miercuri, 29 decembrie 2010

STUCK IN NEW YORK (LA MULŢI ANI TUTUROR!)


Unde sunt probleme, hop şi eu. A nins teribil in New York în week-end-ul trecut, a fost frumos pentru turiştii din oraş, dar nu şi pentru cei care au dorit să plece. Aeroportul JFK a fost închis două zile şi între timp s-au acumulat numeroase zboruri restante. Parcă este miting pe aeroport, după cum puteţi observa din fotografii. Dimineaţă zborul dinspre Los Angeles cu care am ajuns în New York a plecat cu o întârziere de 4 ore pentru ca era prea aglomerat pe JFK. Noroc ca mi-am luat cu mine Timothy Snyder, Bloodlands, care are 500 de pagini. Iar pentru alţii a fost şi mai rău: este scandal mare aici din cauza lipsei de coordonare dintre aeroport şi liniile aeriene, care a făcut ca, de exemplu, pasagerii unui zbor să stea 11 ore în avion DUPĂ aterizare.

Când am ajuns în New York am aflat cu deosebită plăcere că zborul KLM spre Europa în care trebuia să fiu a fost anulat pentru a două zi. Astăzi au zburat doar restanţierii din week-end. Aşa că iată-mă cazat într-un Hilton oferit de KLM şi scriind despre noua aventură pe care nu mi-o doream. Oricât de frumos va fi fiind aici de anul nou, în Times Square şi aiurea, mi-aş dori totuşi, oricât de greu ar fi de crezut, să fac revelionul cu cei dragi, în România. După ce norul vulcanic islandez m-a blocat în Paris în aprilie, după furtuna din Israel de acum două săptămâni când am dansat cu avionul în aer şi era să se termine prost şi după ziua de azi petrecută pe aeroporturi între zboruri întârziate şi anulate, mi-a cam ajuns pe anul acesta şi pentru încă vreo doi.

La mulţi ani tuturor!

luni, 27 decembrie 2010

LOS ANGELES MUSEUM OF THE HOLOCAUST

Am vizitat pe 27 decembrie 2010 Los Angeles Museum of the Holocaust, de a cărui existenţă am aflat recent şi care, de altfel, abia a fost deschis, în octombrie 2010. De fapt, acum trei luni au fost inaugurate noua clădire şi noua expoziţie, pentru că istoriceşte muzeul există din 1961, fiind fondat de câţiva suprevieţuitori ai Holocaustului. Muzeul, cu acces liber, este neaşteptat de bine realizat, un avantaj constituindu-l faptul că are în patrimoniu numeroase artefacte originale - spre deosebire de muzeul "concurent" din Los Angeles, Simon Wiesenthal Museum of Tolerance, unde expoziţia privind Holocaustul se bazează mult pe display construit, tehnologie, mesaj audio şi video, şi interactivitate. Nici LAMH nu este străin de utilizarea tehnologiei recente în cadrul expoziţiei, spectaculoasă fiind o vitrina cu ecran touchscreen unde se află fotografii cu victime ale Holocaustului care pot fi aranjate de vizitatori cu o simplă atingere ce relevă şi un mesaj privind identitatea şi destinul persoanelor (vezi video).





Pe parcursul şederii în Los Angeles, mi-a fost gazdă şi ghid Denise Roman, cercetătoare originară din România. După ce a copilărit în Bucureştiul ceauşist, Denise a plecat din ţară în anii '90, întâi în Canada apoi în Statele Unite. Şi-a luat doctoratul la York University (Toronto) în 2002 cu o lucrare publicată cu titlul Fragmented Identities. Popular Culture, Sex, and Everyday Life in Postcommunist Romania, New York, Toronto: Lexington Books, 2003, 2007 (o puteţi găsi pe Google books sau pe Amazon). Denise este cercetătoare la UCLA, specializată fiind în cultural studies şi women studies. Este, de asemenea, membră în Authors Guild of America, ca autoare de poezii, proză pentru copii şi piese de teatru. Tatăl ei, Carol Roman, supravieţuitor al Holocaustului din România, şi-a publicat memoriile sub pseudonimul Calmo Rose - Războiul unui inocent, Bucureşti, Editura "Evenimentul Românesc", 2002, având şi o ediţie în limba engleză publicată în SUA - The Violonist, Los Angeles, Duende Books, 2007 (disponibilă, de asemenea, pe Google Books şi Amazon). Mulţumesc, Denise!


