sâmbătă, 8 noiembrie 2014

„JOS TEROAREA!”



* O sursă inedită despre ultima mare manifestație anticomunistă, din 8 noiembrie 1945

Scris de Adrian Cioflâncă

Pe 8 noiembrie 1945, într-o joi, peste o sută de mii de persoane se adunau în Piața Palatului din București. Manifestația a fost organizată de partidele democratice de ziua onomastică a regelui Mihai și a fost orientată împotriva guvernului pro-comunist al lui Petru Groza. Mihai I era văzut ca o ultimă redută în calea ofensivei comuniste. Protestul a fost ultima mare mișcare de stradă anticomunistă înainte de instalarea deplină a dictaturii.
Manifestația a fost organizată din scurt, pentru a nu alerta autoritățile. Cu o zi înainte, au fost răspândite invitații tipărite în Capitală. Pe majoritatea era scris următorul text: „Români, veniți în ziua de 8 Noiembrie, ora 9, să sărbătorim în Piața Palatului pe M. S. Regele. Vă cheamă MANIU, vă cheamă BRĂTIANU, vă cheamă conștiința românească. Trăiască Regele. Jos călăii de la Guvern.” Sau „Jos borfașii de la Guvern!”. Unii dintre cei care distribuiau fluturașii au fost întâmpinați cu focuri de armă.   
A doua zi dimineață s-au adunat în Piața Palatului câteva mii de persoane, dar, pe măsură ce s-au înregistrat incidente, au venit tot mai mulți oameni, trecându-se de o sută de mii. Autoritățile guvernului Petru Groza și trimișii Partidului Comunist au încercat toate metodele pentru a înăbuși protestul: contramanifestațiile, diversiunile, intervențiile în forță. S-a tras în plin în și au murit peste 20 de persoane. Au fost omorâți și contramanifestanți comuniști (care aveau să fie înmormântați cu mari onoruri câteva zile mai târziu).
Annie Bentoiu a luat parte la manifestaţie și a povestit în memoriile sale ce a văzut. A asistat la momentul în care două camioane pline cu zeci de muncitori înarmaţi cu bâte au ajuns în piaţă pentru a sparge adunarea. Agresorii au fost însă copleşiţi de mulţime. Au apărut şi câţiva motociclişti care au încercat să împrăştie lumea, dar au fost placaţi de mulţimea furioasă. După care, autorităţile au început să tragă în mulţime, făcând multe victime, şi să opereze arestări.
Scânteia avea să titreze, apoi, contrariul, pe limba propagandei comuniste: „Partidele istorice au organizat acţiuni anarhice. S-a urmărit tulburarea ordinei de Stat şi a liniştei publice. Bandele lui Maniu şi Brătianu au atacat instituţii publice, au maltratat şi asasinat soldaţi şi cetăţeni paşnici. Ministerul de Interne a luat măsuri din cele mai severe pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti”. Începuse represiunea. Au fost arestate sute de persoane, iar, în toate anchetele care au urmat, participarea la această manifestație constituia un factor agravant.
Cele întâmplate la 8 noiembrie 1945 sunt destul de bine documentate, dar multe sunt încă de aflat.  Am indentificat în arhiva CNSAS un document inedit – pe care îl transcriu mai jos – care furnizează o descriere cronologică destul de precisă a evenimentelor din Piața Palatului. Este vorba de un raport al Secției a II-a a Marelui Stat Major (serviciul informativ și contrainformativ de atunci din armată) extras de Securitate din Arhivele Militare și integrat într-un dosar documentar cuprinzând „raporte privind stare de spirit din armată”. Conform Secției a II-a, la manifestația din 8 noiembrie 1945 au participat „30% studenți, 30% populație / intelectuali, 20% muncitori, 15% elevi, 5% militari”. La momentul raportării, Secția a II-a știa de 13 morți (2 ofițeri, 4 polițiști, 6 civili și un subofițer) și 15 răniți grav (2 militari, 5 polițiști, 8 civili).
Ilustrația este, de asemenea, inedită, provenind tot din arhiva CNSAS. Fotografia surprinde momentul în care camioanele cu muncitori procomuniști ajung în Piață pentru a sparge manifestația, dar sunt oprite și incendiate de manifestanți. Imaginea inclusă într-un album de fotografii privind manifestația din 8 noiembrie 1945, editat de Oana Demetriade și Mihai Demetriade, ce urmează să apară la Editura Curtea Veche.

