PRESA DESPRE COMEMORAREA POGROMULUI DE LA IAȘI

ZIARUL DE IAŞI

Cea mai neagra pata din istoria Iasului, recunoscuta oficial

Decoratii peste orori

Autor: Nicoleta BUNDUC

Data publicarii: 29/06/2011

Vezi galeria foto de la ceremonia de decorare

La 70 de ani de la ororile care s-au petrecut in oras si judet, autoritatile ii recunosc oficial pe supravietuitorii Holocaustului de la Iasi, numindu-i "cetateni de onoare". Este un eveniment istoric dupa ce, zeci de ani, aceste orori au fost tinute ascunse sub pres: mai intii din ratiuni ideologice, apoi din uitare. "Am 89 de ani si imi vine sa pling ca un copil", izbucneste in lacrimi, in fata noastra, un supravietuitor care a trait intreaga viata cu traume de neimaginat. "Ziarul de Iasi", care a prezentat in anii trecuti, in premiera nationala, marturii cutremuratoare ale unor supravietuitori, continua astazi aceasta serie cu alte povesti uluitoare despre supravietuire si curaj ale unor victime. Cifra oficiala a numarului mortilor in Pogromul de la Iasi este de 13.000. In ciuda amplorii sale, tragicul eveniment nu este nicaieri pomenit in programa scolara.

Pentru citi dintre tineri "duminica neagra" si "trenurile mortii" inseamna ceva? In cite scoli s-a pomenit despre exterminarea evreilor din Iasi si, mai ales, citi ani au trecut pina cind autoritatile romane sa recunoasca masacrul? Ei, putinii supravietuitori, la 70 de ani de la calvar, nu contenesc sa isi ascunda lacrimile, teroarea, repulsia. "Oricine asculta un martor devine si el un martor", afirma Elie Wiesel.

Va puteti inchipui cum e sa stati intr-un tren, pe o banca de cadavre, sa beti urina, disperati de sete? Dar cum ar fi sa traiti, dupa ce ati iesit dintr-un vagon de morti, o viata intreaga cu asemenea imagini? "Am 89 de ani si imi vine sa pling ca un copil": acesta este inca sentimentul pe care il poarta regizorul Andrei Calarasu, supravietuitor al Pogromului de la Iasi, decorat alaltaseara "cetatean de onoare" al orasului. Pentru prima data in istoria Romaniei, supravietuitorii ororilor au fost recunoscuti oficial de catre autoritati. "Daca aceasta ceremonie ar fi avut loc acum douazeci de ani, cu siguranta numarul cetatenilor de onoare nu ar fi fost doar sase", a conchis Inalt Preasfintitul Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, prezent la importantul eveniment.

"Oamenii innebuneau, sareau unul la altul, se gituiau"

"Eu am iubit Iasul enorm": asa isi incepe povestea regizorul Andrei Calarasu. Si-a iubit orasul si inca il mai iubeste. Cu lacrimi in ochi, vadit emotionat, regizorul a depanat firul tragicelor intimplari din vara anului 1941. El a fost unul dintre miile de evrei scosi din casa si suiti in trenurile mortii. Pacaliti ca trebuie sa vina la Chestura ca sa isi ia un bilet de ordine sa fie liberi, inspaimintati de sunetul alarmei care anunta ca toti "jidanii" trebuie sa moara. "Eu urma sa dau bacalaureatul pe acea vreme. Eram trei frati si impreuna cu tata tin minte ca am mers la Chestura, in ideea ca vom fi liberi. Au inceput apoi sa ne bata, m-au impuscat in picior, in cap, ne-au suit in trenurile mortii. Daca aveai un dinte de aur in gura, era o nenorocire: ti-l smulgea cu clestele, asa cum iti taia degetul cu totul daca aveai pe el un inel", si-a amintit Andrei Calarasu.

Dupa ce a urcat in tren, imaginile parca rupte dintr-un film de groaza au inceput sa apara una cite una, devenind insuportabile. "Oamenii innebuneau, sareau unul la altul, se gituiau, isi beau urina. La un moment dat am cazut si nu am mai stiut ce e cu mine. Stiu doar ca s-a oprit trenul si ma rugam, Doamne, poate asta e scaparea noastra. S-a auzit deodata o voce de femeie care intreba de ce sintem inchisi in vagoane. I s-a spus ca sintem jidani care am vrut sa tragem asupra armatei romane. Ea, fiind Viorica Agarici, presedinta Crucii Rosii din Roman, a protestat atunci sa ni se dea drumul", a continuat regizorul.