miercuri, 22 decembrie 2010

CONFERINŢĂ LA WASHINGTON

Pe 21 decembrie a.c., am prezentat la United States Holocaust Memorial Museum din Washington DC, la invitaţia lui Radu Ioanid şi cu sprijinul IICCMER, o comunicare cu titlul Genocidal Killings and Mass Graves in 20th Century Romania. A fost vorba despre proiectele de arheologie forensică angajate în România şi, ca studiu de caz, am prezentat experienţa proprie din cadrul proiectului pe care l-am coordonat sub tutela Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" şi care a dus la descoperirea de către arheologii conduşi de Neculai Bolohan a unei gropi comune în pădurea Vulturi din comuna Popricani- Iaşi.


Prezentarea, moderată de Anatol Steck de la Divizia Arhive a USHMM, a avut parte de o prezenţă selectă şi îi amintesc pe : Mark Roseman (senior scholar bursier al Muzeului, profesor la Indiana University, autor al unei cărţi importante despre conferinţa de la Wannsee), Vladimir Tismăneanu (profesor la Maryland University, preşedinte al Consiliului Ştiinţific al IICCMER), Paul Shapiro (director al Centrului de Studii Avansate al USHMM), Martin Dean (istoric din noua generaţie, autor al unor cărţi despre jefuirea evreilor în timpul Holocaustului), Suzanne Brown-Flemming (directorul programului visiting scholars din USHMM), Karel C. Berkhoff (fellow al USHMM), Alexandru Muraru (la fel), Stephen Feldman (responsabil cu publicaţiile în cadrul Muzeului), Vadim Altskan (angajat al Diviziei Arhive), Joseph Tolz (fellow la USHMM), Eric Steinhart (responsabil cu arhiva International Tracing Service), Şerban Brebenel (reprezentant al Ambasadei României în SUA) etc.

luni, 20 decembrie 2010

MAREA DESPĂRŢIRE DIN CULTURA ROMÂNĂ - interviu in publicatia ACUM

de Stefan N. Maier (19-12-2010) în ACUM.
 

Domnule Cioflâncă, in afara de dv. au mai fost si alti cercetatori care au fost membri atat ai Comisiei Wiesel cat si ai Comisiei Tismaneanu?
Da, profesorul Andrei Pippidi. Între cele două memorii, cea a Holocaustului şi cea comunismului, s-a produs o fractură, undeva la sfârşitul anilor ‘90. Faliile create atunci în lumea intelectuală se observă şi astăzi – unele s-au diminuat, altele s-au adâncit. Ca exemplu actual al acestei simptomatologii, urmăriţi vă rog disputa apărută în urma emisiunii controversate, de pe postul public, a Eugeniei Vodă în care Ion Cristoiu i-a făcut portret de ingenuu lui Corneliu Zelea Codreanu fără ca moderatoarea să intervină ponderator, cum i-o cere legea şi deontologia. Am semnat o scrisoare de protest, alături de zeci de intelectuali, la care a venit răspunsul persiflant, un contra-protest, semnat de alte zece figuri publice. Aşadar, divorţul persistă. Ocupându-mă şi de istoria Holocaustului şi de cea a comunismului, am prieteni şi într-o parte şi în alta, şi nu este uşor să ţin un echilibru. Pot înţelege motivele acestei mari despărţiri, cred una dintre cele mai importante din cultura română contemporană – motive profesionale, culturale, politice, personale, europene. Dar puterea mea de înţelegere are şi ea limite. Uitându-mă la cele două mari tragedii din secolul XX, văd mai multe similarităţi şi motive de comparaţie, decât de despărţire, dispută sau ignorare reciprocă. Fireşte, fiecare câmp intelectual are autonomia sa şi fiecare subiect trebuie studiat în sine. Este perfect normal să te pricepi la istoria comunismului, nu şi la istoria Holocaustului – specializările se construiesc greu, migălos, prin travaliu de arhivă şi reflecţie teoretică. Dar nu este firesc să ignori sau să dispreţuieşti istoria Holocaustului tocmai pentru că studiezi istoria comunismului. Aici este marea problemă: o sursă a marii despărţiri este credinţa păguboasă că cele două memorii şi istorii se exclud reciproc sau că s-ar afla în competiţie. Or comparaţia poate fi de mare ajutor. Numai comparaţie veritabilă să fie – cu observarea onestă şi a similarităţilor, şi a deosebirilor – nu suprascriere sau supradimensionare competitivă.