„Anexă la Buletinul informativ din ziua de 9.XI.1945

Notă informativă asupra evenimentelor din ziua de 8.XI.1945

1/ Către orele 9 a început să se adune public în Piața Palatului, care ovaționa pentru M. S. Regele.
Publicul era format în special din tineret: studenți, elevi și câțiva militari, în special invalizi.
Până la orele  10 numărul lor s-a ridicat la cca. 2.000-3.000.

2/ Pe soclul statuii Regelui Carol din fața Palatului s-a ridicat un grup de invalizi (cca. 20-30) cu drapele tricolore și tablouri cu M.S. Regele care cântau imnuri patriotice și la care s-a alăturat publicul adunat.
Pe la orele 9,30 a venit un grup de civili și polițiști care au căutat să împrăștie pe manifestanți fără să reușească, deoarece publicul afluia în număr foarte mare.

3/ La orele 10,30 o coloană de cca 2.000 de manifestanți în majoritate studenți și elevi a venit de pe B-dul Brătianu. Coloana ovaționa pentru M. S. Regele strigând ‹TRĂIASCĂ REGELE ȘI POPORUL!›, ‹TRĂIASCĂ PATRIA!›, ‹STUDENȚIMEA REGELUI!›, ‹TOȚI ROMÂNII LA PALAT› și având plancarde cu efigia M. S. Regelui și cu diferite inscripții pentru M. S. Regele.   
Coloana a urmat traseul: B-dul Elisabeta, B-dul Schitu Măgureanu, Str. Stirbey Vodă, Calea Griviței, Calea Victoriei, Palatul Regal.
Pe parcurs a fost întâmpinată de câteva grupe de ostași și cordoane care au încercat să oprească pe manifestanți, dar n-au reușit.
La această coloană s-a alăturat și public de pe stradă astfel că s-a ajuns la cca. 3.000-4.000 de manifestanți. În câteva locuri (în dreptul Prefecturii de Poliție, în dreptul Cișmigiului și la Liceul Lazăr) grupuri de civili au încercat de asemenea să oprească coloana, fără să reușească, și în busculadele ce au avut loc s-au rupt o parte din steaguri și plancarde.
Nici încercarea cordoanelor de ostași din Str. Câmpineanu și Cal. Victoriei n-a izbutit să-i oprească.
Când coloana a ajuns în fața Atheneului, multe grupuri de manifestanți ai Guvernului strigau ‹PETRU GROZA ȘI POPORUL› o parte din ei fiind îmbarcați în 3 mașini.

4/ Către orele 11, se adunase în total în Piața Palatului cca. 10.000 de manifestanți, care, de asemenea, se manifestau pentru Rege, cântând ‹Trăiască Regele›, ‹Pe-al nostru steag› și ‹Deșteaptă-te române›.
De pe toate străzile afluia public imens către Piața Palatului, manifestând frenetic pentru Rege.
Printre mulțimea adunată se găseau și militari de toate gradele. (Secția a II-a este în curs de identificare a lor). Câțiva ofițeri au mers în capul coloanelor, purtând drapele. Mulțimea, în entuziasmul produs, a ridicat pe brațe 2 ofițeri de cavalerie, din care unul manifesta cu sabia ridicată în sus. Un subofițer cu mai mulți civili s-au urcat cu un drapel pe Palatul Regal.

5/ În mulțime se găseau și ofițeri sovietici, americani și englezi. Toți ofițerii aliați asistau din mulțime, se informau, luând și fotografii. Doi ofiţeri americani şi un reporter fotografic au fost ridicaţi pe braţe şi purtaţi printre manifestanţi.

