vineri, 30 martie 2012

COMUNICAT IICCMER

Schimbare în conducerea IICCMER
 
Adrian Cioflâncă, director al Departamentului „Societate, Economie și Instituții” din cadrul IICCMER, a fost desemnat, prin votul Parlamentului României, în poziția de membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Ca urmare, Adrian Cioflâncă se desparte de IICCMER, după doi ani în care a fost implicat în numeroase proiecte ale institutului: Anuarul în limba română, conferințe naționale și internaționale, proiecte privind istoria instituțională a sistemului represiv, arheologia contemporană, inițiative legislative, sondajele de opinie privind memoria comunismului, completările la sesizările penale etc.
 
Preşedintele Consiliului Ştiinţific şi Comitetul Director al IICCMER îi mulţumesc d-lui Adrian Cioflâncă pentru activitatea sa, stabilind totodată să păstreze colaborarea pe câteva proiecte editoriale (coordonarea numărului următor al Anuarului și a unor volume aflate în curs de finalizare cât și continuarea proiectului de arheologie contemporană).
 
La recomandarea Președintelui Consiliului Științific, noul director al Departamentului „Societate, Economie și Instituții” va fi Dr. Marius Stan, expert în cadrul IICCMER și redactor șef al anuarului internațional al institutului, History of Communism in Europe.
 
Semnează în numele conducerii IICCMER,
Prof. univ. Ioan Stanomir

luni, 26 martie 2012

UN INSTRUMENT ESENȚIAL PENTRU JUDECAREA CRIMELOR COMUNISMULUI

A intrat în vigoare Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
 
Acest demers clarifică dispoziţiile din Codul penal, care prevăd imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, crime contra umanităţii şi de război, stipulând că ele pot fi judecate, indiferent de data la care au fost comise. De asemenea, legea prevede imprescriptibilitatea infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, pentru crimele pentru care nu s-a împlinit încă termenul de prescripţie.
 
IICCMER salută iniţiativa adoptării acestui act normativ, care reiterează principiile Convenţiei asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii, adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite în 1968 şi care poate reprezenta o soluţie pentru judecarea crimelor comunismului (atâta vreme cât este dovedit caracterul lor de crime împotriva umanităţii). De asemenea, noile prevederi menţin deschisă calea judecării crimelor Revoluţiei române şi ale Mineriadei din 13-15 iunie 1990, întrucât se aplică şi consecinţelor juridice ale unui fapt trecut, dacă acestea nu s-au epuizat complet şi îşi produc încă efectul la data intrării ei în vigoare.

Din perspectiva noilor reglementări legislative, IICCMER îşi exprimă speranţa că aceste crime ale comunismului, care au făcut şi fac obiectul sesizărilor noastre, vor fi judecate, iar făptuitorii lor vor răspunde în faţa justiţiei pentru actele inumane comise în numele ideologiei totalitare.


Legea nr. 27/16 martie 2012, pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 180/20 martie 2012.

vineri, 9 martie 2012

INTERVIU PENTRU EVENIMENTUL ZILEI

Evenimentul Zilei, 9 martie 2012, 

"Istoria pogromului este notorie. Să îşi argumenteze domnul Şova poziţia dubioasă"

Poziţia lui Dan Şova privind pogromul de la Iaşi i-a înfuriat pe experţii istorici care cercetează problema Holocaustului în România.
Pogromul de la Iaşi, a cărui existenţă a fost negată într-o emisiune televizată de către purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, este dovedit de sute de documente, mărturii şi de descoperirea recentă a unor gropi comune, explică, într-un interviu EVZ, istoricul Adrian Cioflâncă, de la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol". Acesta a coordonat o echipă de cercetători care, în noiembrie 2010, a scos la iveală osemintele a 36 de evrei executaţi în iunie-iulie1941 şi aruncaţi într-o groapă comună, lângă localitatea Popricani. 

