura, in materie de valori si practici, de regimul dictatorial si criminal tocmai rasturnat. Iar societatea trebuie informata asupra detaliilor mecanismelor infernale de subjugare si educata in spirit democratic pentru a nu le mai tolera.

(va urma)

Comisiile pentru adevar (II)
Autor: Adrian CIOFLANCA
Data publicării în Ziarul de Iaşi:  14 aprilie 2010

Comisiile pentru adevar au rolul de a precipita schimbarea, de a grabi aparitia sau reformarea unor institutii, de a deschide arhivele, de a provoca tratarea mai onesta a trecutul recent.

In zona ex-sovietica, Republica Moldova nu este singurul stat care a recurs la comisii pentru analiza crimelor comuniste.

In Estonia a fost formata o Comisie Internationala pentru Investigarea Crimelor Impotriva Umanitatii (cunoscuta sub numele de Comisia Max Jakobson). Aceasta s-a ocupat de toate crimele petrecute pe teritoriul Estoniei sau impotriva cetatenilor acesteia dupa ocuparea tarii, alaturi de celelalte state baltice, in 1940 de catre sovietici, in 1941 de catre nazisti, iar din 1944 iarasi de catre sovietici. Asadar, a fost studiate si Holocaustul si comunismul, comisia reunind tematica studiata separat in Romania
de catre Comisia Wiesel si Comisia Tismaneanu. Se stie, si in statele baltice, autoritatile si populatia civila au participat masiv, alaturi de Germania nazista, la exterminarea evreilor, ceea ce complica suplimentar gestionarea memoriei si istoriei recente. Comisia din Estonia a functionat intre 1998 si 2008 si a publicat trei rapoarte. Activitatea Comisiei este continuata de un Institut al Memoriei Istorice, format la initiativa si sub tutela presedintelui estonian Toomas Hendrik Ilves (o personalitate cu o biografie spectaculoasa) in 2008.

In Letonia a functionat o Comisie Istorica de Studiere a Crimelor Impotriva Umanitatii Comise pe Teritoriul Letoniei intre 1940-1956. La fel, a acoperit si Holocaustul si comunismul. In Letonia exista, de asemenea, un Muzeu al Ocupatiei, 1940-1991. In paranteza fie spus, un muzeu al ocupatiei sovietice a fost infiintat si in Ucraina. Foametea din Ucraina din 1932-1933 cauzata de sovietici a fost investigata, inca din anii '80, de o Comisie Internationala independenta, care si-a prezentat concluziile in fata Congresului american. In Lituania nu a existat o comisie pentru adevar, dar au fost facute, de asemenea, eforturi majore pentru studierea crimelor din timpul Holocaustului si comunismului. Inca de la inceputul anilor '90, a fost infiintat Centrul pentru Cercetarea Genocidului si Rezistentei, cuprinzind un institut si un memorial, precum si un Muzeu al Victimelor Genocidului din Lituania.