6/ După orele 11, numărul total al manifestanţilor din Piaţa Palatului se ridică la 15-20.000.
Garda Reg. 2 Pioneri Gardă (3 plotoane cu drapel şi muzică) trecând pe Cal. Victoriei şi voind să meargă prin faţa Palatului Regal, a fost puternic ovaţionată şi asaltată de mulţime, iar ofiţerii au fost ridicaţi pe sus în strigăte şi urale. Garda a fost amestecată în public, astfel că nu şi-a putut continua drumul.
Cu mare greutate a reuşit să scape din mulţime şi să se regrupeze.

7/ Un număr de 7-8 camioane încărcate cu muncitori au căutat să împrăştie pe manifestanţi circulând în diferite sensuri. Muncitorii manifestau pentru Guvern şi prin corectitudine şi gesturi ameninţau pe manifestanţi, iar maşinile căutând să-şi facă loc, dădeau peste public.

8/ Pe la orele 11,45, după incidentul care s-a soldat cu incendierea maşinilor, de la Ministerul de Interne, a început să se tragă salve de focuri în sus pentru intimidarea publicului care devenise ameninţător.
Pentru un moment publicul a fost intimidat, dar imediat datorită prezenţei militarilor manifestanţi care nu s-au înfricoşat, mulţimea s-a îndârjit şi mai tare îndreptându-se spre M. Interne şi huiduind pe cei care trăgeau focuri.
Apropierea mulţimii, a făcut să se tragă focuri şi mai dese. Concomitent cu aceasta, s-au tras focuri din aripa neterminată a Ministerului de Interne în mulţime.
Au fost mai mulţi răniţi.
Cu cât focul se intensifica, revolta manifestanţilor creştea şi strigătele de „Huo” şi ‹Jos teroarea› nu mai conteneau.

9/ După orele 12 manifestanţii au reuşit să deschidă porţile din doc ale Ministerului de Interne, cu care ocazie poliţia a reuşit să aresteze un număr de studenţi şi câţiva militari pe care i-a tras în curtea Ministerului de Interne.
Publicul îndârjit prin aceste arestări, a început să se agite şi mai tare, cerând eliberarea celor arestaţi.
La acest asalt al manifestanţilor, care cu greu puteau fi opriţi de cordoane de soldaţi şi poliţişti, mai mulţi civili din spatele cordoanelor au tras în plin în mulţime, făcând victime, morţi şi răniţi.

10/ Mulţimea înfuriată a reuşit să prindă câţiva din cei care trăsese, pe care i-a bătut groaznic iar pe unul l-a urcat pe soclul statuii Regelui CAROL, arătându-l şi prezentându-l ca asasin al unui ofiţer din aviaţie împuşcat mortal.

11/ Până la orele 13,30 au mai avut loc diferite încăierări şi s-au tras mereu focuri care au mai făcut şi alte victime.

12/ Către orele 14, unităţile militare venite au reuşit să împrăştie în mare parte pe manifestanţi.
În total în Piaţa Palatului şi străzile afluente au fost cca. 80.000 – 100.000 manifestanţi.

13/ Către orele 15, un grup de cca. 10.000 – 15.000 manifestanţi (de culoare naţional ţărănistă) cu placarde venind dinspre Str. Batişte s-au oprit la statuia Mihai Viteazul de unde după un discurs al unui tânăr, s-a îndreptat către Piaţa Palatului.
Grupul manifesta prin lozinci ‹dinastice›, ‹maniste› şi ‹antiguvernamentale›.
Grupul a fost oprit pe Calea Victoriei în faţa cofetăriei Zamfirescu de către ostaşi panduri, care în urma somaţiunilor legale au deschis foc în plin, provocând câţiva răniţi şi morţi.
Manifestanţii au fost împinşi de cordoanele armatei spre Cercul Militar.

14/ La orele 17 o nouă manifestaţie de simpatie pentru Rege şi contra Guvernului, are loc în faţa Cercului Militar. Sunt prezenţi câteva sute de manifestanţi şi cântă ‹Imnul Regal›, ‹Pe-al nostru steag› şi ‹Deşteaptă-te române› şi se strigă ‹Patria şi Regele›. În grupul manifestanţilor sunt foarte mulţi militari (grade inferioare).
Se trag focuri de armă izolate şi se fac arestări.
Manifestanţii se îndreaptă către orele 19 pe B-dul Elisabeta spre Liceul Lazăr.