"Cind s-au deschis usile trenului, cadavrele au inceput sa cada"

Momentul salvarii sale nu l-a putut uita niciodata. Era un muribund scos la suprafata dintre zecile de cadavre, pentru ca si-a miscat piciorul. "Dupa opt zile si opt nopti, cind s-au deschis usile trenului, cadavrele au inceput sa cada. Eu aveam 21 de kilograme la 19 ani, atit de mult slabisem in opt zile. Stiu ca am miscat din picior, si atunci femeia m-a scos afara. Nu m-am putut tine pe picioare. Dar am fost salvat de o femeie, si de atunci traiesc", a spus, plingind, barbatul. Numele sau adevarat este Bernard Gropper.

Numele sau de dupa tragedie a fost insa Andrei Calarasu, adica cel al unui supravietuitor din vagonul ce se indrepta spre Calarasi, un vagon plin de oameni a caror vina era etnia: erau evrei. A supravietuit calvarului, a devenit regizor si, din cauza comunismului, pentru ca a refuzat sa intre in partid, a fost nevoit sa plece in Israel in anul 1965. Si-a continuat cariera acolo si a ajuns sa fie producatorul a 1.308 programe de televiziune, fiind cel care a pus la punct televiziunea in Israel. A mai lucrat inca 15 ani dupa ce a iesit la pensie, iar acum s-a intors in tara pentru un film al carui erou este chiar el. Citeva luni pe an le-a petrecut mereu in Iasi.

Pentru ca, desi au trecut 70 de de ani de la tragedie, traieste cu aceeasi durere in suflet si continua, in pofida a toate, sa isi iubeasca orasul. "Este ceva groaznic cind ma gindesc cum i-am vazut pe toti acei oameni. Acum, cind mi s-a oferit aceasta diploma de cetatean de onoare, la 89 de ani, imi vine sa pling ca un copil. Si sper si cred din tot sufletul ca voi, cei tineri, o sa faceti din Romania o tara mai buna", si-a incheiat Andrei Calarasu, plingind de-a binelea, povestea.

"Dumnezeule, cum poti sa permiti asa ceva?"

"Ne-au luat din casa, ne-am sculat duminica dimineata, intr-o zi obisnuita, si nu puteam sa imi inchipui ce va urma. Va spun, acest miracol ca sint in viata nu as putea sa mi-l explic", este inceputul unei alte povesti cutremuratoare, o amintire care l-a urmarit toata viata pe Leizer Finchelstein, si el supravietuitor al Pogromului de la Iasi si proaspat cetatean de onoare al orasului. "Nu imi explic miracolul, nici Dumnezeiesc, poate doar o minune. Pentru ca atunci am devenit atei cu totii, nu am mai crezut nici unul in Dumnezeu. Atunci am tipat: «Dumnezeule, daca esti in al saptelea cer, cum poti sa permiti asa ceva? Daca poti sa permiti asa ceva, ori nu esti, ori nu esti Dumnezeu»", a continuat printre lacrimi, indignat, barbatul.

"Cine ne-au scos din casa? Romanii. Politisti si derbedei care de-abia cauta sa profite de o asemenea ocazie. Nemti am vazut doar la poarta chesturii, dar probabil ca erau si ei responsabili cu organizarea. Ne-au scos din casa, ne-au incolonat, eram sase frati si tata. Ne-au dus cu miinile ridicate si ne-au despartit de surori si de mama. Va spun, nu as dori nici unei mame, indiferent de etnie, sa treaca prin ce a trecut mama mea. Nu am mai avut speranta ca ne vom mai vedea", a adaugat Leizer Finchelstein.

"Mama a fost cea mai norocoasa femeie din cartier"

Supravietuirea sa poarta titlul de minune, ca o ironie, dincolo de toate scenele cumplite pe care le-a trait ca sa mai poata trai si dupa. "Am fost imbarcati in vagon 120 din care au inceput sa moara. Ca sa facem loc in vagon am facut banci din cadavre. Inchipuiti-va cam cum simte un om... nu va pot explica cum se simte un om obligat sa stea pe cadavre si sa stie ca acolo poate sa fie fratele sau sau tatal sau. Aveam doar 17 ani si jumatate. Pentru ca am plecat la cinci dimineata luni si am ajuns abia la sase dupa-amiaza in Podu Iloaiei, desi erau doar 20 de kilometri, fiind un soare nebun si 36 de grade afara, ne-am supt sudoarea de pe camasa ca sa ne udam buzele si ne-am baut urina. As putea spune la toata lumea ce gust are urina", a povestit barbatul.