Până la urmă, la ce poate ajuta comparaţia între istoria Holocaustului şi istoria comunismului?
În primul rând, spunând ambele istorii facem un exerciţiu autoreferenţial – şi spun aceasta pentru a deconstrui o altă neînţelegere. Nu doar istoria comunismului este despre noi, ci şi istoria Holocaustului. Istoria evreilor ucişi de statul român este istorie a României. Ambele poveşti sunt despre statul român, cu tot cu cetăţenii săi, şi eşecurile sale în faţa modernizării. Şi, ca să nu sune foarte abstract, este vorba de eşecuri care au lăsat în urmă sute de mii de victime. România are probleme extraordinare cu propriul trecut, iar multe dintre ele sunt încă ascunse iresponsabil sub preş. Lucrând ca istoric, pot observa foarte bine cum sunt administrate tăcerile, tabuurile, interdicţiile, minciunile privind istoria recentă în instituţiile româneşti şi, lucru foarte trist, chiar în cazul unor istorici a căror misiune ar fi trebuit să fie adevărul cu orice preţ. În doilea rând – şi mă opresc aici, pentru că discuţia este lungă, predau lucrurile acestea la facultate un semestru întreg – ideologiile şi regimurile nedemocratice au logici de funcţionare similare, uneori şi surse comune, iar cercetarea încrucişată ajută extraordinar cunoaşterea.

Considerati ca Rapoartele elaborate de aceste doua comisii au puncte comune? Daca da, in ce constau acestea?
Ambele rapoarte sunt expresia voinţei politice şi profesionale de a cerceta, recunoaşte şi semnala oficial, într-un document asumat de statul român, adevăruri importante şi inconfortabile din istoria noastră recentă. Sunt sigur că nu exagerez când spun că Rapoartele sunt o piatră de hotar. Aceasta nu înseamnă că atitudinea statului român s-a schimbat decisiv şi inconturnabil de atunci sau că istoriografic au fost fixate adevăruri pentru veşnicie. Spun doar că unele lucruri sunt conştientizate mult mai clar astăzi de către o masă critică. Instituţional, s-au deschis multe uşi prin funcţionarea celor două Comisii şi mult mai mulţi oameni sunt angajaţi astăzi în cercetarea secolului XX, în devoalarea arhivelor şi în reflecţii asupra nenorocirii prin care am trecut. În privinţa Rapoartelor, sunt câteva lucruri pe care le voi menţiona doar în memorii, dacă le voi scrie vreodată. Deocamdată atrag atenţia asupra unui fapt: în timp ce raportul Comisiei Wiesel a fost expresia cercetării istorice din acel moment, bazându-se într-o bună măsură pe cercetări şi documente publicate deja de către cercetători, membri ai Comisiei, consacraţi în Occident, Comisia Tismăneanu a trebuit să adauge la contribuţia specialiştilor cunoscuţi multe subiecte şi cercetări noi, pentru care a fost nevoie de efortul contracronometru al unor cercetători mai tineri prin arhivele abia întredeschise.

Recent, IICMER unde activati in calitate de director al Departamentului „Societate, economie şi instituţii” a adaugat un important disclaimer pe situl Internet. In ce consta acesta si care este semnificatia lui?
În 2007, Institutul a demarat un proiect privind crearea unei baze de date online cu informaţii despre deţinuţii politici din timpul comunismului. Cercetătorii institutului au fotocopiat integral fondul arhivistic de la Jilava cuprinzând fişele matricole penale ale celor încadraţi administrativ de regimul comunist ca “deţinuţi politici” şi, după prelucrare, documentele au fost postate pe site-ul IICCMER progresiv. Acum s-a ajuns la litera R şi vorbim de zeci de mii de fişe. Utilizând ştiinţific fişele, am descoperit că în categoria mare a celor definiţi administrativ ca “deţinuţi politici” intrau – pe lângă cei care s-au opus comunismului motivaţi de un crez democratic sau care au fost consideraţi  “duşmani” prin interpretarea stocastică a ideologiei – şi criminalii de război condamnaţi sau cei arestaţi ca urmare a asocierii României comuniste la efortul european de denazificare, defascizare. De exemplu, pentru majoritatea criminalilor de război de care mă ocup în cercetările proprii, condamnaţi în procesul din 1948 pentru implicarea în pogromul de la Iaşi, există fişe matricole penale în fondul copiat de IICCMER. Ca urmare, ne-am simţit datori să facem o delimitare. Pe de o parte, am explicat în disclaimerul de care aţi pomenit că am publicat integral fondul pentru a respecta două principii arhivistice importante: cel al păstrării integralităţii fondului şi cel al respectării organizării arhivei conform criteriilor creatorului arhivei (Administraţia Penitenciarelor în acest caz). Stabilirea de clasificări, după criterii ştiinţifice, între “deţinuţii politici” este un lucru pe care istoriografia trebuie să îl facă în viitor. Ceea ce am putut face noi în acest moment – şi acest lucru a fost subliniat foarte clar de noua conducere a IICCMER – a fost să afirmăm public că ne asumăm, ca instituţie publică, doar valorizarea memorială a celor care s-au opus comunismului de pe poziţii democratice sau au devenit victime nevinovate ale mecanismelor terorii, nu şi a celor care au fost inspiraţi în anti-comunismul lor de alte forme de totalitarism şi extremism.

