DECLARAȚIE SCANDALOASĂ A PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL PSD


V. și HOTNEWS, NEWSIASI, ROMANIA LIBERA, BLOGUL LUI VLADIMIR TISMĂNEANU.  

Pentru informarea dlui Dan Șova:
- la Iași a fost din păcate pogrom în iunie-iulie 1941 și acest lucru este cunoscut deja până și de elevii de liceu; stau dovadă zeci de mii de pagini de documente (îi stau oricând la dispoziție cu câțiva metri liniari de documentație în cazul în care chiar dorește să știe) și peste o sută de fotografii de la fața locului.
- în masacru au murit câteva mii de evrei.
- crimele au fost comise de români - militari, polițiști, jandarmi, gardieni publici și localnici; au fost implicați și soldați germani, dar rolul lor în violențe a fost mai mic decât al românilor - spun martorii și au stabilit istoricii. 
- în perioada 1945-1948, evenimentele din Iași, din vara anului 1941, au fost anchetate și totul s-a sfârșit cu un proces; actul de condamnare a cuprins 50 de persoane: 44 au fost condamnate la diferite pedepse mergând până la închisoare pe viață, 3 au murit înainte de verdict, iar 3 au fost achitate; pe lângă acestea, au existat mai multe procese individuale cu persoane implicate în violențe.
- responsabilitatea pentru pogrom aparține regimului Antonescu; Ion Antonescu a integrat antisemitismul de stat într-o politică radicală de purificare etnică prin crimă și deportări; pogromul a pornit de la un ordin de-al lui Antonescu de executare sumară a evreilor suspecți din oraș (ordin vag și iresponsabil, aplicat haotic de autorități, soldat, printre altele, cu foc deschis în plin împotriva evreilor masați în Curtea Chesturii) și de deportare forțată a tuturor evreilor din Iași (lucru imposibil practic, fapt care a dus la haos și la o veritabilă saturnalie a violenței antisemite). Haosul din oraș tolerat și întreținut de autorități și indiferența criminală față de trenurile morții, în care au murit alte mii de persoane, trădau decizia cinică a regimului Antonescu de a folosi "oportunitatea istorică" oferită de război pentru a rezolva decisiv "problema evreiască".
- Dl. Șova citează un nespecialist negaționist, cu multe cărți plagiate, care sunt o referință doar pentru neștiutorii de carte.
- prin comparație cu declarațiile lui Ion Iliescu care au dus la formarea Comisiei Wiesel, aceste declarații sunt mult mai grave, iar PSD trebuie să aibă o poziție oficială fermă - pentru că dl. Dan Șova deține o poziție importantă în partid. 


- Bibliografie minimală

Matatias Carp, Cartea neagră. Fapte şi documente. Suferinţele evreilor din România în timpul dictaturii fasciste 1940-1944, vols.1-3, Bucureşti, Socec, 1946-1948.
Jean Ancel, Contribuţii la istoria României. Problema evreiască, vol. I-II, părţile întâia şi a doua, Bucureşti, Editura Hasefer, Yad Vashem, 2001-2003.
Jean Ancel, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iaşi, 29 iunie 1941, Iaşi, Yad Vashem, Polirom, 2005.
Jean Ancel, Distrugerea economică a evreilor din România, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, Yad Vashem, Bucureşti, 2008.

Radu Ioanid, Holocaustul în România. Distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu, 1940-1944, București, Hasefer, 2006.
Armin Heinen, România, Holocaustul și logica violenței, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2011.
George Voicu (ed.), Pogromul de la Iaşi (28-30 iunie 1941). Prologul Holocaustului din România, Iaşi, Polirom, 2006.
  


COMUNICAT DE PRESĂ AL INSTITUTULUI PENTRU STUDIEREA HOLOCAUSTULUI DIN ROMÂNIA
  
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România îşi exprimă profundul dezacord şi totodată indignarea faţă de mesajele negaţioniste ale senatorului Dan Şova, purtător de cuvânt al PSD, făcute în cadrul emisiunii Oameni şi oameni, difuzată, luni, 5 martie 2012, pe postul de televiziune “The Money Channel”
Afirmaţii precum “la Pogromul din Iaşi au murit 24 de evrei”, “armata germană este responsabilă pentru evenimentele din Iaşi” sau “pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit” reprezintă declaraţii care neagă Holocaustul evreilor din România şi responsabilitatea Guvernului criminalului Ion Antonescu pentru uciderea a peste 250.000 de evrei români şi ucraineni.
Acest lucru este cu atât mai grav cu cât Guvernul României, în iunie 2011,  a comemorat 70 de ani de la Pogromul din Iaşi, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Iaşi au acordat titlul de cetăţean de onoare, pentru 6 supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi, iar Institutul “Elie Wiesel” a descoperit, în toamna anului 2010,  o groapă comună, la 16 km de  Iaşi, cu 36 de victime evrei.
  Considerăm că asemenea păreri exprimate în spaţiul public, care desconsideră  memoria victimelor Holocaustului din România, sunt în contradicţie cu prevederile legii 107/2006 privind  interzicerea negării Holocaustului.

Director general, Alexandru Florian
Departament de comunicare  şi relaţii cu publicul,Elisabeth Ungureanu

Comentarii

Postări populare