In lagar a stat pina la finalul lunii noiembrie. A reusit sa se intoarca acasa si de atunci se intreaba in fiecare zi cum a fost posibil totul. "Aproape nu exista cuvinte ca sa poti sa exprimi prin ce situatii trec oamenii in asemenea lagar, am intrecut orice pogrom din istorie. Ne-am intors acasa cinci din sase, mama a fost cea mai norocoasa femeie din cartier ca ne-am intors atitia. Nu stiu nici acum unde sint osemintele fratelui meu pe care l-am pierdut pe drum. Si tot ma intreb ca un simplu om, care nu am dat vreodata cu o piatra macar intr-un ciine sau intr-o pisica, cum de s-a putut intimpla asa o barbarie? Cum de oamenii se pot transforma in asemenea asasini?", si-a incheiat povestea, tremurind, supravietuitorul Pogromului, acum in virsta de 88 de ani acum.

"90 la suta dintre prietenii mei, colegi de scoala, au ramas orfani atunci"

Cit de socante trebuie sa fie intimplarile pentru ca un copil de trei ani si jumatate sa si le aminteasca perfect o viata intreaga? Mira Sega are 73 de ani, insa virsta la care se trezeste dimineata este cea de trei ani si jumatate. "Erau doi militari. Unul din ei cu pusca la ochi, altul a inceput sa numere. 1, 2, 3... aud perfect si acum, imi amintesc toata scena. A iesit un vecin si a spus ca mai bine sa se traga in el decit sa ne omoare. Nu ne-au impuscat. In schimb, ne-au incolonat cu alti evrei pe mine, pe sora mea si pe parinti. Pe drumul spre chestura am vazut nenumarate cadavre. Tata a fost pus sa spele singele celor impuscati in curtea chesturii. Se auzeau de peste tot urlete ale femeilor si copiilor despartiti de barbati, de frati, de parinti", si-a amintit Mira Sega.

A venit din Israel, acolo unde locuieste inca din anul 1970 impreuna cu sotul ei, pentru a spune ca si ei doi sint supravietuitori ai Pogromului de la Iasi. Pentru ca au vrut sa asiste la o recunoastere a suferintei ascunse parca sub pres zeci de ani de autoritati, la o recunoastere a unor existente negate pina acum. Si de citeva zile, in asteptarea ceremoniei, imaginile din anul 1941 se deruleaza fara incetare in mintea ei.

"Dupa ce am ramas fara tata, pentru ca pe el l-au suit in trenul mortii, nu am avut voie sa ne intoarcem acasa. Noapte de noapte am dormit pe la rude, pe jos, si vedeam suferinta cumplita a mamei mele si a surorii mai mari. Cind, intr-un final, dupa trei luni, s-a intors tata, era plin de paduchi si vorbea prostii, cinta «lingura si strachina, mamaliga-i goala». Mai tirziu si-a mai revenit, dar eu nu am putut sa uit niciodata scena. Si nici imaginea acelei strazi unde erau adunate femeile cu sufletul la gura si pline de speranta ca se vor intoarce si cei dragi lor, femei dezamagite cumplit. Ginditi-va ca 90 la suta dintre prietenii mei, colegi de scoala, au ramas orfani atunci", a incheiat femeia prezenta la ceremonie.

-------

"Decorarea de la Iasi, primul gest de recunoastere care se face in Romania"

"Acordarea titlurilor de cetateni de onoare acestor sase supravietuitori ramasi in oras reprezinta primul gest care se face in Romania si este de maxima importanta. Este prima data cind administratia locala recunoaste la acest nivel cele intimplate in Iasi la acea vreme", a atras atentia Alexandru Florian, directorul general al Institutului National pentru Studierea Holocaustului in Romania "Elie Wiesel".