Considerati ca in prezent istoricii au la dispozitie toate datele primare pentru a scrie istoria Holocaustului şi a comunismului sau au rămas capitole deschise care inca necesita completari?
O, suntem abia la început. Uitaţi-vă la istoriografia occidentală privind Holocaustul – una dintre cele mai profesioniste şi sofisticate din lume. De şase decenii se tot depun straturi de cunoaştere istorică şi încă mai este mult de făcut. În recenta şi deja faimoasa sa carte, Bloodlands, Timothy Snyder mută accentul, în istoria Holocaustului, de pe Auschwitz pe masacrele antisemite din estul cotinentului. Or în această zonă există arhive întregi care nu au fost deschise şi altele care nu au fost explorate şi interpretate. De asemenea, o parte din arhivele privind perioada comunistă abia acum devin accesibile cercetătorilor. Desigur, istoria generală a comunismului românesc poate fi scrisă şi au fost publicate deja lucrări fundamentale, dar ne lipsesc piese din puzzle. Semnalez, pentru exemplificare, o absenţă importantă şi în cazul istoriei Holocaustului şi în cel al istoriei comunismului: nu avem istorii sociale ale celor două fenomene aşa decât nu putem decât să speculăm în privinţa modului în care societatea a interacţionat cu mecanismele infernale ale crimei şi terorii. Nu avem istorii instituţionale, istorii economice, nu beneficiem de prea multe monografiii privind personaje importante etc.

Apropo de lucruri inedite, aţi descoperit recent o groapă comună în judeţul Iaşi, rezultată în urma unui masacru necunoscut istoricilor până acum. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre descoperire.
Aveam informaţii din presa de la începutul anilor 2000, care spuneau că în pădurile din comuna Popricani din judeţul Iaşi s-ar găsi gropi comune din timpul Holocaustului. La îndemnul istoricului Radu Ioanid, am mers pe urme şi am realizat interviuri de istorie orală în zonă care mi-au confirmat informaţiile: mai mulţi martori mi-au povestit cum, imediat după intrarea României în război, în iunie 1941, coloane de evrei din Iaşi au fost escortate de armată şi împuşcate în pădurile din preajmă. Fără discriminare – bărbaţi, femei, copii, bătrâni… Cu sprijinul Institutului pentru Studierea Holocaustului din România am format o echipă de arheologi, condusă de dr. Neculai Bolohan, cu care am început explorările în pădurea Vulturi. Am identificat un martor care a asistat la masacru, pentru că soldaţii au crezut că este evreu şi era cât pe ce să fie împuşcat. Groapa comună a fost găsită exact pe locul indicat de acest martor, pe nume Vasile Enache. Am anunţat autorităţile şi din acel moment am lucrat în parteneriat cu Parchetul militar pentru a determina dimensiunile gropii, numărul de victime şi pentru a identifica artefacte. În acest moment ştim cu siguranţă că vorbim despre victime civile, pentru că am găsit rămăşite ale unor copii şi femei, precum şi resturi de îmbrăcăminte şi accesorii aparţinând unor civili. Nu am găsit nasturi metalici de uniforma militară, plăcuţe sau bocanci de armată. Victimele sunt în număr de câteva zeci, expertiza din ancheta penală urmând să stabilească cu precizie numărul acestora. Pe baza documentelor si a mărturiilor de istorie orală, putem face aprecieri asupra provenienţei victimelor şi criminalilor. Evreii ori sunt din oraşul Iaşi, ridicaţi în timpul pogromului de la sfârşitul lui iunie 1941, şi împuşcaţi la câţiva kilometri distanţă, ori din Sculeni-târg, de unde armata română e evacuat populaţia evreiască în prima săptămână de la declanşarea operaţiunii Barbarossa şi a împuşcat-o în spaţiul de câţiva kilometri dintre Prut şi oraşul Iaşi.