15/ Tot către orele 19, un alt grup de manifestanţi au demonstrat în jurul statuii lui Mihai Viteazul. Trăgându-se salve de focuri, manifestanţii s-au împrăştiat. A fost rănit un ofiţer de aviaţie.
Populaţia şi manifestanţii huiduiesc pe ‹Panduri›.

16/ La orele 20, manifestaţia ia sfârşit şi liniştea se stabileşte în tot oraşul.

17/ Date precise asupra victimelor, morţi şi răniţi, nu avem.

18/ În restul ţării a fost linişte cu excepţia unor manifestaţii fără importanţă la CRAIOVA, GIURGIU şi BRĂILA.

19/ În cursul zilei de 9. XI., a fost linişte pe întregul cuprins al ţării.„

Sursa: ACNSAS, Fond Documentar, Dosar nr. 10779 (Probleme Armată, Rapoarte privind starea de spirit din Armată) 
 
 

 

joi, 6 noiembrie 2014

TREI VEȘTI BUNE ÎN CAZUL URSU

Scris de Adrian Cioflâncă 

Așa cum se știe, Andrei Ursu – fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în închisoare ca urmare a unei anchete a Securității – a intrat în greva foamei pe 21 octombrie 2014. S-au făcut 17 zile de suferință. Andrei Ursu a apelat la această formă extremă de protest pentru a semnala public că în cazul tatălui său nu au fost anchetați și pedepsiți principalii vinovați. Vizat este, cu precădere, fostul maior de Securitate Marin Pîrvulescu, principalul anchetator al lui Gheorghe Ursu.

Inginerul și scriitorul Gheorghe Ursu a murit în data de 17 noiembrie 1985 în arestul Direcției Cercetări Penale a Inspectoratului General de Miliție. Numeroși martori spun că se întorcea bătut de la anchetă, iar autopsia a constatat leziuni de violență. Până acum, au fost condamnați Marian Clită, coleg de celulă al lui Ursu, folosit ca agresor și informator de Securitate, la 20 de închisoare, pentru omor; Tudor Stănică, adjunct al șefului Direcției Cercetări Penale a Inspectoratului General de Miliție (DCPIGM) și Mihai Creangă, șeful arestului DCPIGM, tot la 20 de ani închisoare, pentru instigare la omor calificat. Stănică a stat după gratii doar 10 luni, după care a fost eliberat pe motive medicale și liber a rămas până în ziua de astăzi. Creangă a făcut 5 ani de închisoare, fiind lăsat liber pentru bună purtare, iar Clită, doar 2 ani (între timp, Clită a comis o nouă crimă, în Danemarca).

Greva foamei declanșată de Andrei Ursu a reușit să atragă, din nou, atenția opiniei publice și justițiabililor asupra subiectului. A fost organizată o conferință de presă, au apărut mai multe materiale în presa scrisă și audiovizuală, intelectuali de prestigiu s-au pus public în slujba cauzei (cel mai activ publicistic fiind Vladimir Tismăneanu, alături de alți membri ai Grupului de Dialog Social, în sediul căruia se desfășoară greva foamei), au fost organizate discuții cu autoritățile din sistemul de justiție etc. Andrei Ursu, care între timp a pierdut peste zece kilograme și se află într-o stare precară de sănătate, a publicat prompt pe site-ul http://gh-ursu.ong.ro toate noutățile apărute în acest caz. Oricine își face timp să citească documentele postate pe site poate vedea că asasinarea lui Gheorghe Ursu este un caz școală de represiune comunistă, angrenând un sistem întreg de decidenți și complici care au apelat la violență fizică și hărțuirea psihică până la nimicirea celui considerat „dușman” al regimului. Este cel mai cunoscut asasinat politic din perioada Ceaușescu, discutat în exilul democratic încă înainte de 1989 și mereu dezbătut după revoluție. Dată fiind notorietatea cazului, ar fi fost de așteptat ca și cercetările în justiție să fie mai înaintate.