Asa a inceput ceremonia de decorare a supravietuitorilor Pogromului, ce a avut loc luni seara la Hotel Moldova. Andrei Calarasu, Constantin Benone, Leizer Finchelstein, Marcel Fischer, Iancu Tucarman si Leonard Zaicescu au fost persoanele al caror calvar s-a inregistrat oficial in istoria tarii. La 70 de ani de la Pogromul de la Iasi, autoritatile locale au dispus si efectuarea unui traseu comemorativ si amplasarea a doua placi comemorative pe cladirea fostei Chesturi si pe cladirea Garii.

Evenimentele organizate pentru a comemora cei 70 de ani de la tragedie i-au impresionat si, in acelasi timp, indignat pe unii dintre supravietuitori. "Mi-am permis, fara sa obtin avizare, sa ma duc intr-o scoala sa vorbesc cu elevii despre Pogromul din anul 1941. Va spun sincer ca am rezervat o ora pentru acest lucru, dar am plecat din scoala dupa mai bine de doua ore. Am ramas profund impresionat de faptul ca acesti copii au pus nenumarate intrebari si ca voiau sa stie ce s-a intimplat atunci. Pogromul de la Iasi ar trebui sa fie introdus in manualele de istorie, pentru ca acesti tineri nu sint interesati doar de Internet si jocuri", a punctat Marcel Fischer, supravietuitor al Pogromului si fondator al Operei Nationale Iasi.

Si el, si ceilalti cinci cetateni de onoare decorati luni au imbatrinit odata cu trecerea timpului. Un singur lucru a ramas insa neatins de cei 70 de ani trecuti: amintirea terorii. Pogromul de la Iasi din iunie 1941 a fost unul din cele mai violente din istoria Romaniei. Initiat de catre generalul Ion Antonescu si secondat de autoritatile locale, acesta a dus la uciderea a peste 13.000 de evrei, conform datelor prezentate de catre autoritatile romane.

ADEVĂRUL

Amintiri de la masacrul evreilor din Iaşi

Cosmin Turcu

Evrei percheziţionaţi şi reţinuţi la Iaşi în 1941

În urmă cu 70 de ani, regimul Antonescu dădea ordin ca evreii din Iaşi să fie deportaţi. Azi, supravieţuitorii povestesc cum deportarea a însemnat moarte pentru 14.000 de suflete. Martori la crime comise în plină stradă şi călători în trenuri ale morţii, câţiva supravieţuitori ai masacrului de la 29 iunie 1941 s-au întâlnit ieri la Iaşi pentru a-i comemora pe cei ucişi.

Iancu Zuckerman (88 de ani), Finkelstein Leizer (87 de ani) şi Benone Constantin (91 de ani) sunt trei dintre supravieţuitorii „Duminicii negre", cum este cunoscută ziua de 29 iunie 1941 când a avut loc pogromul de la Iaşi. Erau adolescenţi, însă chinurile la care au fost supuşi i-au maturizat înainte de vreme. „A început ca un trăsnet căzut din senin.

Eram acasă cu familia când au intrat peste noi poliţişti şi jandarmi şi am fost scoşi brutal toţi în stradă, unde erau încolonaţi şi alţi evrei pe drumul către Chestură. Nu am ştiut ce se va întâmpla cu noi până când s-a apropiat de mine un plutonier major. Mi-a tras două palme, mi-a luat ceasul de la mână şi mi-a spus «Măi jidanie, nu vei mai avea nevoie de el!». Atunci am înţeles că va urma ceva teribil", a povestit Iancu Zuckerman, care la câţiva ani după masacru s-a mutat în Bucureşti.

„Şi ăsta-i jidan! Pe el măi!"
În învălmăşeala provocată de arestarea evreilor, Benone Constantin a fost prins pe stradă. „Nişte oameni care mă cunoşteau mi-au spus să fug repede în Păltiniş, satul meu din Suceava. Când am ajuns lângă mănăstirea Golia, m-a văzut Costică Oprea, responsabil cu bufetul de la Liceul Naţional. Era cu o echipă de poliţişti şi a strigat: «Băi, şi ăsta e jidan! Pe el, măi!»", şi-a amintit bătrânul, privind în gol, ca şi cum ar retrăi momentele de acum 70 de ani. Ororile au continuat la Chestură.