Spuneţi-vă câteva elemente din agenda de lucru a cercetătorului Adrian Cioflâncă de anul viitor.
Se anunţă un an foarte plin, unul dintre cei mai complicaţi de până acum. Am foarte multe proiecte la IICCMER şi Institutul de Istorie “A.D. Xenopol”, în colaborare cu mai mulţi colegi. Coordonez împreună cu Vladimir Tismăneanu o enciclopedie a nomenclaturii comuniste; voi fi din acest an redactorul şef al Anuarului IICCMER şi vom ieşi cu un număr despre represiune şi control social în România comunistă; cu Mihai Chioveanu de la Universitatea Bucureşti vom încerca să construim un volum de studii care să reflecte stadiul actual al cunoştinţelor privind implicarea României în Holocaust; trebuie să finalizez un proiect mai vechi împreună cu Radu Ioanid şi Liviu Rotman pentru a publica, cu grilă ştiinţifică, dosarul de la Securitate de urmărire informativă a istoricului israelian Jean Ancel; voi pregăti cu colegul ieşean Andi Mihalache o conferinţă IICCMER/KAS şi un volum despre istoria politică a tineretului din România în secolul XX; vom ieşi cu un număr special din revista Institutului pentru Studierea Holocaustului din România privind groapa comună de la Popricani şi masacrele antisemite comise de armata română odată cu intrarea în război alături de armata nazistă. În plus, voi pregăti conceptul unei expoziţii realizate la Iaşi privind pogromul de la Iaşi, pentru că în 2011 se împlinesc 70 de ani de la această tragedie. Va fi publicat şi un catalog al expoziţiei. Anul viitor, IICCMER va relansa proiectele de arheologie forensică şi mă voi ocupa de coordonarea lor, pe baza experienţei obţinute de mine şi de echipa de arheologi la Popricani.  Există în plan şi mai multe conferinţe internaţionale. Zilele acestea voi face o prezentare la Washington, la USHMM, despre proiectele de arheologie forensică din România. Anul viitor voi vorbi despre pogromul de la Iaşi la Convenţia ASN de la New York. Apoi voi fi la o conferinţă ICR organizată la Ierusalim, despre acelaşi subiect. Şi aşa mai departe…

Adrian Cioflâncă 

Director al Departamentului Societate, Economie şi Instituţii din IICCMER şi cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi (Academia Română). A participat activ la trei iniţiative ale statului român, cu o triplă dimensiune – academică, reparatorie şi memorială: în perioada 2003-2004, a fost membru în Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, în 2006 a fost  expert în Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, prezidată de Vladimir Tismăneanu, iar în intervalul 2007-2009 a fost membru în Comisia Prezidenţială Consultativă pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Este co-autor al „Rapoartelor Finale” ale Comisiei Wiesel (Polirom, 2005) şi Comisiei Tismăneanu (Humanitas, 2007). Reprezintă România ca expert în The Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research. Tziporah Wiesel Fellow al United States Holocaust Memorial Museum (2009). Participant la mai multe proiecte de cercetare internaţionale. A coordonat, în colaborare, mai multe volume, între care: In medias res. Studii de istorie culturală (împreună cu Andi Mihalache), Iaşi, Editura Universităţii „Al. I Cuza”, 2007; Cultură politică şi politici culturale în România modernă (împreună cu Alexandru Zub), Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2005; Memorie şi uitare în istorie, număr tematic al revistei “Xenopoliana. Buletinul Fundaţiei Academice «A. D. Xenopol»”, XI, 3-4, 2003 etc. Domenii de interes: cultura politică, discursul, moştenirea şi memoria regimurilor nedemocratice, istoria Holocaustului şi a comunismului, istoria culturală, teoria şi metodologia studiilor istorice, istoria modernă a României şi a Europei de Est.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

XENOPOLIANA: MEMORIE ŞI UITARE ÎN ISTORIE (ed. A. Cioflâncă)