Statele din Europa Centrala nu au avut comisii prezidentiale, dar stau si ele destul de bine la capitolul institutional. In Polonia, de studiul celor doua tragedii se ocupa Institutul Memoriei Nationale - Comisia pentru Condamnarea Crimelor Impotriva Natiunii Poloneze (cunoscutul presedinte al Institutului, Janusz Kurtyka, a murit in ingrozitorul accident de avion de simbata). Institutul este un model
institutional de care se poate tine cont, pentru ca, pe linga faptul ca se ocupa de cercetarea atrocitatilor din timpul Holocaustului si comunismului, depoziteaza documente si este implicat direct
in investigarea crimelor cu ajutorul procurorilor asociati. Un astfel de design institutional, de combinare a cercetarii stiintifice cu investigarea judiciara, a fost adoptat inca din 1958 de Germania Federala, prin Oficiul Central pentru Investigarea Crimelor National-Socialismului din Ludwigsburg, cel care a pregatit mai multe procese impotriva criminalilor nazisti (cele mai faimoase fiind procesele Auschwitz-ului, organizate intre 1963-1965). Institutul din Polonia se prevaleaza de legislatia internationala privind genocidul si crimele impotriva umanitatii, care prevede ca nu exista termen de prescriptie pentru aceste tipuri de crime. Circa 900 de investigatii ale Institutului sint in desfasurare, dar justitia din Polonia nu se deosebeste mult de cea din Romania, tratindu-le cu obtuzitate, minimalizant. Institutul a preluat din 2007 si atributiile unei institutii care se ocupa de lustratie. Activitatea pe aceasta zona i-a fost complicata de interventia Tribunalului Constitutional (ca si in cazul Romaniei, unde o decizie a Curtii Constitutionale a obligat Guvernul sa schimbe legea de functionare
a CNSAS). Institutul apeleaza la justitie in cazul detinatorilor de functii publice care au colaborat cu politia politica si nu au recunoscut acest lucru sau ii expune public, publicind informatii si documente, pe fostii responsabili ai regimului comunist si politiei politice. Standardul institutional in Europa in materie de gestionare a arhivelor politiei politice comuniste, cercetare si expunere publica a ramas Germania, cu binecunoscutul Oficiu pentru Dosarele Stasi.

In Cehia exista un Institut pentru Studierea Regimurilor Totalitare, institutie guvernamentala. In Praga exista si un mic, dar foarte interesant Muzeu al Comunismului. In materie de muzee, cel mai bine sta insa Ungaria, unde exista un foarte bine realizat Muzeu al Holocaustului, precum si un spectaculos, dar si controversat Muzeu al Terorii. Cercetarea istoriei recente este facuta de institutiile universitare si institutele de istorie, precum si la excelenta Central European University din Budapesta.

Inchei lista prin a aminti ca in Romania avem, de pe vremea lui Ion Iliescu, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (care produce lucrari inegale calitativ), apoi CNSAS-ul (care gestioneaza arhiva Securitatii, face si ofera spatiu pentru cercetare, expune public si cere in justitie constatarea colaborarii cu politia politica in cazul oficialilor), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (care investigheaza crimele comuniste cu posibilitatea sesizarii justitiei si face cercetare), Memorialul Sighet (concentrat pe activitate muzeala, dar si istorie orala si cercetare), alte departamente universitare si institute ale Academiei Romane (de Institutul Revolutiei Romane din decembrie 1989 nu merita sa amintesc, pentru ca nu produce nimic altceva decit sinecuri).

Din aceasta trecere in revista a institutiilor care se ocupa de trecutul recent in Europa de Est se observa ca avem comisii pentru adevar pe masura ce mergem mai spre estul Estului. Am amintit, in articolul precedent, ca astfel de comisii sint formate acolo unde sustinerea politica si sociala pentru gestionarea corecta a memoriei trecutului recent este problematica, unde sistemele judiciare sint nereformate, unde nu exista suficienta institutionalizare a cercetarii istoriei recente si educatiei civice (care nu inseamna cit mai multe institutii, ci cit mai multe rezultate si eficienta). Comisiile au rolul de a precipita schimbarea, de a grabi aparitia sau reformarea unor institutii, de a deschide arhivele, de a ajuta la formularea unui nou tip de discurs, mai onest, fata de subiectele istorice delicate, de a ajuta lumea, prin comunicare si educatie, sa inteleaga mecanismele perverse ale unui stat totalitar. 

luni, 5 aprilie 2010

RĂSPUNSUL GUVERNULUI LA PETIŢIA PENTRU REDUCEREA PENSIILOR FOŞTILOR SECURIŞTI ŞI ACTIVIŞTILOR COMUNIŞTI DE RANG ÎNALT


UPDATE: Vedeţi, mai jos, şi comentariul lui Vladimir Tismăneanu pe această temă
.