„La intrare erau militari cu însemne SS care loveau la întâmplare cu nişte bâte. Pe cine nimerea în cap nu se mai scula, iar următorii trebuiau să calce peste creierii împrăştiaţi. Am stat acolo toată ziua de 29 iunie, timp în care soldaţii au mai împuşcat pe câţiva dintre noi", a povestit Finkelstein Leizer. El trăieşte şi acum la Iaşi împreună cu soţia.
Nouă ore de genocid pe şine
În puterea nopţii, mulţi dintre evreii din Iaşi şi-au găsit sfârşitul. O parte dintre aceştia au fost urcaţi într-un tren cu direcţia Călăraşi, unde au ajuns după cinci zile. Restul au fost trimişi cu un tren de marfă la Podu Iloaiei. O distanţă parcursă în maximum jumătate de oră a fost făcută de acest „tren al morţii" în nouă ore, sub un soare care ardea teribil.


Ce a urmat este greu de imaginat. „În vagonul în care am fost urcat era un strat de 30 de centimetri de bălegar, iar deasupra era turnat var nestins. Ca inginer agronom vă pot spune că această combinaţie poate duce la temperaturi de până la 60 de grade Celsius. Primul mort l-am avut după o oră", a spus Zuckerman.


Aglomeraţia, deshidratarea, căldura şi mirosurile au subţiat tot mai mult rândul călătorilor. „În mijlocul acelei camere de gazare, unul dintre noi a avut ideea să facem bănci din cadavre ca să facem loc. Stăteam pe morţi, iar acolo putea fi fratele sau tatăl meu", a povestit Finkelstein Leizer. După nouă ore de calvar, trenul a ajuns la Podu Iloaiei. Dintre cei aproape 2.000 de evrei numai 800 au ieşit în viaţă.
Au implorat divinitatea
Chinul supravieţuitorilor a continuat însă căci au trebuit să îngroape morţii din vagoane sub ameninţarea soldaţilor înarmaţi. „Aruncam cadavrele în gropi comune şi turnam var deasupra, sperând în fiecare clipă că nu vom fi noi ultimul strat. Până la urmă, nimeni nu a mai murit la Podu Iloaiei", povesteşte Leizer.


Evreii supravieţuitori au rămas la Podu Iloaiei până în noiembrie 1941, când au fost eliberaţi. Unii dintre ei, printre care şi Finkelstein Leizer, au fost trimişi la muncă silnică în carierele de piatră din Basarabia, ca să facă drumuri pentru armata rusă. „Calvarul s-a încheiat abia la 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei, iar noi ne-am trezit fără paznici şi cu porţile deschise. Am reuşit să-i iert pe cei care ne-au făcut aşa ceva, însă nu voi uita niciodată ce-a fost!", a încheiat Leizer.

"În vagon era bălegar, iar deasupra, var nestins. Erau aproape 60 de grade Celsius. Primul mort l-am avut după o oră.''
Iancu Zuckerman 88 de ani

Plăci comemorative şi întâlniri

Pentru a marca 70 de ani de la un ordin care a pus o pată neagră pe obrazul României, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» a organizat o serie de evenimente la Iaşi. În cursul zilei de astăzi vor fi descoperite două plăci comemorative, una pe fostul sediu al Chesturi interbelice, iar a doua pe clădirea Gării, unde mii de evrei au fost urcaţi în „trenurile morţii". Fosta cladire a Chesturii de pe strada Vasile Alecsandri din Iaşi a fost centrul Infernului din iunie 1941. Duminică, supravieţuitorii masacrului s-au întâlnit la Muzeul Comunităţii Evreilor din Iaşi, unde au primit diferite titluri. Aseară, şase dintre supravieţuitori au primit titlul de cetăţeni de onoare ai oraşului.

"Unul dintre noi a avut ideea să facem bănci din cadavre ca să facem loc. Stăteam pe morţi.''
Finkelstein Leizer 87 de ani

"Nişte oameni care mă cunoşteau mi-au spus să fug, dar m-a văzut responsabilul cu bufetul de la Liceul Naţional. A strigat: «Băi, şi ăsta e jidan! Pe el, măi!»''
Benone Constantin 91 de ani

Peste 14.000 de evrei ucişi

Intrarea României în Al Doilea Război Mondial a acutizat măsurile luate de autorităţile române împotriva evreilor. În pregătirea atacului contra URSS, generalul Ion Antonescu a ordonat autorităţilor statului român „închiderea tuturor cafenelelor evreieşti din Moldova", dar şi „să fie identificaţi toţi jidanii agenţi comunişti", iar Ministerul de Interne trebuia „să le interzică circulaţia şi să fie în măsură a face cu ei ceea ce voi ordona când va fi momentul oportun". La începutul războiului, în România trăiau aproximativ 800.000 de evrei. Primul bombardament sovietic asupra Iaşiului avea să declanşeze o adevărată psihoză în rândul populaţiei, care era informată de autorităţi că „evreii au legătură directă cu piloţii sovietici şi că unii evrei ieşeni pilotează chiar bombardierele sovietice".