Ofertă de sărbători: puteţi descărca de AICI, timp de şapte zile începând din 18 decembrie a.c., revista "Xenopoliana" cu tema Memorie şi uitare în istorie, pe care am editat-o în 2003. Puteţi vedea mai jos cuprinsul.

marți, 14 decembrie 2010

ANUARUL ÎN LIMBA ENGLEZĂ AL IICCMER

History of Communism in Europe. A New Journal in Comparative Politics

From 2006 to 2009, the Institute for the Investigation of the Communist Crimes in Bucharest has published its yearbook only for the Romanian readers. The Institute has marked its fifth anniversary and its change in the scholarly leadership by launching the international series of the journal under a new title and format: History of Communism in Europe (HCE). This periodical provides an interdisciplinary forum for explorations in the multifaceted history of the Communist regimes in Romania, Eastern Europe, and elsewhere. HCE aims to attract Romanian and international scholars interested in the history and the memory of the far-left ideologies, which have preceded, coincided with, and followed in the wake of the Cold War.

The editors encourage original contributions regarding the largely unknown or under-studied aspects of the Communist past in Europe. All articles are blind-refereed, except when invited. The first issue published by Zeta Books discusses the theme of Memory, Nostalgia, and Historical Past.

Future issues will deal with:
  • The interaction between Communist ideology and society, economy, education, culture, and religion.
  • Intellectual life under Communist dictatorship.
  • The study of the repressive mechanisms.
  • The impact of ideological radicalism on public policy, political attitudes, and decision-making between 1945-1989.
  • The contemporary revival of far-left ideologies in the Western hemisphere, Russia and elsewhere.
  • Ethnic minorities under Communist ideologies.
HCE promotes original scholarship that demonstrates an awareness of the methodological problems raised by the study of totalitarianism. A special feature of the journal will be its Book Review section. The contributor of a study, article or review-article receives a copy of the journal issue. The authors may purchase additional copies or offprints. The studies, articles and reviews which have been accepted and published become the property of the Journal, and permission to republish must be obtained from the editors.

The books sent for reviewing purposes may belong to the author of the book-review, after its publication.
All catalogues, brochures and leaflets from the academic publishers may be sent to the address below. Also, books for review should be sent to:
IICCMERHistory of Communism in Europe Str. Alecu Russo 13-19, apt. 11, sector 2, Bucharest, Romania
First issue: HCE 1 (2010) - Politics of Memory in Post-communist Europe
 

TABLE OF CONTENTS - VOLUME 1 (2010):
Politics of Memory in Post-communist Europe

ARGUMENT
Mihail Neamțu: Studying Communism in Eastern Europe: Moral Clarity, Conceptual Diversity, and Interdisciplinary Methodology 
 
I. Miscellanea 
 
Vladimir Tismăneanu: Coming to Terms with a Traumatic Past: Reflections on Democracy, Atonement, and Memory 
Paul Hollander: Political Pilgrimages: Their Meaning, Aftermath, and Linkages 
Brendan Purcell: Alexander Solzhenitsyn’s Overcoming Personal, Political and Historical Amnesia Through Literary-Aesthetic Anamnesis 
Jean-Claude Polet: Histoire, Mémoire et Eschatologie 
John Ely: Re-Membering Romania:A Ghost Story 
 
II. Memory in museums and memorials 
 
Radostina Sharenkova: Forget-Me(-Not): Visitors and Museum Presentations about Communism before 1989 
Simina Bădică: The Black Hole Paradigm. Exhibiting Communism in Post-Communist Romania 
 
III. Artistic portrayals of memory 
 
Masumi Kameda: Collective Memory of Communism in Croatia since 1994: Comparative Analysis of Contemporary Arts and National Narratives 
Oana Popescu-Sandu: “Something Nice to Remember”. Silence and Memory Between Generations in Two Gulag Films
Caterina Preda: Looking at the Past Through an Artistic Lens: Art of Memorialization 
 
IV. Remembering Communism in Central and Eastern Europe
 
Ina Dimitrova: How We Raised a Monster: Constructing the Image of Socialism During the Post-Socialist Period in Bulgaria 
Sergiu Gherghina: Attitudes towards the Communist Past in Five Central and Eastern European Countries 
Anastas Vangeli: Facing the Yugoslav Communist Past in Contemporary Macedonia: Tales of Continuity, Nostalgia and Victimization 
Lori Amy: Re-Membering in Transition: The Trans-national Stakes of Violence and Denial in Post-Communist Albania 
Peter Ulrich Weiss: Revolution without revolutionaries?On the debate about the nature of the upheaval in 1989-90 in the GDR and its protagonists as seen in the context of its 20th anniversary
Meike Wulf: Politics of History in Estonia: Changing Memory Regimes 1987-2009 
 