 

EVZ: Cum vă explicaţi apariţia în spaţiul românesc a unor afirmaţii despre Holocaust ca cele făcute de dl. Şova?
Adrian Cioflâncă:
Doar apropiaţii d-lui Şova ştiu dacă acesta practică idei precum cele expuse în mod curent şi dacă totul ţine de un accident sau de convingeri. În momentul în care a exprimat enormităţile ajunse de faimă naţională părea destul de convins. Silviu Brucan a fost întrebat la un moment dat dacă ştia, în perioada stalinistă, de grozăviile comunismului şi a mărturisit că s-ar fi putut informa, doar că nu a vrut să ştie.

La fel, sunt oameni care nu vor să cunoască istoria Holocaustului deşi au avut de unde se informa – în România, nu neapărat la Washington.

Pe de altă parte, vedem cât de influentă este totuşi literatura negaţionistă produsă de un Gheorghe Buzatu (instrument al Securităţii folosit împotriva istoricilor Holocaustului, după cum arată dosarul său de la CNSAS despre care vorbeşte Andrei Muraru în ultimul Anuar IICCMER), un Ion Coja sau un Teşu Solomovici. Şi cât de nocivă este toleranţa autorităţilor faţă de astfel de cazuri, deşi au la îndemână o lege şi reglementări internaţionale pe care le pot utiliza.

Dovezile unui masacru

Care sunt dovezile istorice cele mai clare care atestă existenţa pogromului de la Iaşi?
Cazul Şova ridică o dilemă procedurală care a apărut şi în Occident în gestionarea scandalurilor provocate de negaţionişti care au sfârşit în instanţă. Trebuie să dovedim noi că pogromul de la Iaşi a avut loc, în condiţiile în care istoricii şi-au făcut treaba, iar istoria pogromului este notorie, de domeniul evidenţei, sau trebuie să îşi argumenteze dl. Şova poziţia dubioasă care a şocat pe toată lumea? Cred că în acest caz sarcina probei îi revine d-lui Şova.

Problema este nu că istoricii nu au ştiut să demonstreze şi să explice foarte bine ce s-a întâmplat, ci că senatorul PSD, absolvent de istorie, nu şi-a făcut treaba la nivel elementar şi a ales să se plaseze într-o zonă a periferiei intelectuale.

Cum aş putea să rezum aici, în trei propoziţii, povestea atât de complicată a pogromului de la Iaşi? Şi de ce aş face-o? Dl. Şova nu este studentul meu şi nici nu sunt sigur că vrea să audă ce am de spus, eu sau alţi istorici. Dacă vroia, se putea informa şi până acum, pentru că, slavă Domnului, avea de unde.

Ce arată cercetările de la Popricani, unde a fost găsită, în 2010, o groapă comună din perioada pogromului?
Masacrul de la Popricani, soldat cu cel puţin o groapă comună, în care am descoperit, în cadrul proiectului Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România-Elie Wiesel, 36 de cadavre (12 copii, 9 femei şi 15 bărbaţi), cel de la Stânca (cu 3 gropi comune deschise în 1945, în care se găseau 311 cadavre, dintre care 91 copii) şi pogromul de la Iaşi (cu peste zece mii de victime şi numeroase gropi comune), produse toate în primele zece zile de la intrarea României în război alături de Germania nazistă, arată importanţa verii anului 1941 pentru istoria Holocaustului şi rolul României în aşa numitul "Holocaust by bullets".

Multă vreme, istoriografia occidentală s-a concentrat asupra lagărelor de exterminare şi a camerelor de gazare, dar – după cum arată lucrările recente, precum deja faimoasa Bloodlands a lui Timothy Snyder, ce va fi tradusă de IICCMER – până ca acestea să intre în funcţiune din plin, circa 1 milioan de evrei fuseseră deja răpuşi de gloanţe şi condiţiile de detenţie impuse de nazişti şi aliaţi.