Am primit, pe adresa Societăţii de Studii Istorice din România (SSIR), răspunsul Guvernului la Petiţia pentru reducerea pensiilor foştilor securişti şi activişti comunişti de rang înalt, pe care am iniţiat-o alături de colegii mei din SSIR şi care a fost semnată de circa o mie de persoane, între care numeroase personalităţi din lumea culturală, academică, politică, societatea civilă şi alte domenii.

Pe scurt, Guvernul ne răspunde că cererile din petiţie vor fi rezolvate prin legea unitară a pensiilor. Aceasta elimină avantajele obţinute de cei care s-au pensionat prin legi speciale, între aceştia numărându-se şi foştii securişti.

Soluţia Guvernului este indirectă şi parţială. Mai multe categorii de pensionari s-au pensionat prin legi speciale, iar de legea prin care au fost pensionaţi securiştii au beneficiat şi militarii. Apoi, rămâne problema pensiilor activiştilor comunişti de rang înalt, care au avantaje azi de pe urma contribuţiei lor la comunizarea României.

În perioada care urmează, vom vedea dacă există voinţa politică pentru introducerea unor măsuri retributive explicite (reducerea pensiilor categorial vizându-i direct pe responsabilii regimului comunist, descalificare administrativă prin lustraţie etc), prin care statul român să arate că responsabilii pentru deriva comunistă a României nu vor rămâne nepenalizaţi.

A. Cioflâncă


VLADIMIR TISMĂNEANU: Despre pensiile securistilor si activistilor: Penalizare, nu recompensa
06/04/2010

Justitia post-comunista, ca si aceea post-nazista, cuprinde dimensiunea morala, pe aceea punitiva si pe aceea corectiv-reparatorie. Este vorba de definirea regimului totalitar drept inamic al speciei umane (de regula pe baza unui document elaborat de o comisie prezidentiala ori parlamentara), de judecarea vinovatilor, de reparatii pentru victime si de masuri legale care sa sanctioneze raspunderile celor care au facut posibile abuzurile si crimele.

Pe blogul sau, istoricul Adrian Cioflanca publica raspunsul guvernului la petitia semnata de sute de personalitati ale vietii intelectuale, de militanti ai societatii civile, de cetateni care nu mai suporta perpetuarea privilegiilor de care beneficiaza inca responsabilii directi ai represiunilor comuniste. Este pur si simplu consternant faptul ca o profesoara ori un profesor de liceu, dupa o viata de munca onorabila, iese la pensie in conditii nu tocmai prospere (ma exprim eufemistic), cata vreme fostii instructori, sefi de sector, adjuncti si sefi de sectie, fostii prim-secretari si secretari de judetene, municipii, sectoare ale Capitalei, membrii si membrii supleanti ai CC al PCR, membrii Colegiului Central de Partid, redactorii sefi ai presei comuniste (asimilati cu pozitii de varf in nomenklatura), rectorii si prorectorii Academiei “Stefan Gheorghiu”, fostii ofiteri ai Securitatii, fosti magnati ai unui sistem vinovat de lichidarea fizica, privarea de libertate si molestarea psihologica a milioane oameni se bucura de aceste obscene avantaje. Crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile. Toti prietenii societatii deschise trebuie sa actioneze pentru ca si in Romania acest lucru sa devina axiomatic.

Securitatea a fost o institutie criminala aflata in serviciul aparatului de partid. Ingemanarea dintre Securitate si aparatul PCR (organizatoric, ideologic, de control economic, la nivel central, judetean etc) a permis sistemului sa tina sub draconica supraveghere milioane de cetateni redusi la conditia de subiecti ai partidului/stat totalitar. Adrian Cioflanca examineaza prob si adecvat raspunsul guvernului. Ramane asadar de vazut cum se va putea integra intr-o noua lege generala a pensiilor statutul fostilor aparatcici de nivel inalt si al securistilor. Prin cea mai autorizata voce a sa, presedintele tarii, statul democratic roman a condamnat regimul comunist drept ilegitim si criminal. Pensiile celor responsabili pentru aceasta criminalitate trebuie sa reflecte, prin penalizare, participarea la samavolnicii, nu sa-i recompenseze cu dubioasa, intolerabila generozitate. (VT)

sâmbătă, 3 aprilie 2010

ION ILIESCU DESPRE BISERICĂ ŞI CĂMINUL CULTURAL, BISERICA ACTIVIŞTILOR COMUNIŞTI


Pentru că sîntem în preajma Paştelui, iată ce propunea Ion Iliescu în 1970: transformarea căminului cultural într-0 biserică a comuniştilor.