Potrivit istoricilor, Pogromul de la Iaşi din iunie 1941 a fost cel mai mare masacru de pe teritoriul României în epoca modernă şi primul masacru antisemit major de la declanşarea operaţiunii Barbarossa împotriva Uniunii Sovietice (22 iunie 1941), la care România lui Ion Antonescu a participat ca aliat al Germaniei naziste. „Tragedia din Iaşi a schimbat brutal profilul demografic, social, economic şi cultural al Iaşului, un oraş în care evreii reprezentau jumătate din populaţia de circa 100.000 de oameni. Până la 14.000 de evrei au fost ucişi în timpul pogromului, la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie a anului 1941", a explicat Adrian Cioflâncă, istoric.

Mii de evrei au fost ucişi în plină stradă de soldaţi Foto: cartea veche / Wikipedia

În noaptea de 28-29 iunie 1941, Ion Antonescu a ordonat deportarea totală a populaţiei evreieşti din Iaşi. Decizia va fi revizuită a doua zi, rămânând a fi dislocată doar populaţia masculină adultă. Ordinul prevedea şi executarea sumară a celor care păreau suspecţi. Lucrurile au degenerat ca urmare a punerii în aplicare a ordinului neclar al lui Antonescu. „Mulţi evrei au fost ucişi pe loc, acolo unde au fost găsiţi în oraş de patrule mixte compuse din soldaţi, poliţişti, gardieni şi jandarmi români, soldaţi germani şi civili mânaţi de antisemitism. Alţi evrei au fost masaţi în curtea Chesturii de Poliţie, unde s-a deschis focul în plin", precizează Cioflâncă.
Masacru plănuit?
Ulterior, evreii au fost îngrămădiţi în două garnituri care şi-au căpătat trista faimă de „trenuri ale morţii". Din cauza supraaglomerării, a căldurii, a lipsei apei şi oxigenului, mii de evrei au murit în cele două trenuri sigilate şi păzite de soldaţi. Există o întreagă dezbatere în istoriografia românească legată de rolul pe care l-a jucat generalul Ion Antonescu în pogromul de la Iaşi. O parte dintre istoricii care îl acuză pe Ion Antonescu că a plănuit pogromul de la Iaşi se sprijină pe nota comandantului Garnizoanei din Iaşi, colonelul Constantin Lupu, către generalul Antonescu prin care se plânge că a fost demis din postul său, cu toate că a executat cu „loialitate ordinele sale" (Arhivele Statului, Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar 247/41, f. 10, 25 iulie 1941).


Alţi istorici susţin că generalul Ion Antonescu (acesta, la proces, a negat că ar fi dat ordin) nu a fost implicat în pogromul de la Iaşi, bazându-se pe „anchetele" cerute de conducător generalului Emanoil Leoveanu, dar şi şefului SSI, Eugen Cristescu. Ei mai aduc ca argument ordinul 4914 dat de Ion Antonescu soldaţilor: „Dezordinile întâmplate acum câteva zile la Iaşi au pus armata şi autorităţile într-o lumină cu totul nefavorabilă. Cu ocaziunea evacuării Basarabiei, a fost pentru armată o adevărată ruşine că s-a lăsat insultată şi atacată de evrei şi comunişti, fără a reacţiona. Ruşinea este şi mai mare când soldaţii, din proprie iniţiativă şi de multe ori numai în scopul de a jefui sau maltrata, atacă populaţia evreiască şi omoară la întâmplare, astfel cum a fost la Iaşi".