V. Reviews 
Simon Sebag Montefiore, Le jeune Staline (Ștefan Bosomitu). 
Vlad Georgescu, Politics and History. The Case of Romanian Communists (1944-1977) (Cristina Roman) 
Ralph Darlington, Syndicalism and the Transition to Communism. An International Comparative Analysis (Dan Drăghia) 
Maria Bucur, Heroes and Victims: Remembering War in Twentieth-Century Romania (Andrei Muraru).
Orlando Figes, Les chuchoteurs: Vivre et survivre sous Staline (Mia Jinga) 
 

luni, 13 decembrie 2010

Am văzut moartea cu ochii

AICI ştirea TVR despre povestea de la Tel Aviv.

Duminică seara, 12 decembrie 2010.

Când mi s-a spus prima dată, pe aeroport în Bucureşti, că la Tel Aviv este vreme rea, nu am dat mare atenţie. Ei, bate vântul mai tare, mi-am zis, asta este. Trecusem deja sâmbătă prin 15 minute de turbulenţe destul de puternice pe ruta Iaşi - Bucureşti, aşa că îmi făcusem încălzirea. Apoi s-a amânat plecarea cu circa o oră. Nici atunci nu m-am îngrijorat, pentru că ni s-a spus că a fost o simplă întârziere administrativă - avionul nu a fost disponibil mai devreme. Nici măcar în aer nu am avut motive de îngrijorare pentru că până aproape de Israel a fost bine.

Abia când ne-am apropiat de coasta israeliana şi avionul, un Boeing al companiei Tarom, a început coborârea, am simţit urgia de la sol. Vreo zece minute, avionul a fost zguduit de turbulenţe să le spunem tolerabile, dar apoi a devenit din ce în ce mai rău. Furtuna de afară, pentru că furtună era, smuncea aparatul în toate părţile. Apoi am văzut fulgere înfiorătoare. Cu toate acestea, avionul cobora spre aeroport. Am stat o vreme la 5.000 de metri, după care am coborât la 1000 de metri, unde am stat şi mai mult. Avionul părea în continuare o jucărie în mâna unui copil agitat. Din locul din spate unde stăteam vedeam foarte bine cum este tras avionul de forţa vântului, într-o parte şi alta, în jos şi în sus. Atunci mi-a devenit clar, şi mie şi celor din jur că problema este serioasă.

A fost scos trenul de aterizare şi ne-am apropiat de pistă la câteva sute de metri. Ştiam că va fi o aterizare complicată, pentru că turbulenţele făceau ca aparatul să scârţie din toate ţâţânile. Şi când credeam că intrăm în linie dreaptă pentru aterizarea, avionul a început dintr-o dată să urce rapid, cu motoarele turate. Acela a fost momentul în care panica s-a răspândit în avion. Am simţit şi eu, deşi mi-am impus să fiu calm, ca inima mi-o ia razna. Lângă mine, colegii de conferinţă, Michael Shafir şi Irina Cajal au început şi ei să dea semne de agitaţie.

Am urcat la 1.500 de metri după care am început să ne învârtim în jurul aeroportului în mijlocul furtunii. Aveam să aflu mai târziu, de la un corespondent al TVR care se afla în avion şi a reuşit să vorbească cu personalul de bord, că piloţii au cerut permisiune de aterizare la Beirut, Aman şi Cairo, dar ar fi fost refuzaţi pentru că existau evrei la bord. Chiar dacă conflictul din zonă este ultracunoscut, lucruri de acest fel, dacă sunt adevărate, tot sunt greu de înţeles cu mintea umană.

La Bucureşti nu ne puteam întoarce pentru că nu aveam destul combustibil. Aşa încât trebuia forţată aterizarea. La un moment dat, unul din piloţi ni s-a adresat rugându-ne să stăm aşezaţi, cu centurile cuplate. "Are o voce speriată", aud în jur. Au mai trecut vreo zece minute, am luat-o din nou în jos şi apoi din nou în sus cu forţă, mereu zguduiţi, după care pilotul a intervenit încă o dată: "După cum aţi putut observa, am ratat aterizarea în Tel Aviv. Vom reveni în curând cu informaţii suplimentare privind aterizarea." Nu am priceput nimic.