miercuri, 7 martie 2012

ÎNTREBĂRI PENTRU DL. ȘOVA. RĂSPUNSURILE SUNT DECLARATE NULE

Apărut pe CONTRIBUTORS

Oare ce i s-ar mai putea spune purtătorului de cuvânt al PSD, Dan Șova, după declarația scandaloasă conform căreia la Iași nu a fost un pogrom în iunie 1941? Să-i argumentezi că la Iași a existat totuși un masacru și că autoritățile române sunt principalii vinovați? Să-i arăți poze cu copii și oameni nevinovați uciși ca să înțeleagă durerea? Să-i înșiri motivele pentru care Ion Antonescu a fost nu un erou, ci un criminal? Să demonstrezi implicarea profundă a României în Holocaust?

Dar de ce am mai face toate astea dacă lucrurile au fost deja stabilite cu autoritate științifică de ani de zile și de către numeroși istorici din România și străinătate? Dezbaterile istoriografice de acum, din lumea academică serioasă, sunt pe detalii, nu pe date elementare și adevăruri solide. Un simplu excurs de documentare prin biblioteci sau măcar lectura Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România, care este public pe internet, ar fi lămurit problema.

Are rost, atunci, să ne obosim să-i povestim pe scurt cărțile și documentele domnului Șova? Și chiar vrea reprezentantul PSD să știe cum au stat lucrurile de fapt? Sau a fost deja convins de cărțile plagiate și negaționiste pe care le citește?

Cu scuze pentru insistență, ar mai fi și alte întrebări. Pe pildă: ce a învățat dl. Șova în Facultate de istorie? (dacă nu știați, politicianul de la PSD a absolvit, pe lângă Drept, și Istoria, la Universitatea București, în 2001). Nu m-ar mira să nu fi aflat nimic de la cursuri despre implicarea României în Holocaust, pentru că nici la celelalte facultăți de istorie din țară nu s-a vorbit multă vreme despre pogrom, despre uciderea și deportarea evreilor sub autoritatea statului român. Totuși, în cazul în care era realmente interesat de subiect, dl. Dan Șova avea datoria elementară – ca absolvent de istorie și ca reprezentant al PSD de pe poziția oficială de purtător de cuvânt al partidului – de a pune mâna pe carte. Avea această datorie atunci, în facultate, sau măcar cu o oră înainte de emisiune…

Și acum o ipoteză tulburătoare: dacă dl. Șova este, de fapt, convins de ceea ce a afirmat în emisiune, în ciuda retractărilor și scuzelor ulterioare exprimate la cererea partidului? În emisiune, părea foarte sigur pe el și convins de ceea ce spune. Și, să nu trecem cu vederea, în una din cele două postări pe Facebook de retractare senatorul PSD vorbește despre o „ipotetică greșeală”, iar în cealaltă neagă că ar fi spus ceea ce a văzut toată lumea că a spus.

Dacă dl. Șova este convins că România nu a fost implicată în Holocaust, atunci ne batem gura degeaba. Pentru că este vorba despre credință, nu despre știință. În cele mai multe cazuri, cu antisemiții și negaționiștii vorbești degeaba; degeaba le aduci argumente, dovezi, documente; degeaba îi duci să vadă gropile comune. Ei sunt scufundați autist într-o gnoză sulfuroasă, deprinsă din cărți obscure, care îi posedă și îi subjugă precum heroina. Imaginarul antisemit le oferă un univers paralel și creează efect de real. Iar negaționismul simulează știința și dubitația, creând semidocților iluzia cunoașterii profunde și rapide, accesul comod la miezul abscons al lucrurilor - de fapt, confortul de a nu vrea să știe ceva vreodată.  Așa că, degeaba…

Mai rămâne să facă PSD ceva. Este foarte greu de crezut că acest partid va fi luat în serios în câteva state occidentale în care tema Holocaustului contează dacă va merge înainte cu un astfel de purtător de cuvânt. Mai ales că vine după episoade similare marca Ion Iliescu, Răzvan Theodorescu, Radu Mazăre – nu va mai crede nimeni că este o întâmplare. În statele occidentale pomenite, există tradiția nesuferită care spune că greșelile se plătesc, iar greșelile inepte se plătesc repede. Să vedem ce spune tradiția românească…

