miercuri, 30 mai 2012

PROIECTELE DE ARHEOLOGIE FORENSICĂ ÎN CARE AM FOST IMPLICAT în 2011: CAZUL IȚCANI - ȘCHEIA (updated)

Locul indicat de martori ca locație a gropilor comune din marginea cimitirului din Șcheia

Fosta conducere a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), cea înlocuită acum de premierul Victor Ponta și din care am făcut și eu parte până în martie 2012 când m-am mutat la CNSAS, și-a fixat între prioritățile din 2011 declanșarea unor investigații de istorie orală și arheologie forensică pentru identificarea unor locații nemarcate în care au fost îngropate victime ale regimului comunist decedate în urma acțiunilor represive cu caracter politic ale autorităților din perioada 1945-1989.

În urma unor cercetări preliminare pe care le-am făcut în primăvara anului 2011, am aflat informații despre locațiile posibile a două gropi comune în județul Suceava. Este vorba despre o groapă comună aflată în cimitirul din localitatea Șcheia cu deținuți politici provenind din colonia de muncă de la Ițcani (1952-1953) și o alta cu țărani împușcați de Securitate în timpul revoltelor împotriva cotelor din satele din nordul Moldovei, din vara anului 1949.

Împreună cu preotul Cezar Onesim, care ne-a furnizat informații foarte utile

În cazul Ițcani, Institutul a fost sesizat de preotul Laurențiu Milici (n. 1924), din comuna Șcheia. Acesta a evocat posibilitatea existenței unei gropi comune în raza comunei, cu deținuți politici din colonia de muncă de la Ițcani, decedați din cauza condițiilor de detenție și muncă improprii. Pentru a completa informațiile, au fost contactați alți martori. Au fost luate interviuri de istorie orală, printre alții, următorilor: Berariu Gheorghe (n. 1927), Berari Constantin (n. 1930), Moldovan Elena (n. 1936), Onciu Ioan (n. 1932), Marcian Eugenia (n. 1927) din comuna Șcheia și Saghin Constantin (n. 1924) și Aglaia Mihoc (n. 1920) din orașul Suceava.
La Ițcani – zonă cuprinsă astăzi în municipiul Suceava, la granița cu comuna Șcheia – a funcționat o colonie de muncă, Unitatea 0720, în perioada 28 octombrie 1952 - septembrie 1953, după care s-a mutat la Lucășești (1953-1954). Conform documentelor identificate la CNSAS, colonia avea o capacitate de 1500-2000 de locuri. Un document din martie 1953 spune că erau internați 950 de deținuți păziți de 172 de milițieni. Comandantul unității era Lt. Maj. Ioan Pavel, ajutat de Slt. Dumitru Gordin și Lt. Gheorghe Ciobotaru, locțiitorul politic. 

PLANURILE COLONIEI DE MUNCĂ DE LA IȚCANI (SURSA: CNSAS)
Coloniile de muncă au fost un important instrument represiv folosit de regimul comunist. Internarea în coloniile de muncă se făcea ori prin hotărâri ale justiției comuniste, ori prin decizii administrative ale unei comisii a Ministerului Afacerilor Interne, pe baza propunerilor Securității și Miliției. Erau vizați cei care ascultau posturile de radio străine, făceau afirmații sau răspândeau informații defavorabile regimului comunist, cei care aveau relații cu reprezentanți ai Occidentului sau frecventau biblioteci străine, instigatorii la manifestări rasiale și șovine, cei care incitau împotriva colectivizării sau boicotau producția, prozeliții diferitelor culte, activiști ai formațiunilor democratice și fasciste, membri ai Serviciului Special de Informații, Marelui Stat Major, Siguranței, Poliției, frontieriști, chiaburi, sabotori, speculanți, condamnați care nu prezentau încredere la ieșirea din închisoare, rudele celor considerați dușmani, recidiviști de drept comun. Durata pedepselor în cazul deciziilor administrative varia între 6 luni și 5 ani, dar au fost numeroase situații când a fost depășită perioada maximă. Rata mortalității în coloniile de muncă era ridicată din cauza condițiilor mizere de detenție.
La Ițcani, internații locuiau în barăci de lemn în condiții foarte aspre. Conform martorilor, deținuții – în parte, deținuți politici – au fost folosiți la construcția terasamentului căii ferate dintre municipiul Suceava și comuna Șcheia (ruta Ițcani – Vatra Dornei). Rata mortalității în colonie a fost extrem de ridicată, din cauza condițiilor precare de detenție. Deținuții au murit în special din cauza frigului, a alimentației necorespunzătoare, a bolilor netratate, a mizeriei și muncii istovitoare. Martorii vorbesc de zeci sau sute de victime.
Martorii intervievați au relatat că morții din colonia de muncă de la Ițcani erau aduși noapte cu căruța și aruncați noaptea peste gardul cimitirului din Șcheia, unde erau îngropați în gropi comune într-o margine a cimitirului (în stânga față de intrare). 