Nu ştiu cât ne-am învârtit cu totul în aer. Probabil vreo jumătate de oră. Piloţii au încercat până la urmă o nouă aterizare. Nu părea mai bine decât prima dată, dimpotrivă, furtuna părea şi mai violentă. Avionul avea momente de comportament haotic, era tras într-o parte şi în alta, cădea din când în când în gol, se apleca periculos cu vârful spre sol. Ştiam că este esenţial să fie stabilizat cât de cât măcar cu câteva zeci de metri înainte de a atinge solul, dar a balansat nesigur până la final. A atins solul violent şi a derapat îndelung până s-a liniştit. Lumea a aplaudat frenetic, am aplaudat şi eu pentru prima dată de când zbor...

duminică, 5 decembrie 2010

BERLIN: EXPOZIŢIA TOPOGRAPHY OF TERROR (pe locul fostului sediu al Gestapoului)

CONTACTE ŞTIINŢIFICE ALE IICCMER LA BERLIN


În perioada 8-11 noiembrie 2010, o delegație a IICCMER compusă din Mihail Neamțu (director științific) și Adrian Cioflâncă (director departament) s-a deplasat la Berlin pentru a stabili câteva punți de colaborare cu instituții-partenere din Republica Federală Germană.

Discuțiile au inclus un dialog cu Dr. Anna Kaminsky, director al Bundesstiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur (dar și membru al Comitetului Științific IICCMER). Au fost analizate premisele existente pentru încheierea unui viitor protocol de colaborare între IICCMER şi Bundesstiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur. S-a explorat între altele posibilitatea organizării unor expoziții fotografice și a unor caravane cinematografice în cursul anului 2011, care să documenteze și pentru publicul german realitățile istoriei sociale ale României din perioada comunistă și post-comunistă. Un titlu ales a fost Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu – film realizat de regizorul Andrei Ujică (prof., Universitatea din Karlsruhe). Dr Kaminsky s-a angajat ca Bundesstiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatursă funcţioneze ca interfaţă pentru alte contacte academice în Germania, facilitînd contactul experţilor români cu larga comunitate academică de limbă germană.

O altă întâlnire facilitată de Konrad Adenauer Stiftunga fost contactul cu Uwe Hillmer de la Stasimuseum Berlin. Situat în partea de est a Berlinului, corpul de clădiri care a aparţinut structurilor de securitate ale fostei Republici Democrate Germane găzduieşte o expoziţie permanentă (fotografii, artefacte, obiecte). Având parte de peste 60,000 de mii de vizitatori anuali, Stasimuseum Berlin oferă – atît prin imaginea de ansamblu a clădirilor, cât şi prin decorul interior amenajat pentru expoziţie –o imagine puternică despre principala instituţie de supraveghere şi tortură a Partidului Comunist German din ex-RDG. Dl Uwe Hillmer şi conducerea Stasimuseum au promis un schimb de experienţă cu partenerii români, în vederea realizării unei expoziţii care să reliefeze rolul Securităţii în subminarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti din Republica Socialistă România.



Delegaţia IICCMER a mai vizitat două expoziţii importante pentru a vedea soluţii muzeografice care ţin de standardele actuale în materie: The Topography of Terror (Muzeul în aer liber construit pe locul fostei clădiri a Gestapo-ului) şi Hitler and the Germans, expoziţie găzduită de Muzel Federal de Istorie, foarte bine documentată şi modern realizată.




De asemenea, într-o vizită efectuată la Wissenschaftskolleg zu Berlin şi la sediul central al Konrad Adenauer Stiftung, Dr Mihail Neamţu a stabilit câteva contacte utile care se vor materializa în două conferinţe găzduite de IICCMER la Bucureşti în cursul anului 2011. Autoritate internaţională incontestabilă în istoria filosofiei germane, Profesorul Terry Pinkard (Visiting Fellow, Wissenschaftskolleg zu Berlin) a acceptat să susţină în luna mai 2011 o prelegere intitulată: „From Hegel to Marx: What Went Wrong”. De asemenea, în discuţia cu Dr Norbert Beckmann Dierkes au fost perfectate detaliile unui viitor colocviu organizat de IICCMER în partneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer pe tema „Churches under Communism: Lessons from the Past”.