Adrian Cioflâncă

marți, 6 martie 2012

DECLARAȚIE SCANDALOASĂ A PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL PSD


V. și HOTNEWS, NEWSIASI, ROMANIA LIBERA, BLOGUL LUI VLADIMIR TISMĂNEANU.  

Pentru informarea dlui Dan Șova:
- la Iași a fost din păcate pogrom în iunie-iulie 1941 și acest lucru este cunoscut deja până și de elevii de liceu; stau dovadă zeci de mii de pagini de documente (îi stau oricând la dispoziție cu câțiva metri liniari de documentație în cazul în care chiar dorește să știe) și peste o sută de fotografii de la fața locului.
- în masacru au murit câteva mii de evrei.
- crimele au fost comise de români - militari, polițiști, jandarmi, gardieni publici și localnici; au fost implicați și soldați germani, dar rolul lor în violențe a fost mai mic decât al românilor - spun martorii și au stabilit istoricii. 
- în perioada 1945-1948, evenimentele din Iași, din vara anului 1941, au fost anchetate și totul s-a sfârșit cu un proces; actul de condamnare a cuprins 50 de persoane: 44 au fost condamnate la diferite pedepse mergând până la închisoare pe viață, 3 au murit înainte de verdict, iar 3 au fost achitate; pe lângă acestea, au existat mai multe procese individuale cu persoane implicate în violențe.
- responsabilitatea pentru pogrom aparține regimului Antonescu; Ion Antonescu a integrat antisemitismul de stat într-o politică radicală de purificare etnică prin crimă și deportări; pogromul a pornit de la un ordin de-al lui Antonescu de executare sumară a evreilor suspecți din oraș (ordin vag și iresponsabil, aplicat haotic de autorități, soldat, printre altele, cu foc deschis în plin împotriva evreilor masați în Curtea Chesturii) și de deportare forțată a tuturor evreilor din Iași (lucru imposibil practic, fapt care a dus la haos și la o veritabilă saturnalie a violenței antisemite). Haosul din oraș tolerat și întreținut de autorități și indiferența criminală față de trenurile morții, în care au murit alte mii de persoane, trădau decizia cinică a regimului Antonescu de a folosi "oportunitatea istorică" oferită de război pentru a rezolva decisiv "problema evreiască".
- Dl. Șova citează un nespecialist negaționist, cu multe cărți plagiate, care sunt o referință doar pentru neștiutorii de carte.
- prin comparație cu declarațiile lui Ion Iliescu care au dus la formarea Comisiei Wiesel, aceste declarații sunt mult mai grave, iar PSD trebuie să aibă o poziție oficială fermă - pentru că dl. Dan Șova deține o poziție importantă în partid. 


- Bibliografie minimală

Matatias Carp, Cartea neagră. Fapte şi documente. Suferinţele evreilor din România în timpul dictaturii fasciste 1940-1944, vols.1-3, Bucureşti, Socec, 1946-1948.
Jean Ancel, Contribuţii la istoria României. Problema evreiască, vol. I-II, părţile întâia şi a doua, Bucureşti, Editura Hasefer, Yad Vashem, 2001-2003.
Jean Ancel, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iaşi, 29 iunie 1941, Iaşi, Yad Vashem, Polirom, 2005.
Jean Ancel, Distrugerea economică a evreilor din România, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, Yad Vashem, Bucureşti, 2008.

Radu Ioanid, Holocaustul în România. Distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu, 1940-1944, București, Hasefer, 2006.
Armin Heinen, România, Holocaustul și logica violenței, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2011.
George Voicu (ed.), Pogromul de la Iaşi (28-30 iunie 1941). Prologul Holocaustului din România, Iaşi, Polirom, 2006.
  