Arheologul Neculai Bolohan și echipa la lucru
Locul nu este marcat și nu sunt cunoscute numele persoanelor îngropate acolo. Arhiva penitenciarului Suceava, care a funcționat până în ianuarie 1958, a fost împărțită altor instituții și nu a fost studiată până acum de istorici. Fișele matricole penale se află acum în arhiva Penitenciarului Botoșani unde le-am putut consulta tot în vara anului 2011. Literatură memorialistică despre colonia de muncă de la Ițcani nu a fost identificată deocamdată.
Săpăturile la fața locului le-am făcut cu o echipă de aheologi condusă de dr. Neculai Bolohan, de la Universitatea Al. I. Cuza, asistat de doctorazi și masteranzi specializați în arheologie (Sebastian Andrei Drob, Tudor Mandache, Ciprian Ion Stoian). Cu aceeași echipă am găsit în toamna anului 2010, în cadrul unui proiect INSHR-EW, groapa comună din pădurea Vulturi (comuna Popricani, Iași), în care erau îngropați 36 de evrei executați de o unitate a armatei române în vara anului 1941.  


Lucrările s-au făcut cu aprobarea Primăriei Șcheia (primar Vasile Andriciuc) și după notificarea de către IICCMER a Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Suceava și a bisericii în raza căreia se află cimitirul.
Arheologii au săpat mai multe secțiuni (mai precis patru) în locurile indicate de martori la marginea cimitirului din Șcheia și care nu erau ocupate de morminte recente. În prima locație, cea mai extinsă, în partea de nord-est a cimitirului, arheologii au găsit trei morminte nesemnalate, cel mai vechi datând din deceniile 2-3 ale secolului XX (datare făcută după monezile aruncate în groapă ca parte a practicilor funerare tradiționale). Într-unul din cazuri scheletul nu era orientat în mod tradițional est-vest, iar oasele erau răvășite, ceea ce ne-a dat speranțe ca avem indiciile gropii comune, însă până la urmă s-a dovedit că resturile osteologice au fost adunate într-un pachet pentru a folosi groapa din nou.
Preotul bisericii, Cezar Onesim, ne-a spus că multă vreme, în deceniile din urmă, înhumările s-au făcut haotic, fără respectarea unor reguli și a mormintelor anterioare, același loc fiind folosit pentru înhumări succesive. Marginea cimitirului a fost folosită în special de populația săracă din localitate și de cea de etnie romă. Cu timpul, crucile au dispărut și locurile au rămas nemarcate. Abia în ultimele decenii, și mai ales după ce loturile au fost atribuite/vândute, a fost pusă ordine cât de cât.
Am mutat șantierul în alte trei locații din zona de margine a cimitirului și în fiecare caz am dat prin săpături de morminte recente nesemnalate. În mod evident, nu am putut continua cercetările în adâncime pentru că asta ar fi însemnat să afectăm morminte existente. Într-unul din locurile indicate de martori în care s-ar fi aflat marginea veche a cimitirului nu am putut săpa deloc, din cauza densității mari de morminte marcate. 
Schiță a secțiunilor în care s-au făcut săpături realizată de arheologul Neculai Bolohan
Updated: Mărturie Silvia Păcurari (n. 1940):
Eu am stat aproape de cimitir când eram domnișoară. Aveam în chirie un gardian de la colonie, că eram obligați să ținem în chirie, pe unul Vasile Mezei (milițian din corpul de pază, conform documentelor de la CNSAS n.n.) care era din Brăila. Majoritatea deținuților de la Ițcani erau politici. Căruța cu cadavre trecea pe la noi pe la poartă. Iarna mai veneau cu sania. Morții erau înveliți în rogojine, mulți nici nu mai erau îmbrăcați.
Odată când a venit Mezei cu sania cu cadavre, a intrat în casă pentru că avea ceva de vorbit cu nevasta. Iar noi copii am alergat la poartă. Atunci avea vreo șapte cadavre, dar din acelea vreo doi mișcau. Și eu am plâns, că «De ce duceți oameni vii». Și milițianul mi-a spus «Taci, că aiasta nu se discută!» Și eu le-am zis că «Sunteți niște câini, îngropați oameni vii!...” și atunci a scos pistolul și a tras pe lângă mine. Apoi și-a cerut scuze, că nu știa că are cartuș pe țeavă, și a trebuit să dea declarații. Puteam să fiu moartă atunci. Așa era atunci. 
Cu morții veneau de obicei seara, doi deținuți săpau groapa. Făceau niște gropi mari, adânci și de doi metri, și aduceau mai mulți deodată. Morții erau îngropația în stânga față de intrare, cam la 20 de metri pe lângă gard. Locul a fost dat apoi la țigani și țiganii nu spun dacă scot oseminte. Probabil locul este acum acoperit cu morminte.