ANIC, Fond 3 – CC al UTC, dosar 2/1970

„Am făcut odată un paralelism cu bisericile – această instituţie ideologică concurentă a noastră. Sigur biserica are o tradiţie istorică cu care acţionează asupra conştiinţei oamenilor, dar cum reuşeşte o singură persoană, acest popă să impună respectul faţă de această instituţie şi să nu intre cu noroi în biserică şi să-şi scoată pălăria, să respecte o anumită ţinută. De ce să nu transformăm căminul cultural într-o instituţie respectată şi respectabilă. Eu cred că putem să propunem o asemenea sarcină.”

ION ILIESCU ÎN 1970 DESPRE RADIO EUROPA LIBERĂ

Public aici în exclusivitate cîteva fragmente din cuvîntări ţinute de Ion Iliescu în 1970, pe cînd era prim secretar al CC al UTC şi ministru pentru problemele Tineretului (dec. 1967 - mart. 1971).

În 2001, Ion Iliescu, aflat la al treilea mandat de preşedinte, a înmînat celor de la Europa Liberă distincţii "ca semn al durabilei recunoştinţe şi preţuiri a poporului român" (medaliile şi diplomele au fost returnate în 2004, în semn de protest faţă de decorarea lui C.V. Tudor de către acelaşi Ion Iliescu). Din stenogramele aflate la Arhivele Naţionale putem acum afla ce credea Ion Iliescu despre Radio Europa Liberă pe cînd era înalt demnitar comunist. Este de reţinut că declaraţiile citate sînt făcute cu doar un an înainte ca Ion Iliescu să fie trecut pe linie secundară de către Nicolae Ceauşescu, prin mecanismul rotaţiei cadrelor. După cum se vede, Iliescu nu avea deloc o poziţie moderată în raport cu linia oficială, aşa cum avea să pretindă ulterior, dimpotrivă! (A. Cioflâncă)

UPDATE: Citiţi AICI şi comentariul lui Vladimir Tismăneanu pe marginea acestor documente. Au preluat ştirea Realitatea (aici, aici şi aici), Adevărul, România Liberă, Ziarul de Iaşi şi Newsiaşi.

Cuvîntul tovarăşului Ion Iliescu la Plenara Consiliului pentru munca în rîndul elevilor, 18 aprilie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 4/1970)

“Trebuie să combatem anumite tendinţe şi atitudini faţă de străinătate – de ploconire – atitudini pe care le-am moştenit de la clasele dominante din trecut. (...) Spun acest lucru, tovarăşi, deoarece mai sînt şi astăzi atitudini de acestea de ploconire servilă faţă de străinătate. Sînt o serie de cercuri ostile ţării noastre, o serie de posturi cum este «Europa liberă» unde o serie de oameni îşi desfăşoară o activitate de proferare la adresa ţării noastre, a orînduirii noastre socialiste. Spun acestea [pentru] că sînt chiar o serie de elevi care ascultă cu regularitate aceste posturi. Unii din ei preiau o serie de lucruri şi le prezintă în contactele cu ceilalţi. Sînt o serie de emisiuni de muzică conduse de Cornel Chiriac care prezintă muzică din aceasta «pop» şi «beat». De asemenea, se dedă la afirmaţii cu caracter ostil la adresa ţării noastre. Este o activitate împotriva propriului lor popor, ţării lor.