COMUNICAT DE PRESĂ AL INSTITUTULUI PENTRU STUDIEREA HOLOCAUSTULUI DIN ROMÂNIA
  
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România îşi exprimă profundul dezacord şi totodată indignarea faţă de mesajele negaţioniste ale senatorului Dan Şova, purtător de cuvânt al PSD, făcute în cadrul emisiunii Oameni şi oameni, difuzată, luni, 5 martie 2012, pe postul de televiziune “The Money Channel”
Afirmaţii precum “la Pogromul din Iaşi au murit 24 de evrei”, “armata germană este responsabilă pentru evenimentele din Iaşi” sau “pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit” reprezintă declaraţii care neagă Holocaustul evreilor din România şi responsabilitatea Guvernului criminalului Ion Antonescu pentru uciderea a peste 250.000 de evrei români şi ucraineni.
Acest lucru este cu atât mai grav cu cât Guvernul României, în iunie 2011,  a comemorat 70 de ani de la Pogromul din Iaşi, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Iaşi au acordat titlul de cetăţean de onoare, pentru 6 supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi, iar Institutul “Elie Wiesel” a descoperit, în toamna anului 2010,  o groapă comună, la 16 km de  Iaşi, cu 36 de victime evrei.
  Considerăm că asemenea păreri exprimate în spaţiul public, care desconsideră  memoria victimelor Holocaustului din România, sunt în contradicţie cu prevederile legii 107/2006 privind  interzicerea negării Holocaustului.

Director general, Alexandru Florian
Departament de comunicare  şi relaţii cu publicul,Elisabeth Ungureanu

duminică, 4 martie 2012

MUZEUL COMUNISMULUI DE LA … HÓDMEZŐVÁSÁRHELY

Publicat pe CONTRIBUTORS

Hódmezővásárhely este un oraș de dimensiuni medii din Ungaria (are 47.000 de locuitori). Seamănă, să spunem, cu Lugojul. Istoria nu a înregistrat nimic important aici – adică foarte important… La 1956 s-a întâmplat cam cum a fost cu Vasluiul din „A fost sau n-a fost?”. Revoluția anti-sovietică, anti-comunistă a avut ceva ecouri în oraș, dar nu se poate povesti foarte mult. Așadar, nu existau multe motive ca locul să fie marcat pe harta memoriei comunismului.

Și totuși, în această localitate cu nume imposibil pentru turiști, a apărut o minunăție de Muzeu al Comunismului. Se numește Emlékpont, adică Locul Memoriei. Municipalitatea deținea într-o zonă centrală o frumoasă clădire din secolul 19, împreună cu o anexă urâtă din anii ’50, și a găsit modalitatea inteligentă de a le valorifica. A fost adăugat un al treilea corp, construit din metal într-o manieră futuristă, rezultând un muzeu pe trei nivele dotat după ultimele rețete în materie de muzeografie.

Hotărât lucru, Ungaria știe să facă muzee privind istoria recentă. Centrul Memorial al Holocaustului din Budapesta este cel mai reușit muzeu din fostul bloc comunist, dedicat tragediei evreilor și, aș îndrăzni să spun, după ce am vizitat numeroase muzee de acest fel din Europa și SUA, unul dintre cele mai valoroase din lume. Muzeul Terror Háza, în ciuda controverselor în care a intrat, rămâne o referință pentru memoria muzeografică a comunismului (mai puțin pentru cea a Holocaustului, temă pe care o tratează expeditiv). Este un model prin felul în care a știut să combine cercetarea academică, profesionalismul muzeografilor, imaginația designerilor și bunul management și marketing făcut de echipa de conducere. Expoziția este monumentală, spectaculoasă, solemnă, dar reușește să fie totodată subtilă și inovativă.