Trei concluzii pot fi extrase din acest proiect:
- Istoria orală și arheologia contemporană sunt esențiale pentru completarea informației istorice, cu atât mai mult în cazurile în care sursele documentare sunt precare; amintesc, în cazul gropilor comune de la Stânca, documentele vorbesc de circa 40 de evrei împușcați, ori în 1945 au fost exhumate 311 cadavre, iar despre masacrul din pădurea Vulturi nu se vorbește deloc în documente; în cazul de față, au fost relevate informații despre regimul de detenție, victimele din colonia de muncă de la Ițcani și groapile comune de la marginea cimitirului din Șcheia care nu erau disponibile istoriografic.
- Cercetarea de arheologie forensică într-un cimitir este îngreunată de haosul funerar din România, mai precis a practicii de a utiliza același loc pentru înhumări succesive, fără respectarea unor reguli și fără semnalarea mormintelor anterioare. Cu această problemă s-a confruntat și Marius Oprea, de exemplu la săpăturile din Cimitirul Săracilor din Sighet care nu s-au soldat cu rezultate concrete în ciuda știrilor de presă de la un moment dat.
- În al treilea rând, dificultatea cu care identificăm locuri ale unor execuții sau gropi comune arată și mai clar preocuparea autorităților comuniste de a șterge urmele crimelor și memoria celor care au pierit. Se vede acest lucru la Șcheia, la Sighet sau la următorul caz pe care îl voi prezenta - Rădăuți. Oamenii au fost îngropați la grămadă, fără vreun ceremonial, fără marcarea locului, fără a înscrie numele celor îngropați pe o cruce, pe un monument funerar sau măcar într-un document. Din acest motiv, ca semn de reparație morală, am prevăzut între proiectele din acest an ca IICCMER să instaleze o placă memorială la marginea cimitirului din Șcheia. Noua conducere a institutului ar trebui să continue acest proiect. 




marți, 29 mai 2012

DESPRE ARHEOLOGIA CONTEMPORANĂ


DESPRE ARHEOLOGIA CONTEMPORANĂ (drept la replică adresat TVR Info)


Update: TVR Info a încorporat dreptul la replică în știrea de pe site

Întrucât pe site-ul TVR Info a apărut o informație eronată în ce mă privește - fără să fiu contactat de postul de televiziune pentru a-mi exprima poziția - aduc aici câteva precizări. 