După reapariția cazului în dezbaterea publică, am căutat în arhiva CNSAS informațiile despre acest caz. Am avut marea surpriză să descoper dosarul penal al cauzei. Surpriza și mai mare este că acest dosar nu a fost consultat, de când este în arhiva CNSAS, de nici o persoană sau instituție care este implicată în această speță (a fost văzut doar de doi cercetători acreditați la sala de lectură a instituției). Dosarul a fost predat la CNSAS în 19.02.2007 de Secția Generală a Parchetelor Militare București, ca urmare a deciziilor CSAT din 2005-2006 privind desecretizarea dosarelor fostei Securități și predarea lor către CNSAS. Este încă un efect benefic al deciziilor CSAT, în urma cărora peste 2 milioane de dosare au ajuns într-o arhivă publică care este la dispoziția cercetătorilor. Nici o instituție de cercetare penală nu a solicitat accesul la dosar după 2007.

Până acum, parchetele și instanțele implicate în acest caz și-au formulat pozițiile pe baza declarațiilor martorilor și a mai multor documente obținute de la instituții implicate. Piesa documentară principală a fost dosarul de urmărire informativă a lui Ursu (cu nume de urmărit „Udrea”), cuprinzând 7 volume, care a putut ajunge la Parchetul Militar, de la SRI, în 2000, abia după desecretizarea realizată de CSAT. Dar din puzzle-ul documentar lipsea una din piesele principale: dosarul penal. Câteva din documentele din dosarul penal se găsesc și in dosarul de urmărire informativă (am făcut comparație cu documentele postate de Andrei Ursu pe site), dar altele sunt complet necunoscute până acum.

Dosarul penal conține ancheta de la Securitate a lui Gheorghe Ursu, cu declarații ale acuzatului și ale altor persoane chemate la audieri de anchetatori (din care rezultă un portret admirabil al lui Ursu, judecându-i curajoasele poziții anticomuniste din perspectiva valorilor democratice), procese verbale de percheziție și distrugere de înscrisuri (între care a prețiosului jurnal al lui Ursu), transcrieri inedite din jurnalul distrus, denunțul care a declanșat urmărirea penală, acte ale urmăririi penale etc.

Dosarul arată foarte clar că acțiunea de urmărire informativă și apoi penală a fost declanșată pe motive politice, fiind incriminate legăturile lui Ursu cu „Europa Liberă”, „Vocea Americii” și exilul democratic, precum și scrierile anticomuniste ale lui Ursu. Securitatea a încercat să constituie un „lot” de anchetă, dar s-a lovit de refuzul lui Ursu de a denunța alte persoane. Nereușind să obțină foarte multe probe și nici să constituie „lotul”, știind de asemenea că acest caz riscă să obțină notorietate internațională, date fiind legăturile lui Ursu peste hotare, Securitatea a transformat apoi cauza în una de drept comun, fiind acuzată deținerea de valută. Formal, cazul a fost transferat la Miliție din 15 august 1985, Ursu a fost arestat pentru infracțiuni de drept comun, dar declarații ale martorilor arată că Securitatea a rămas implicată mai departe în anchetă. Câteva piese din dosarul penal susțin ideea că Securitatea a fost parte din anchetă și între 15 august și 17 noiembrie 1985, momentul decesului. Oricum, este cert că maiorul Marin Pîrvulescu a fost anchetatorul principal al Securității în acest caz. Declarațiile lui Ursu și ale martorilor de la dosarul penal sunt contrasemnate de Pîrvulescu. Acesta a semnat, alături de alți responsabili din Securitate, și Raportul care rezuma acuzațiile la adresa lui Ursu, aflat în dosarul penal.   