Ungaria a produs cele mai multe expresii muzeale ale discursului despre comunism. În Muzeul Budapestei, există o secțiune consistentă dedicată istoriei comunismului, care merge de la marea istorie, a liderilor și marilor decizii, până la istoria vieții private și a vieții cotidiene sub dictatură. La marginea Budapestei, au fost exilate statuile monumentale staliniste într-un muzeu în aer liber numit Parcul Memento, deschis încă din 1993, care atrage numeroși turiști. Revoluția din 1956 a fost obiectul multor expoziții peste tot în țară. Și, iată, la toate acestea se adaugă Muzeul Comunismului de la Hódmezővásárhely, deschis în 2006.

Locul a devenit faimos în foarte scurt timp, fiind vizitat de peste 30.000 de oameni în primele șase luni de la deschidere. În acest moment, muzeul este un adevărat loc de pelerinaj pentru elevi, studenți și specialiști în domeniul istoriei comunismului, găzduind conferințe și alte evenimente. Bineînțeles, municipalitatea profită din plin de pe urma afluxului de turiști, care, altfel, nu ar fi avut prea multe motive să calce prin acele locuri. Așa am ajuns și eu în Hódmezővásárhely, alături de prietenii de la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul unui proiect de cercetare privind carierele universitare sub comunism.

Ce atrage la Emlékpont? În primul rând conceptul. Este luată povestea unui oraș oarecare din Ungaria sub comunism și ilustrată prin interviuri de istorie orală (au fost culese circa 150 de interviuri filmate), prin obiecte și imagini de epocă, prin filme proiectate pe ecrane distribuite generos peste tot în expoziție. Privirea se mută mereu între general și particular, între monumental și detaliu, între oficial și privat, între realitatea sumbră a represiunii și micile bucurii cotidiene ale comunismului de tip gulaș. Așadar, nu este doar un muzeu al represiunii, precum Casa Terorii, ci și un muzeu al vieții comuniste, care evidențiază destine individuale și viața cotidiană. Seamănă cu – dar este mai echilibrat decât – „Muzeul vieții cotidiene din RDG”, deschis la Berlin. Muzeul Comunismului de la Praga, o instituție privată, se ocupă la rându-i de viața socială sub comunism, dar o face mult mai stângaci. Între muzeele Holocaustului, există asemănări cu Museum of Jewish Heritage din New York sau cu Memorialul Holocaustului din Berlin.

Investiția a fost consistentă și acest lucru se vede din felul în care a fost amenajată clădirea și dotată expoziția. Aceasta arată că a existat voință politică și viziune managerială. Sunt sigur că totul este deja amortizat prin faptul că locul este o atracție turistică.

Cum stăm noi, comparându-ne? Deloc grozav. În afară de Memorialul Sighet, o inițiativă privată, România nu a fost capabilă încă să producă un muzeu național al comunismului. Nici muzeele naționale de istorie din țară nu au secțiuni dedicate comunismului (și nici Holocaustului). Au existat mai multe inițiative, grupuri de lucruri, expoziții temporare, dezbateri, dar până acum nu s-a ales mare lucru. Instituția din care fac parte, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a identificat o clădire – Hala Filaret, care ținea de o unitatea aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - și a oferit un proiect, pe care l-a depus la mapă în diferite instituții. De atunci, ideea s-a pierdut în jungla ministerelor, agațată în diferite probleme juridice și inerții birocratice. IICCMER a mai declanșat procedurile pentru transformarea închisorii de la Râmnicu Sărat, pe care o deține, în muzeu, dar și aici va mai dura o vreme și va fi nevoie de investiții.

Ca să se întâmple ceva vor trebui să existe în primul rând voință politică și bani. Cu banii, totuși, nu ar fi mare problemă pentru că, dacă proiectul ar fi gândit bine managerial, urmând filosofia industriilor creative, muzeul dictaturii comuniste s-ar putea repede autofinanța prin serviciile și spațiiile oferite și prin fund-raising (Ungaria este un bun exemplu de urmat). Așadar, mai rămâne problema voinței politice.  Or statul român  are datoria morală față de victimele comunismului de a oferi un spațiu al memoriei în care istoria comunismului să fie deconstruită pe înțelesul tuturor.

Adrian CIOFLÂNCĂ