Informația la care mă refer sună astfel:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc nu s-a mai implicat, însă, deloc în acţiuni vizând deshumări ale victimelor represiunii comuniste, după preluarea sa de către echipa Tismăneanu. Din informaţiile TVRinfo.ro, istoricul Adrian Cioflâncă, care a condus departamentul de profil din IICCMER înainte de a fi numit în martie 2012 membru al Colegiului CNSAS, şi-a dorit la un moment dat reluarea activităţilor de gen, dar iniţiativa sa nu s-a mai concretizat.

Informația este pur și simplu falsă și o simplă verificare făcută la IICCMER de dl. Vlad Stoicescu, autorul știrii – cu care am lucrat bine în cazul descoperirii gropii comune de la Popricani si deci are datele mele de contact pentru a se informa – ar fi lămurit problema. IICCMER a continuat proiectele de arheologie contemporană, anul trecut au avut loc doua investigații – despre care voi da detalii imediat –, iar pentru anul acesta au fost bugetate noi cercetări care urmau să aibă loc în vară (în perimetrul închisorii Jilava). Am avut tot sprijinul din partea dnilor Vladimir Tismăneanu, Ioan Stanomir și Bogdan Cristian Iacob.


Anul trecut, în luna august, am săpat cu o echipă condusă de arheologul Neculai Bolohan, cadru didactic la Universitatea Al. I. Cuza, același cu care am lucrat în proiectul INSHR-EW care a dus la descoperirea gropii comune de la Popricani, în două locații. Prima a fost în cimitirul din localitatea Șcheia (Suceava) unde aveam informații, pe baza surselor de istorie orală pe care le-am consultat la fața locului, că se află o groapă comună cu zeci, poate sute deținuți decedați din cauza condițiilor inumane în Colonia de Muncă de la Ițcani (1952-1953). Martorii (peste 20 la număr) ne-au declarat că morții au fost îngropați în gropi comune în marginea cimitirului din Șcheia. Cu cei care aveau memoria mai proaspătă am mers în cimitir să ne arate locurile cu exactitate. La fața locului, începând săpăturile, am constatat că în zona indicată de martori au fost înhumate de-a lungul anilor alte persoane (după cum ne-a explicat preotul din localitate, în acea zonă au fost îngropate în general persoanele sărace din localitate). Arheologii au săpat, cu aprobarea primăriei locale și a Parchetului, în toate zonele libere de la marginea cimitirului, timp de o săptămână, dar în fiecare din acestea am găsit înhumate alte persoane, în ultimele decenii. Astfel, a fost imposibil să continuăm cercetările pentru că am fi fost în situația de a profana mormintele unor terți. Cel mai probabil gropile comune se găsesc sub aceste morminte mai recente. Rapoartele detaliate de săpătură se găsesc la IICCMER și pot fi consultate prin liberul acces la informații. Până acum nu am publicat un material științific despre acest proiect pentru că lipseau informațiile documentare și istoriografice despre colonia de muncă de la Ițcani. Colonia de la Ițcani este mai puțin cunoscută de istorici (nu se știau exact nici anii în care a funcționat, cine a condus-o, cine a fost deținut acolo), iar acest proiect are meritul că a scos la lumină informații din surse de istorie orală despre regimul de detenție și gropile comune. Am făcut pe linia IICCMER mai multe adrese către instituții pentru a ne furniza documente despre colonia de muncă, dar rezultatele au fost sărace. În schimb, am identificat, pe baza cercetărilor proprii, fișele matricole penale ale deținuților din Penitenciarul Suceava, între care erau menționați și cei din colonia de muncă. Întâmplarea face că săptămâna trecută, grație colegilor de la CNSAS, am identificat dosarul de obiectiv al coloniei și astfel tabloul documentar se completează (voi publica un studiu pe această temă). Voi reveni cu mai multe informații.

Pentru anul acesta, am bugetat la IICCMER instalarea unei plăci memoriale la cimitirul din Șcheia, în memoria celor care au murit în colonia de muncă de la Ițcani. Am înțeles că noua conducere a institutului va menține acest proiect. 