Asta ar fi prima mare noutate. A doua noutate este o Ordonanță, semnată de procurorul general Tiberiu Nițu pe 5 noiembrie 2014 (Nr. 2688/C/2014), în contextul discuțiilor purtate recent de reprezentanți ai Parchetului cu Andrei Ursu. Aceasta este o analiză a deciziilor de neîncepere a urmăririi penale date în ultimii ani în spețe grupate de Parchet și denumite generic „Procesul comunismului” (rezultate, majoritatea, ca urmare a unor sesizări penale făcute de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului). Analiza se concentrează asupra cazului Ursu, dar are repercusiuni asupra multor altor cazuri aduse în atenția Parchetului, fiind infirmate decizii de neîncepere a urmăririi penale în cauze în care se apreciase – eronat, spune acum Parchetul – că s-a îndeplinit termenul de prescripție sau că nu era demonstrată existența faptelor constitutive ale infracțiunii de genocid. Lucrul cel mai grav observat în Ordonanța Parchetului General este că, până acum, deciziile în dosarele privind „Procesul Comunismului” au fost date formal, analizându-se doar conținutul sesizărilor penale, competențele de anchetă și încadrarea legală, fără ca Parchetele să realizeze cercetări proprii. Iată un citat concludent: „Practic, în lipsa oricăror referiri la date ce ar rezulta dintr-o anchetă, necesar a fi întreprinsă din oficiu ca o obligație procedurală pozitivă a statului în asemenea cazuri, se înțelege că aceste concluzii, materializate în soluțiile de neumărire dispuse, au fost determinate numai de o examinare formală a sesizărilor depuse.” Nu este astfel o întâmplare că nici o instituție de anchetă nu s-a adresat CNSAS în cazul Ursu pentru a solicita documente.

O parte din aceste decizii de neîncepere a urmăririi penale au fost date în perioada 2010-2012, cât am lucrat la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în echipa Vladimir Tismăneanu, blocându-se astfel eforturile instituției de a aduce în fața justiției responsabili pentru abuzuri și crime din timpul comunismului. Îmi aduc aminte că la un moment dat l-am sunat pe procurorul responsabil de dosarele din „Procesul Comunismului” pentru a-i aduce la cunoștință că IICCMER a identificat documente noi în cazul torționarului Gh. Enoiu, care ar fi utile anchetei, și mi s-a spus că telefonul poate fi interpretat ca o intervenție în treburile justiției. IICCMER a trimis totuși documentele la Parchet.

Ordonanța de acum semnată de procurorul general al trebui să deschidă un nou drum. IICCMER trebuie să folosească această oportunitate, fie readucând în discuție cazurile vechi, fie venind cu altele noi.

 În cazul Ursu, Ordonanța a dispus infirmarea deciziilor de urmărire penală date până acum, deschizându-se calea pentru anchetarea maiorului de Securitate Marin Pîrvulescu și a altora pe care i-ar scoate la iveală ancheta penală.

L-am vizitat pe Andrei Ursu la GDS, pe 4 noiembrie. I-am spus despre despre existența dosarului penal în arhiva CNSAS, iar acesta a anunțat mai departe Parchetul. În aceeași zi, Colegiul CNSAS a decis să solicite de la instituția deținătoare dosarul de cadre al lui Marin Pîrvulescu. Andrei Ursu rămâne să spere, și noi odată cu el, că de data aceasta justiția din România se va pune în mișcare pentru a face dreptate în acest caz paradigmatic privind crimele din timpul comunismului. A fost nevoie de un demers extrem precum greva foamei pentru a se face, în sfârșit, ceva. 

A treia veste bună este că Andrei Ursu a decis, astăzi, 6 noiembrie, după 17 zile de supliciu, să înceteze greva foamei. Prin redeschiderea cazurilor din dosarul „Procesului Comunismului” a obținut o mare victorie morală în numele tuturor celor care așteaptă ca abuzurile și crimele comunismului să fie penalizate.


DECLARAȚIE DATĂ DE GHEORGHE URSU ÎN FAȚA 
MAIORULUI DE SECURITATE MARIN PÎRVULESCU




RAPORTUL CU REZUMATUL ACUZAȚIILOR LA ADRESA LUI GHEORGHE URSU SEMNAT DE MAIORUL MARIN PÎRVULESCU ȘI ALȚI OFIȚERI DIN SECURITATE




TRANSCRIERI DIN JURNALUL LUI GHEORGHE URSU