NEWSIASI
Cea mai rusinoasa pata din istoria Iasului. Ce se intimpla pe 27 - 29 iunie, pe strazile orasului, acum 70 de ani

Cel mai mare masacru de pe teritoriul Romaniei. Primul masacru antisemit major de la inceputul razboiului cu URSS (22 iunie 1941). Pina la 14.000 de evrei ucisi la Iasi, la sfirsitul lunii iunie 1941. Sint faptele istorice care atirna in istoria orasului, scena pogromului din 27 - 29 iunie 1941. La 70 de ani distanta, supravietuitorii macelului s-au adunat la sediul fostei Chesturi, pentru a comemora amintirea victimelor. Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" a organizat mai multe evenimente, printre care amplasarea a doua placi comemorative. Prima, pe strada V. Alecsandri, la sediul fostei Chesturi, unde a inceput macelul. A doua, la Gara, unde mii de evrei au fost urcati in "trenurile mortii". Pe 22 iunie 1941 armata romana trecea Prutul, declansind razboiul cu URSS. Iasul, oras de granita, avea o importanta comunitate evreiasca. Aproximativ jumatate din cei 100.000 de locuitori erau evrei, spune istoricul Adrian Cioflanca. Pina la 14.000 dintre ei au fost ucisi la sfirsitul lunii iunie 1941. Un ordin al maresalului Antonescu si "trenurile mortii" Pe 27 iunie 1941, Ion Antonescu ordona ca Iasul sa fie curatat de catre evrei. Acestia au fost adunati cu forta de pe strazi, din case, din pravalii si inghesuiti la Chestura, pe actuala strada V. Alecsandri. "Mulţi evrei au fost ucişi pe loc, acolo unde au fost găsiţi în oraş de patrule mixte compuse din soldaţi, poliţişti, gardieni şi jandarmi români, soldaţi germani şi civili mânaţi de antisemitism. Alţi evrei au fost masaţi în curtea Chesturii de Poliţie, unde s-a deschis focul în plin", precizează Adrian Cioflâncă. Apoi, evreii care au scapat au fost ingramaditi in doua garnituri de tren. Una a plecat spre Calarasi, unde a ajuns dupa 5 zile. A doua a pornit spre Podul Iloaiei, unde a ajuns dupa 9 ore (!). «Trenurile mortii» au fost inchise ermetic si au circulat intre mai multe gari din Moldova. Trenurile erau pazite de trupe germane S.S. Nimeni nu avea voie sa se apropie de trenuri in gari, sa le dea apa sau sa le deschidă pentru a lua aer. Din cauza mirosului cadavrelor si a mizeriei rezultate ca urmare a conditiilor inumane la care au fost supusi, aproximativ 2.650 de evrei au murit de sufocare sau de sete, iar altii si-au pierdut mintile. O parte dintre ei au fost salvati in gara Roman prin interventia energică a presedintei Crucii Rosii din Roman, Viorica Agarici, ulterior omagiata de Israel cu titlul "Drept intre popoare". Marturiile supravietuitorilor: "Faceam banci din cadavre ca sa facem loc. Stateam pe morti" Iancu Zuckerman 88 de ani "Eram acasă cu familia când au intrat peste noi poliţişti şi jandarmi şi am fost scoşi brutal toţi în stradă, unde erau încolonaţi şi alţi evrei pe drumul către Chestură. Nu am ştiut ce se va întâmpla cu noi până când s-a apropiat de mine un plutonier major. Mi-a tras două palme, mi-a luat ceasul de la mână şi mi-a spus «Măi jidanie, nu vei mai avea nevoie de el!». Atunci am înţeles că va urma ceva teribil" "În vagon era bălegar, iar deasupra, var nestins. Erau aproape 60 de grade Celsius. Primul mort l-am avut după o oră.'' Finkelstein Leizer 87 de ani „La intrare erau militari cu însemne SS care loveau la întâmplare cu nişte bâte. Pe cine nimerea în cap nu se mai scula, iar următorii trebuiau să calce peste creierii împrăştiaţi. Am stat acolo toată ziua de 29 iunie, timp în care soldaţii au mai împuşcat pe câţiva dintre noi" "Unul dintre noi a avut ideea să facem bănci din cadavre ca să facem loc. Stăteam pe morţi.'' Benone Constantin 91 de ani "Nişte oameni care mă cunoşteau mi-au spus să fug repede în Păltiniş, satul meu din Suceava. Când am ajuns lângă mănăstirea Golia, m-a văzut Costică Oprea, responsabil cu bufetul de la Liceul Naţional. Era cu o echipă de poliţişti şi a strigat: «Băi, şi ăsta e jidan! Pe el, măi!»"