A doua săpătură am făcut-o în cimitirul din Rădăuți, unde am avut aceeași problemă. La marginea cimitirului, se știe din istoriografie, au fost înmormântați tot într-o groapă comună țărani din Calafindești și Frătăuții Noi împușcați de Securitate în timpul revoltelor împotriva cotelor în vara anului 1949. În marginea cimitirului există și o troiță în memoria victimelor, ridicată în locul în care martorii au indicat posibila locația a gropii comune. Echipa de arheologi a săpat în acel loc și în altele libere de la marginea cimitirului și a dat tot de morminte nemarcate ale unor persoane îngropate recent. Partea cea mai tragică este că rudele victimelor, care fac slujbă în fiecare an la acea troiță, plâng astfel la mormintele altora. Astfel, se vede dimensiunea îngrozitoare a crimelor comunismului: dictatura comunistă s-a preocupat nu doar de anihilarea fizică a celor considerați adversari, dar a făcut astfel ca și memoria lor să fie nimicită.

PS Voi reveni cu informații detaliate și fotografii diseara, când am acces la ele.

duminică, 27 mai 2012

ȘI A PROPOS DE FABRICA DE STATUI A DOMNULUI ONȚANU

Înțeleg că primarul Onțanu a inclus isprava cu bustul lui Adrian Păunescu inaugurat în frumosul Parc al Icoanei într-o serie "reparatorie" alături de alte busturi, dedicate de data aceasta unor personalități care au simpatizat cu fascismul: Mircea Eliade, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu. Trăim în vremuri de  haos axiologic și sincretism al extremelor. Cazul primilor doi este prea bine cunoscut și documentat. Situația lui Vulcănescu este mai puțin cunoscută, dar și mai flagrantă, pentru că acesta a fost condamnat pentru crimă de război în 1948 (vezi fișa matricolă penală atașată, pusă la dispoziție de IICCMER). A și murit în închisoarea Aiud, în 1952, din cauza condițiilor inumane de detenție. Minte strălucită, scriitor talentat, Vulcănescu a făcut greșeala de a ocupa poziția de subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe (ianuarie 1941 - august 1944) în timpul guvernării Antonescu. De pe acea poziție a participat la politicile de deprivare a populației evreiești din România și din lagărele de Transnistria. Iată ce scrie istoricul Jean Ancel despre Vulcănescu în cartea Distrugerea economică a evreilor români (INSHR-EW, Yad Vashem, 2008): "Persoana numită să supravegheze confiscarea banilor deținuți de evrei, cea care semna clarificările trimise guvernatorului Basarabiei în numele ministrului de Finanțe, era Mircea Vulcănescu, un expert pe probleme fiscale și unul din intelectualii proeminenți ai acelei perioade". Bineînțeles, Vulcănescu a devenit o țintă pentru regimul comunist pentru că făcea parte din elita intelectuală a României interbelice, dar totul s-a petrecut pe fondul eforturilor europene de pedepsire a celor care au participat la crimele și abuzurile fascismului. Este greu de separat între între meritele culturale ale lui Vulcănescu, rolul său în guvernarea Antonescu penalizat de justiția postbelică, implicarea în măsurile antievreiești și represiunea comunistă, dar tocmai pentru că situația este complicată este nevoie, și în acest caz și în altele, de punerea în balanță a tuturor elementelor, pentru a nu construi iarăși un panteon ros de carii. Mitologizarea necritică nu ne poate ajuta. În Germania și alte țări colaboratoare, rolul ministerelor de finanțe și al băncilor naționale în Holocaust este de mult timp un subiect de dezbatere și cercetare academică.

Una peste alta, vorbim despre o personalitate controversată, iar memoria publică utilizabilă ar trebui să fie consacrată doar cazurilor exemplare, clare. O stradă importantă din București poartă deja numele lui Vulcănescu și până să avem și un bust amplasat în spațiul public cred că trebuia să avem o dezbatere publică pe acest subiect. 