În legătură cu acest lucru trebuie să dezvoltăm o atitudine mai combativă, de înţelegere a caracterului duşmănos al activităţii unor asemenea cercuri. Faţă de aceste cercuri să manifestăm o atitudine activă de pe poziţiile noastre politico-ideologice.

(...) Recent a apărut un decret cu combaterea contravenţiilor în societatea noastră. Tot felul de manifestări din acestea care vizează ordinea publică, care atentează la liniştea publică, manifestări de huliganism, elemente parazitare care trăiesc din speculă, contrabandă, scandalagii, beţivi – printre care se numără şi foarte mulţi tineri.

Este de datoria noastră de a conlucra cu organele publice pentru sprijinul care trebuie acordat pentru apărarea liniştii populaţiei, apărarea ordinii publice. Vrem să facem o practică din formarea acestora echipe de miliţieni care să contribuie la asanarea străzii”.

Notă: După Colindul din decembrie 1968, care a fost înfierat de Ion Iliescu şi văzut ca o „manifestare huliganică, anarhică” (stenograma şedinţei am publicat-o în revista „22”), Ana Şincai, una din persoanele arestate atunci, a fost trimisă în judecată, iniţial pentru „huliganism politic”, apoi condamnată pentru „tulburarea ordinii publice”.


Cuvîntarea tovarăşului Ion Iliescu, prim-secretar al CC al UTC, ministrul pentru problemele tineretului la Conferinţa Comitetului municipal Bucureşti al Uniunii Tineretului Comunist ce a avut loc pe data de 15 decembrie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 30/1970).

“(…) Eu aş vrea să subliniez necesitatea de a introduce un spirit mai combativ, un spirit mai militant în organizaţia noastră împotriva unor mentalităţi înapoiate care găsesc o anumită circulaţie, care se datoresc unor influenţe din exterior. Ne aflăm într-o lume plină de confruntări, politice, ideologice, există mulţi vrăjmaşi ai orînduirii noastre, care acţionează pe diverse linii pentru a determina dezorientarea oamenilor, pentru a exercita influenţe ideologice asupra oamenilor noştri.

Postul de radio «Europa liberă» nu este bruiat, este ascultat şi desfăşoară o activitate susţinută, de diversiune. Ce reprezintă acest post de radio este foarte bine cunoscut, este creat, este finanţat de organele de informare ale Statelor Unite, de organizaţia de spionaj a Statelor Unite, de C.I.A. A fost şi demascat ca atare; în parlamentul vest-german s-a cerut deschis guvernului vest-german ca să ceară înlăturarea acestui post de pe teritoriul R.F.G. pentru că este o chestiune şi de demnitate naţională a acestui stat care pledează, care promovează o anumită deschidere în politica internaţională şi este o încălcare chiar a suveranităţii acestui stat menţinerea unui post alimentat de oficine străine. Cine lucrează la acest post este de asemenea un lucru foarte bine cunoscut, sînt oameni, sînt fugari, sînt oameni vînduţi, sînt oameni care n-au nimic cu interesele poporului nostru, sînt elemente înrăite, duşmănoase, foşti legionari sau fugari mai recenţi, nişte băieţi zăpăciţi de o anumită propagandă şi care pînă la urmă nu au găsit altă sursă de existenţă decît de a se pune în slujba acestor cercuri vrăjmaşe ţării noastre cum este Cornel Chiriac şi cum sînt fraţii Petrescu şi care mai sînt acolo, la postul acesta de radio.

Spun aceasta, tovarăşi, [pentru] că întîlnim printre unii tineri de-ai noştri chiar şi nişte întrebări, printre întrebările pe care le pun elevii într-o serie de şcoli şi o seamă de alţi tineri, de unde se vede sursa de inspiraţie foarte directă de la acest post de radio şi se constată şi o anumită doză, una din platformele ideologice ale acestui post de radio este de a alimenta acest sentiment de ploconire servilă, de slugărnicie în faţa occidentului, occidentului luminat, promotor al libertăţii individului în lumea contemporană”.