 

A PROPOS DE PROSLĂVIREA LUI ADRIAN PĂUNESCU


 
Readuc în atenție o scrisoare pe care am găsit-o la Arhivele Naționale ale României (Fond Cancelaria PCR) adresată de Adrian Păunescu lui Nicolae Ceaușescu în 1982 și care conține un deșănțat panegiric al dictatorului. Scrisoarea a fost dată spre publicare jurnalistei Mirelei Corlățan în vechiul Cotidianul. Pe 26 mai 2012, Neculai Onțanu, primarul sectorului 2 (sectorul în care locuiesc), a dezvelit un bust al poetului de curte, ultragiind memoria victimelor comunismului și a tuturor celor care au încasat ditirambii nerușinați ai acestui propagandist fără scrupule. Vladimir Tismăneanu, pe de o parte, și IICCMER, pe de alta, au protestat față de amplasarea acestui bust în spațiu public. 








joi, 24 mai 2012

IICCMER

Am citit în presă despre schimbările de la conducerea IICCMER, instituție în care am muncit și eu, ca director de departament, între aprilie 2010 - martie 2012. A fost o onoare pentru mine să lucrez cu Vladimir Tismăneanu, Ioan Stanomir, Bogdan Iacob, Cristian Vasile si toti ceilalti. Cred că am  făcut lucruri foarte bune împreună, la standarde occidentale, dezvoltând mecanisme instituționale impersonale  capabile să deruleze proiecte naționale și internaționale de anvergură, încurajând cercetarea experților din IICCMER și participarea la manifestări științifice care contează cu adevărat, acordând gir editorial unor publicații care vor rămâne. Toate acestea obligă foarte mult pe oricine vine în loc.

sâmbătă, 19 mai 2012

CĂLĂTORIA MEMORIEI LA ÎNCHISORILE COMUNISTE, CU STUDENȚII, 14-17 mai 2012, PROIECT IICCMER, KAS, CSCP

CASA MEMORIALĂ ELIE WIESEL DIN SIGHET
ALINA MĂRINCEAN PREZINTĂ 
CASA MEMORIALĂ ELIE WIESEL DIN SIGHET
MEMORIALUL VICTIMELOR COMUNISMULUI SIGHET
ROBERT FURTOS PREZINTĂ MEMORIALUL VICTIMELOR COMUNISMULUI SIGHET
GALERIA VICTIMELOR LA MEMORIALUL VICTIMELOR COMUNISMULUI SIGHET
CIMITIRUL SĂRACILOR DE LA SIGHET UNDE AU FOST ÎNGROPATE VICTIME ALE COMUNISMULUI DE LA SIGHET
MEMORIALUL VICTIMELOR COMUNISMULUI SIGHET
FORTUL 13 - ÎNCHISOAREA DE LA JILAVA
FORTUL 13 - ÎNCHISOAREA DE LA JILAVA
FORTUL 13 - ÎNCHISOAREA DE LA JILAVA
FORTUL 13 - ÎNCHISOAREA DE LA JILAVA
FORTUL 13 - ÎNCHISOAREA DE LA JILAVA - VIZIONAREA UNUI FILM DOCUMENTAR
STUDENȚII DE LA MASTERUL DE ISTORIA COMUNISMULUI ÎN VIZITĂ LA CNSAS
STUDENȚII DE LA MASTERUL DE ISTORIA COMUNISMULUI ÎN VIZITĂ LA PARLAMENTUL ROMÂNIEI
ÎNCHISOAREA DE LA RÂMNICU SĂRAT PREZENTATĂ DE ADELINA ȚÂNȚARIU
ÎNCHISOAREA DE LA RÂMNICU SĂRAT
LA FORTUL 13 ÎN DIALOG CU PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PENITENCIARULUI JILAVA, CRISTIAN MICU

LA CIMITIRUL EVREIESC DIN IAȘI (PĂCURARI) CU STUDENȚII, 13 mai 2012

Mormântul evreilor masacrați în pădurea Vulturi, descoperiți în 2010, într-un proiect INSHR-EW, într-o groapă comună.
Gropile comune din timpul pogromului de la Iași
Inscriția de pe monumentul gropilor comune din cimitirul Păcurari
În cimitirul din Păcurari au fost aduse și corpurile celor 311 evrei de la Sculeni descoperiți în trei gropi comune, în 1945, pe un islaz de lângă Stânca Roznovanu
Mormântul evreilor masacrați în pădurea Vulturi, descoperiți în 2010, într-un proiect INSHR-EW, într-o groapă comună.